Anul acesta am aniversat 103 de ani de la momentul în care Regatul României a preluat, atât civil, cât și militar, administrarea asupra părții Banatului repartizat în urma tratatelor de pace din anii 1919 și 1920. Așa după cum se cunoaște, odată cu încheierea Marelui Război, Banatul a trecut prin momente dificile el fiind supus, odată cu deciziile Marilor Puteri, la congresele de pace, împărțirii între noile state din regiune.
„Chestiunea Banatului” a fost considerată una dintre cele mai dramatice și mai delicate momente ale evoluţiei naţionale interbelice și a influenţat și tensionat politica externă și internă a întregitului Regat al României. „Chestiunea Banatului” a însemnat un eșec al politicii externe românești din acele vremuri, diferendul major asupra Banatului, apărut pe agenda Conferinței de pace de la Paris, fiind între Regatul României și Regatul Sârbilor-Croaților și Slovenilor, dar și între Regatul României și marile puteri ale Antantei. Acest eșec diplomatic a avut efecte însemnate în cadrul societăţii românești din acele vremuri, cel mai important dintre aceste efecte fiind rămânerea în afara graniţelor noului stat român întregit a câtorva sute de mii de cetățeni români, aflaţi în arealul Banatului istoric.
Odată cu semnarea tratatului de la Trianon, în iunie 1920 și cu semnarea tratatului de la Sèvres, în august 1920, situația Banatului a fost rezolvată, Ungariei revenindu-i o suprafață de 271 km2, Regatului Sârbilor-Croaților și Slovenilor, o suprafață de 9.000 km2, iar restul, adică cea mai mare parte (aproximativ 2/3), Regatului României.
Revenind la situația județului Timiș-Torontal, alipit Regatului României, odată ce armata română a intrat în Timișoara, la 3 august 1919, trebuie menționat faptul că instaurarea administrației civile românești, în orașul bănățean și în județ, s-a făcut, ca în întreg Banatul ce a revenit României întregite, înainte de sosirea armatei regale române, acest fapt fiind remarcat și de contemporanii acelor vremuri.
Odată sosită armata regală română, bănățenii au devenit pe deplin stăpâni ai acestor meleaguri, iar pentru că, la 1 Decembrie 1918, mulți dintre ei au fost împiedicați să se deplaseze la Mărita Adunare Națională de la Alba Iulia ca să voteze unirea, pentru a serba unirea efectivă a Banatului cu Regatul României, în data de 10 august 1919 se ține la Timișoara o mare adunare populară a tuturor bănățenilor, veniți în număr de peste 40.000, din toate colțurile provinciei. La această adunare care, practic, a avut menirea de a consfinți unirea Banatului cu Regatul României, alături de români au mai fost și reprezentanți ai altor națiuni din Banat. Adunarea s-a desfășurat pe locul cunoscut atunci ca fiind „Câmpia Târgului” (azi cartierul timișorean Circumvalațiunii). La această adunare avea să se protesteze și împotriva divizării Banatului, Conferința de Pace de la Paris fiind în plină desfășurare la acea vreme.
Încă din dimineața acelei zile de 10 august 1919, pe locul desfășurării adunării au fost prezenți zeci de mii de participanți, presa vremii consemnând faptul că, în cursul nopții „soseau grupe de popor între cântece naționale și steaguri cu preoți și învățători în frunte”. La acestea s-au adunat mii de trăsuri și câteva trenuri speciale. Această adunare de la Timișoara a fost convocată de liderii organizațiilor locale ale Partidului Național Român.
Potrivit izvoarelor vremii, la ora 11, după ce protopopul Ioan Oprea a oficiat, de pe o tribună ridicată în mijlocul participanților, ceremonialul religios și au fost ascultate câteva cântece interpretate de corul condus de Ion Vidu, dr. Aurel Cosma a deschis lucrările acestei adunări. În uralele participanților, au luat cuvântul: protopopul Lugojului, dr. George Popovici, istoricul dr. Ioan Sârbu, dr. V. Popescu, profesor universitar din București, preotul Gherasim Sârbu, dr. Avram Imbroane și protopopul Timișoarei, Ioan Oprea.
În încheierea acestei adunări de la Timișoara, din ziua de 10 august 1919, cei prezenți au adoptat o Rezoluție care cuprinde șase puncte. Textul acestei Rezoluții a fost următorul:
1. Declarăm unirea pe vecie a întregului Bănat cu Statul român sub sceptrul dinastiei române.
2. Jurăm credință și supunere M.S. Regelui Ferdinand I, domnitorul tuturor românilor.
3. Aducem omagiile noastre glorioasei armate române pentru măreața operă și jertfă depusă pe altarul dezrobirii noastre de sub jugul de o mie de ani, pentru învingerea bolșevismului maghiar și pentru intrarea triumfală în capitala Ungariei.
4. Luăm cu mulțumirea la cunoștință hotărârile Suveranului nostru și a sfetnicilor săi de a impune tuturor respectarea drepturilor istorice, teritoriale și suverane ale statului și neamului românesc.
5. Pretindem respectarea tratatului din 4 august 1916, încheiat de către Regatul român cu marile puteri aliate, pretindem întreaga provincie „Banatul” cu hotarele sale naturale Dunărea, Tisa și Mureșul, din punct de vedere istoric, etnografic și economic, protestăm prin urmare contra oricărei încercări de schimbare arbitrară a hotarelor României Mari.
6. Protestăm contra oricărei încercări de a știrbi, sub orice pretext, suveranitatea neamului și statului românesc, contra oricărui amestec în chestiunile interne ale statului român.
Adunarea de la Timișoara, din locul cunoscut atunci sub numele de „Câmpia Târgului” s-a încheiat cu trimiterea unor telegrame pe adresa regelui Ferdinand, a reginei Maria, lui Iuliu Maniu (liderul Consiliului Dirigent) și Ion I. C. Brătianu (președintele Consiliului de Miniștri).
În aceeași zi de 10 august 1919, de dimineața, în Sala Mare a Casei Germane (Deutsche Haus) s-a desfășurat Adunarea reprezentanților șvabilor bănățeni. Această adunare a fost convocată de către dr. Michael Kausch, la ea participând delegați din 33 de comune din Banat.
Potrivit relatării din ziarul „Banatul”, ce apărea la Timișoara și era oficiosul Partidului Național Român (17 august 1919), în adunarea aceasta, care a decurs în mod solemn,
a) s-a hotărât cu unanimitate a propaga întregului Bănat și pe baza hotărârii de la Alba Iulia, alipirea acestei provincii la România,
b) s-a organizat unanim Partidul poporal al șvabilor germani ca organizație a tuturor șvabilor din Bănat și s-a ales comitetul administrativ,
c) s-a declarat Asociațiunea culturală germană-șvabă ca organizație culturală a șvabilor,
d) s-a făcut o reprivire peste întreg germanismul din România Mare constatându-se cele trei grupe organizate (a șvabilor, germanii bucovineni și șvabii basarabeni) […] pe lângă care intră în acțiune și a patra organizație mare a șvabilor din Bănat. Aceste patru grupe reprezintă independent germanii din acele părți și se ajută reciproc.
Rezoluția din Bănat în adunarea mare ținută în Timișoara, la 10 august 1919 aduc următoarea rezoluțiune:
1. În numele tuturor șvabilor din Bănat declarăm că numai de la Bănatul nedespărțit și unitar, sperăm binele națiunilor din Bănat. Un Bănat împărțit în granițe nenaturale înseamnă pentru toate popoarele care trăiesc aici o ruină economică, formează o vecinică nemulțumire care tulbură pacea durabilă. Noi dorim deci Bănatul neîmpărțit.
2. Fiind orașul Timișoara centrul vieții economice și sociale a Bănatului, alăturat României și suveranității Maiestății sale Regelui României estinsă asupra Bănatului și deoarece noi prin manifestul de la Alba Iulia vedem asigurată în statul nostru dezvoltarea liberă a caracterului nostru poporal, folosirea liberă a limbei noastre materne și dezvoltarea liberă a acestora pe terenul politic, cultural și economic și prin aceasta siguranța viitorului nostru național, dorim ca Bănatul întreg să se alipească unitar și nedespărțit Regatului României Mari.
3. Această rezoluție se va comunica Conferinței de pace de la Paris. Prin acest fapt, șvabii și-au dat seama de situația clară și de urmările care sunt necesare pentru a asigura în toate direcțiile dezvoltarea liberă națională și socială. Conducătorii șvabi s-au decis la faptul acesta de mare importanță pentru secoli de-a rândul după cumpăniri mature și conștienți de responsabilitatea ce o au față de poporul șvab. Au declarat, sub aprobarea generală, că acela care va ajuta ori va intriga contra acestei acțiuni și organizației hotărâtoare asupra vieții și morții germanismului, se consideră ca trădătorul națiunii și al Patriei.
Adunarea a decis ca, în data de 15 august 1919, o delegație formată din reprezentanți ai șvabilor bănățeni să se deplaseze la Sibiu și să prezinte Consiliului Dirigent textul Rezoluției votate la această adunare a șvabilor din 10 august 1919, de la Timișoara. Delegația a fost primită în mod solemn de către șapte membri ai Consiliului Dirigent, între care se numărau și bănățenii Valeriu Braniște și Caius Brediceanu.
O delegație a șvabilor bănățeni avea să se deplaseze la Paris, pentru a prezenta conferinței păcii rezoluția adoptată la Adunarea șvabilor din 10 august 1919 de la Timișoara. Această delegație a fost formată din Ștefan Frecot, din Timișoara, Andreas Buschmann, din Lipova, Thomas
Fernbacher și Franz Timon, din Lugoj. Delegația a fost primită în data de 19 august 1919 de Consiliul Celor Zece, în fața căruia a prezentat dorința ca întregul Banat să se unească cu Regatul României.
Reîntocându-ne la situația Timișoarei și a Banatului din august 1919, amintim că, la data de 12 august 1919 generalul Charles de Tournadre, însoțit de ultimii militari francezi, a părăsit Timișoara, încetând prezența trupelor franceze în Banat, întreaga putere politică și administrativă rămânând în mâna autorităților române.
Imediat după 1 Decembrie 1918, liderii Partidului Național Român au constatat că vechiul program al formațiunii (cel adoptat în anul 1905), era depășit, prin urmare au preluat principiile Declarației de la Alba Iulia, acestea fiind prezentate ca un program de activitate. S-a stabilit ca, până la convocarea unei Constituante a întregii țări, în locul Consiliului Național Român Central, conducerea administrativă a teritoriilor alipite Regatului României să fie preluată de Marele Sfat Național, din rândul acestuia fiind ales Comitetul Executiv cu activitate permanentă, care a primit numele de Consiliu Dirigent, acesta fiind compus din 15 personalități marcante ale formațiunii politice amintite mai sus.
Marele Sfat Național, noul organ administrativ autonom al Transilvaniei și Banatului, a funcționat pe o perioadă de 496 de zile și a întocmit legile de reformă electorală și agrară care au contribuit la integrarea acestor provincii în cadrul noului stat român întregit. Prin Declarația de la Alba Iulia se prevedea votul obștesc, direct, egal și secret în mod proporțional pentru ambele genuri (masculin și feminin) de la vârsta de 21 ani în sus, legea votată la 6 august 1919 în ședința Marelui Sfat, sancționată apoi de Rege și publicată cu decretul lege nr. 3621 din 24 august 1919, nu prevedea dreptul de vot pentru femei cu motivația că statul nu este pe deplin unificat și că el nu este cuprins în legea electorală din vechiul Regat al României.
Legea pentru reformă agrară a fost adoptată în 12 august 1919 de Marele Sfat, iar în 10 septembrie, sancționată de Rege. Conform ei, se putea expropria suprafața cultivabilă a proprietarilor care dețineau peste 500 jugăre (288 ha) de pământ.
Alegerile pentru prima Constituantă a României întregite a obligat liderii Partidului Național Român să treacă la elaborarea unui nou program de acțiune. Acest nou program al formațiunii politice țintea două probleme fundamentale: desăvârșirea unității naționale și înfăptuirea dreptății sociale. În primele alegeri ale României întregite, reprezentanții Partidului Național Român au obținut un succes răsunător, ceea ce le-a permis, în noiembrie 1919, să se constituie în „Blocul Parlamentar”, din rândul căruia s-a format Guvernul prezidat de dr. Alexandru Vaida-Voevod.
Pentru normalizarea situației în zonele revenite, în urma unirii, Regatului României, Consiliul Dirigent a adoptat o serie de acte normative ce priveau sectoarele vieții economice și sociale. În baza acestor acte normative avea să-și desfășoare activitatea pe timpul cât a funcționat ca prefect al județului Timiș-Torontal, dr. Aurel Cosma. Prefectul, pentru a asigura o bună administrare a zonei timișene, avea să apeleze la serviciile câtorva cunoscuți de încredere. La conducerea Primăriei a fost numit inginerul Stan Vidrighin, șeful serviciului de alimentare cu apă a orașului Timișoara. Fostul primar, Geml József, a primit alte atribuții și a fost menținut în servici până la pensionare. În funcția de subprefect a fost instalat avocatul Victor Mercea, din Buziaș, dr. Nicolae Căpitanu a devenit secretar șef, dr. Gheorghe Miculescu, secretar, dr. Vasile Chiroiu, șeful oficiului juridic, Alexandru Calai, șef birou, iar Tiberiu Mărgineanțu, șef birou pașapoarte. Cu ajutorul acestei echipe administrative și a noilor primari desemnați, prefectul Aurel Cosma a soluționat un mare număr de probleme economice și sociale.
Prefectul, dr. Aurel Cosma, a militat cu insistență pentru înființarea unei școli politehnice la Timișoara, această problemă fiind deschisă încă de pe vremea administrației maghiare, dar izbucnirea primului război mondial a adus amânarea sa. Dr. Aurel Cosma a intervenit la Primărie pentru întreprinderea unor demersuri urgente, subliniind faptul că pe plan local el va lua o serie de măsuri de sprijin (cedarea terenului, achiziționarea de mobilier, ajutor bănesc), astfel ca autoritățile de la București să nu poată da înapoi.

Material realizat de Cornel Seracin