Sâmbătă, 18 iunie, în Parcul Justiției din Timișoara s-a desfășurat comemorarea celor 71 ani de la deportările în Câmpia Bărăganului, la eveniment participând aproximativ 200 de invitați, deportați, urmași ai deportaților, jurnaliști. Momentul comemorativ a fost organizat de Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, Timișoara și a început cu depunerea de coroane din partea Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, Asociația Foștilor Deținuți Politic, filiala Timișoara, din partea Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, din partea Muzeului Ororilor Comunismului din România și, bineînțeles, din partea Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, Timișoara.
A urmat o ceremonie religioasă (parastas) oficiată de preoți, în rândul cărora s-a aflat preotul Mircea Lăutaș, deportat în Câmpia Bărăganului în 1951, când avea doar câteva luni, după care, invitații speciali ai acestui moment au rostit câteva discursuri prin care s-au referit la acel tragic episod petrecut atunci în România. Au susținut scurte alocuțiuni, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, părintele Ioan, subprefectul județului Timiș, domnul Ovidiu Drăgănescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, domnul Sergiu Rizescu, managerul interimar al Muzeului Ororilor Comunismului, domnul Alexandru Groza, reprezentantul Fundației „Fundata 51”, domnul Păvăloaie.
După cea de-a doua conflagrație mondială, conducerea politică a României a ajuns în mâinile reprezentaților unui regim ilegal și ilegitim, impus peste voința cetățenilor patriei, regim de factură totalitară ce avea susținerea Moscovei. Într-un timp foarte scurt, reprezentanții acestui regim, comuniştii, aveau să acapareze toate funcţiile importante din stat, iar odată cu obţinerea întregii puteri politice, prin crearea, în anii 1948 şi 1949 a unor așa-zise „instituții de stat”, securitatea şi miliţia, organisme de represiune, aveau să se dedea la lichidarea statului și a reprezentanților săi legitimi, trecând la naționalizări, colectivizări, depistarea „duşmanilor de clasă”, toate acestea generând un fenomen groaznic, deportarea în pustiul Bărăgan.
Implementarea ideologiei comuniste a avut consecinţe nefaste pentru o mare parte a cetățenilor României, și, pentru că mulţi dintre ei erau oponenții acestui nou regim totalitar, au fost considerați de către comuniști „trădători de ţară”, „chiaburi”, „regalişti” etc., nouă putere politică trimițându-i în temnițe (chiar fără procese), la moarte, sau în colonii de muncă înfiinţate special. O altă parte a necomuniştilor au fost transferaţi într-o altă regiune îndepărtată a ţării, într-o suferinţă cruntă, inumană. Conform motivaţiei oficiale, deportarea bănăţenilor în Bărăgan, a fost pentru asigurarea securităţii graniţei României cu Yugoslavia, dar şi pentru a popula regiuni întinse şi a asigura forţa de muncă necesară.
„Trecuse doar de câțiva ani de zile războiul, începuse, încet-încet, să se vindece rănile produse de obuze și, iată, că de data aceasta, nu obuze au lovit în casele celor mai distinși gospodari din părțile acestea, ci venise un cuvânt, o poruncă devastatoare și i-au scos din cuibul casei strămoșești. (...). Dar iată că Dumnezeu nu i-a părăsit pe frații și pe părinții dumneavoastră, chiar dacă, acolo, departe, în câmp, în Bărăgan și, mână de la mână, frățietatea de la frățietate i-a legat pe toți cei deportați, români, sârbi, unguri, nemți, iarăși au dat mâna și au trăi și acolo în pace, sprijinindu-se unii pe alții, așa cum erau obișnuiți aici, în Banat. (...).
... cu ajutorul lui Dumnezeu, alți buni credincioși din Bărăgan, care după ce și-au dat seama că cei care au venit acolo nu sunt hoți și tâlhari, ci că au fost printre cei mai buni gospodari din părțile acestea, s-au solidarizat cu ei și i-au ajutat atât cât puteau permite legile aspre din vremea aceea. (...).
Cei care sunteți aici și ați fost acolo, deportați în Bărăgan, toată cinstea noastră, tot respectul nostru și să vă rânduiască Dumnezeu să trăiți încă mulți ani, să rămâneți niște cărți de istorie vie a necazurilor și frământărilor care-au trecut peste neamul nostru în urmă cu 71 de ani.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au rămas acolo, în Bărăgan și, probabil nu se mai cunosc mormintele lor, și astăzi la căpătâiul lor nu este o cruce, dar sunt convins că dacă nimeni nu a mai reușit să pună acolo o cruce, a pus Dumnezeu astăzi un spic de grâu al binecuvântării Sale.
Dumnezeu, celor plecați, odihnă, și celor care sunteți în viață, mângâiere și sănătate să vă rânduiască Dumnezeu și să păzească Dumnezeu, prin această lecție atât de amară și de tristă a istoriei, să nu se mai petreacă așa ceva niciodată în spațiul nostru românesc!”, a spus în cuvântul rostit la comemorare, Mitropolitul Banatului, Ioan.
Deportările în Bărăgan au ca punct de început aplicarea Decretului 83/1949 şi apoi pe cel din vara anului 1950, toate fiind legate de procesul de colectivizare a agriculturii. Ţăranii care se opuneau intrării în „colectiv” au fost arestaţi, li s-au aplicat corecţii dure pentru ca procesul colectivizării să fie continuat.
După primele două măsuri extreme, deportarea a continuat cu un al treilea val, început în vara anului 1951, care avea să ducă la mutarea forţată a zeci de mii de locuitori din locurile de baştină către îndepărtatul şi pustiul Bărăgan, unde au rămas timp de aproape 5 ani (1951-1956). Deportarea s-a făcut pe diferite motive de la „duşmani de clasă” ai regimului, „chiaburi”, care se opuneau transformării agriculturii şi până la „titoişti”, termen ce desemna partizanii conducătorului nesupus iugoslav, Iosif Broz Tito, care trebuiau îndepărtaţi de pe o porţiune de 25 km în interior de la graniţă.
Pentru ultimul val al deportării, autorităţile au luat o serie de măsuri de ordin politic, militar, administrativ şi legislativ. În anul 1951, colectivizarea era în faza de început, iar în Banat opoziţia pentru cedarea bunurilor era foarte puternică. La baza deciziei de deportare a stat Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344/15.03.1951, prin care sporeau atribuţiile şi prerogativele Ministerului Afacerilor Interne, care putea dispune ,,mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în aceste centre, precum şi mutarea din orice localitate…li se va putea stabili domiciliu obligatoriu în orice localitate”.
„Mă bucur că această pagină crudă de istorie a Banatului nu poate fi uitată, și datorită dumneavoastră este adusă în atenția comunității noastre de aici din Banat, din Timiș. Autoritățile statului, după 1990, sunt convins că au adus scuze tuturor familiilor celor deportați și, evident, și eu reprezentând aici Guvernul, dincolo de faptul că sunt timișorean, vă spun încă odată, în numele guvernului României, că memoria acestor oameni nu va fi niciodată uitată și, încă odată, scuze că un Guvern al României a putut să facă așa ceva la 44.000 de oameni. Evident, scuze, dar iertarea n-are cum să vină niciodată pentru așa ceva și, iată că, vedem astăzi, prima dată de când trăim în libertate, că această hidră comunistă, țaristă, sau cum vrem să-i spunem, își arată din nou colții și, poate că cei care n-au crezul la ce suplicii și orori a fost suspusă populația României, cu ocazia asta și cei mai tineri văd ce-nseamnă să trăiești într-o vecinătatea rea, cu un cuceritor care de fiecare dată când vine, încearcă să taie elita popoarelor, așa cum a tăiat elita României și elita Banatului când a luat pe cei mai gospodari oameni din fiecare sat, din fiecare comună, din fiecare localitate și i-a dus în Bărăgan și a zis, «na, dacă sunteți așa buni, trăiți acolo!». Iată că ei au demonstrat că s-a putut trăi și acolo, în pustiu, unde au fost lăsați și, din fericire, nu a durat mult până s-au întors în Banat, și Banatul, din nou, a prosperat și a devenit cea mai bogată regiune a României.
Un gând special pentru copiii care au fost atunci împinși în vagoane (și cred că dumneavoastră sunteți printre cei care ați fost atunci copii). Cel mai greu era să-i explici atunci unui copil, de fapt, nici nu puteai să-i explici unui copil că trebuie să plece de acasă, din casa părintească de unde s-a născut, a crescut, să meargă în niște locuri pustii și, din păcate, mulți copii au și murit acolo, și lucrul acesta este cel mai de neiertat pentru regimul comunist”, a spus subprefectul județului Timiș, domnul Ovidiu Drăgănescu.
Primele măsuri organizatorice au fost luate la sfârşitul lunii mai 1951, când Ministrul Adjunct M.A.I., avea să planifice și să suplimenteze efectivele de pază în zona de frontieră, specificând: „din ziua de 14 iunie 1951 se vor lua măsuri pentru blocarea frontierei. Se suspendă orice permisiune şi concediu”.
Măsurile de „dislocare” urmau să fie conduse de o comisie formată din delegaţi ai M.A.I., Ministerul Finanţelor, Ministerul Comerţului, Comisia de Stat a Planificării etc. Comisia se ocupa de bunurile deportaţilor rămase în urmă pe care le vindeau, oferind proprietarilor contravaloarea în bani, dar la un preţ mult mai mic, stabilit de stat. Mijloacele de deplasare (trenuri şi autocamioane) pentru deportaţi erau asigurate de Ministerul Transporturilor. Potrivit documentelor vremii, aflăm că au fost dislocaţi cetățenii din raioanele Sânnicolau Mare, Timişoara, Deta, Reşiţa, Oraviţa, Turnu Severin, Vânju Mare, Mehadia, Strehaia,
Moldova Nouă şi altele situate în regiunile Timişoara, Arad şi Craiova, peste 40. 000 de cetăţeni fiind deportaţi în 18 centre, create special, în jurul unor G.A.S.-uri, pentru a asigura forţa de muncă necesară.
„Trauma pe care ați suferit-o și evenimentele care s-au petrecut în Bărăgan nu trebuie uitate. Spun asta pentru că există o diferență între amintire și memorie. Cei ce suntem aici, astăzi, suntem atât purtători ai amintirilor, dar suntem și purtători, creatori ai memoriei. Istoria se poate salva și se poate menține vie prin consolidarea unei memorii autentice și adevărate. Ceea ce trebuie să nu uităm, ceea ce trebuie să ne condamnăm pe noi înșine este la neuitare, pentru că, odată ce vom accepta faptul că există o relativizare, totodată vom acceptat că a fost și rău, a fost și bine. Nu, nu! Adevărul este că, regimul comunist trebuie raportat la realitatea care la definit: a fost un regim genocidal, al cărui scop a fost, practic, anularea individualității umane”, a rostit în discursul de la comemorare, domnul Alexandru Groza, manager interimar al Muzeului Ororilor Comunismului din România.
Deportaţii au fost lăsaţi în Câmpia Bărăganului sub cerul liber, cu interdicţia de a se deplasa mai departe de 15 kilometri. Erau, printre ei, numeroşi bătrâni, dar şi copii de vârste diferite. Deportarea a durat până în 1955-1956, când - în contextul destinderii impuse Moscovei de occidentali prin Convenţia de la Geneva - unei mari părţi a deportaţilor li s-au ridicat restricţiile de deplasare. Bănăţenii şi mehedinţenii s-au întors în satele lor, dar şi-au găsit casele ocupate şi averile confiscate, aşa că a trebuit să ia, încă o dată, viaţa de la capăt.
„Mă-nclin cu pietate în fața suferinței bănățenilor, oameni nevinovați, ca-ntr-o dimineață au fost luați de acasă, din pat, împreună cu copiii, care unii, nici n-au știut unde ajung, cu bou-vagon și basculați în Bărăgan. Ce vină aveau acești oameni? Cam ce vină am avut și noi, c-am fost în închisoare. De ce? Pentru că ne-am iubit țara, credința, demnitatea, onoarea acelui popor și fruntaliile acestei țări. (...).
N-am uitat să vin aici, pentru că, în afară de legătura sufletească și de suferința dintre noi, îmi amintesc că în '44 am data examen la Liceul „Ștefan cel Mare” din Rădăuți, din comuna Giarmata. Bănățenii sunt oameni pașnici, gospodari, oameni cu suflet românesc, oameni în credință, care-au trecut întotdeauna prin toate greutățile istoriei de-a lungul ei. Ce poate fi mai frumos decât să fii frumos pe dinăuntru, să ai credință, demnitate, onoare?! Suferința este icoana vieții noastre. Ne închinăm, amintindu-ne de suferință.
Am venit aici, pentru că trebuia să vin, pentru că mă confund cu dumneavoastră, sunteți ai mei, și eu sunt al dumneavoastră. Atâta timp cât mai am viață, voi veni aici. (...).
Să știți că mi-e greu să plec! Mi-e greu, că-i prea frumos și sunteți toți frumoși pentru că sunteți cinstiți! Vă iubesc, vă respect, mă-nclin cu deferență față de bărăgăniști. Vă mulțumesc! Să vă dea Dumnezeu sănătate!”, a rostit în discursul de la comemorare, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, domnul Sergiu Rizescu.
După o perioadă de provizorat şi denumiri temporare, cele 18 „comune speciale“ pe care le-au format deportaţii în Câmpia Bărăganului s-au numit Dropia, Pelican, Ezerul, Olaru, Măzăreni, Zagna, Rubla, Schei, Bumbăcari, Brateş, Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Movila Gâldăului, Lăteşti şi făceau parte din raioanele Călăraşi, Brăila, Călmăţui, Galaţi, Slobozia, Lehliu şi Feteşti.
În timp, toate aceste sate au fost desființate, astăzi unul singur mai fiind păstrat, sigur, acesta suferind multe îmbunătățiri și fiind adus la standardele unui sat modern cu școală nouă, biserică nouă, cimitir îngrijit, lumină publică. Este vorba despre satul Fundata, care, este, astăzi, un fel de orășel, cu parc, cabinet medical, iar, potrivit celor relatate la comemorarea de la Timișoara de către domnul Păvăloaie, reprezentant al Fundației „Fundata ̓ ̓51”, „viața merge înainte” și „Fundata a renăscut din propria cenușă”. În noul sat este ridicat, din anul 2001, un monument al deportaților care au fost timp de aproape cinci ani în acel loc, Fundata fiind unul din satele cu deportați în care au fost cei mai mulți bănățeni.
Comemorarea desfășurată la Timișoara în ziua de 18 iunie a marcat, pentru a doua oară potrivit legii, Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist.
În 2020, la 17 iunie, deputaţii au adoptat, în unanimitate, cu 298 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere, proiectul de lege privind declararea zilei de 18 iunie „Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist”. Proiectul de lege fusese adoptat de Senat la 2 octombrie 2019.
Iniţiatorii propunerii legislative au fost 25 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al P.N.L. şi un senator independent. În expunerea de motive se precizează că „Ziua de 18 iunie 1951, a doua zi de Rusalii - Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit) -, din cauza ticăloşiei regimului comunist, s-a transformat într-una fatidică pentru aproximativ 44.000 de compatrioţi (din care 10.000 de copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani) care au fost 'dezrădăcinaţi' de pe o fâşie de 25 km la graniţa cu Iugoslavia”.
Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist, 18 iunie a fost marcată la Oravița, la Drobeta Turnu Severin, dar și în alte localități în care, în urmă cu 71 ani au avut loc dislocări de populație departe de locurile natale.
Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMISOARA
