Schimbarea la Față a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puțin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească și să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Față a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe Apostoli în credința că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face șovăielnici la vederea celor care aveau să se petreacă în zilele următoare. Acest adevăr se vădește din troparele Bisericii.
Ar fi fost firesc ca Schimbarea la Față a lui Hristos să fie prăznuită în luna martie, în funcție de data la care se sărbătoresc Paștile. Dar pentru că această dată coincide cu perioada de lăsat de sec, praznicul Schimbării la Față nu s-ar fi putut sărbători cum se cuvine și, de aceea, el a fost mutat pe 6 august. Această dată nu este întâmplătoare, pentru că precede cu patruzeci de zile sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel ca și Vinerea Mare.
Faptele Sschimbării la Față sunt consemnate de trei dintre Sfinții Evangheliști, deoarece este vorba despre un eveniment central din viața lui Hristos care ascunde multe mesaje teologice (Matei 17, 1 - 8; Marcu 9, 2 - 8; Luca 9, 28 - 36).
Schimbarea la Față a lui Hristos a constituit un moment de vârf din viața Apostolilor, care a avut legătură și cu Cincizecimea, pentru că a fost vorba despre punctul culminant al manifestării lui Dumnezeu. Desigur, există diferențe între Schimbarea la Față și Cincizecime, deoarece, la vremea Schimbării la Față, Apostolii nu erau încă mădulare ale Trupului îndumnezeit al lui Hristos, așa cum aveau să devină în ziua Cincizecimii.
În timpul vieții de pe pământ a lui Hristos, au mai existat și alte episoade legate de Schimbarea la Față, de vreme ce Apostolii s-au învrednicit și cu alte ocazii să vadă câteva raze ale dumnezeirii lui Hristos. De data aceasta martorii Schimbării la Față au fost apostolii Petru, Ioan și Iacov. Chemarea lor nu a reprezentat o simplă invitație la care ei au răspuns pentru că erau plini de zel, ci a fost rodul vederii de Dumnezeu și al revelației. După cum spune cuviosul Teofilact, acest lucru demonstrează că Hristos își arată fața, adică slava chipului Său, numai celor care Îl urmează. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate să ajungă la vederea de Dumnezeu dacă nu Îl urmează pe Hristos în practică, pentru că „dacă omul nu se curăță pe sine, cum poate să dobîndească cunoștința și să primească lumina”?
Concluzia teologică pe care am putea să o desprindem din toată această abordare este că Apostolii nu au văzut pe Tabor ființa lui Dumnezeu, ci energia necreată a Dumnezeului Treimic în firea omenească a Cuvântului.

preot iconom - stavrofor
Horia ȚÂRU
Fotografie după pictura lui Rafael Sanzio, Schimbarea la Față, ulei pe lemn din Muzeele Vaticane, Roma