Balul Bihorenilor își va deschide porțile duminică, 30 octombrie, la Cantina politehnică din Complexul Studențesc din Timișoara. Ideea orgănizării acestei acțiuni s-a născut în capitala Banatului și aparține unui grup de absolvenți ai Liceului ”Samuil Vulcan” din Beiuș. Timpul a trecut, iar balul a ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, spre mândria comunității locale, care în fiecare an așteaptă cu sufletul la gură acest eveniment.
„Totul a pornit în primăvara lui 1994, când ne-am adunat la o ieguță (sticluță) dă pălincă, o strâjauă (felie) dă pită (pâine), un dărab (bucată) dă clisă (slănina) cu ceapă bătucită în șthergură (prosop)! Eram de ceva vreme în Timișoara, dar nu am dat nici o clipă uitării că rădăcinile noastre sunt bine înfipte în pământul Bihorului, iar semințele semănate au dat roade foarte bogate! Ne-am luat energia de la munți, cursul lin și curat de la Crișuri și popisiți pe malurile Begăi am continuat să semănăm și să creștem mlădițe bihorene! Din 30 octombrie 2022, când este ziua balului, deja gândul ne zboară spre anul ce vine și spre Timișoara noastră dragă ce vrem să o întregim, ca și Capitală Europeană a Culturii 2023, și cu prezența noastră, pentru a face cunoscut și mai bine portul popular, muzica și danțurili Bihorului!“, a povestit Doina Man, membră a comunității bihorene din Timișoara.
Meniul și muzica vor fi cu specific bihorean, iar invitații de anul acesta vor fi Cornel Borza, Voichița Mihoc, Andrei Corb, Aurica Vaida, Remus Bondar, Sandu Condoroș și violonistul Dan Moisa. Cei care doresc să participle pot obține informații suplimentare și invitații la numerele de telefon 0722 457 217 ( Eugen Man ) și 0722 540 454 ( Monica Sere ). Evenimentul va începe la ora 13.

