La 27 iulie 1919, subunităţile armatei regatului sârbilor, croaţilor şi slovenilor au părăsit Timişoara, astfel pregătindu-se momentul final al preluării administraţiei româneşti asupra Banatul ce revenea, prin tratatele de pace încheiate la finalul Marelui Război, Regatului României. La 28 iulie, dr. Aurel Cosma a semnat o proclamaţie, publicată a doua zi în presa locală, făcând în acest fel cunoscute intenţiile sale în conducerea judeţului. În această proclamaţie era prevăzut ca noua administraţie să fie condusă „în spiritul Consilului Dirigent din Sibiu şi sub autoritatea comandantului francez din localitate”. În conformitate cu dispoziţiile Consiliului Dirigent, în dimineaţa zilei de 2 august 1919, din direcţia Arad au sosit, cu un tren special, 480 de jandarmi români, iar după-amiază a mai sosit la Timişoara un detaşament de jandarmi din direcţia Lugoj. În gara Timişoara a fost o atmosferă sărbătorească, atmosferă în care trupele de jandarmi au fost primite în capitala Banatului de câmpie. Maiorul Pop i-a asigurat pe cei prezenţi că jandarmii români vor fi la înălţimea chemării.
Întreaga metropolă a Banatului a luat în acest timp un aspect de sărbătoare. Vestea că vor sosi a doua zi ostaşii unităţilor operative ale Armatei Regale Române s-a răspândit cu repeziciune în oraş. În haine de sărbătoare, zeci de săteni au sosit în oraş pe jos, călări sau cu căruţele, pentru a fi martori oculari la marele eveniment anunţat.
A doua zi, 3 august 1919, la ora 8:30, ostaşii armatei Regatului României au fost întâmpinaţi la marginea oraşului de un public numeros, în frunte cu prefectul Aurel Cosma.
Oastea Regatului României a intrat în Timişoara pe fosta Cale a Recaşului, azi Calea Dorobanţilor, şi a fost condusă de colonelul Virgil Economu. Într-o atmosferă de mare sărbătoare, Armata Regală Română s-a îndreptat spre Piaţa Domului, care din acel moment se va numi Piaţa Unirii. În numele locuitorilor români a luat cuvântul protopopul Ioan Oprea, care le-a mulţumit soldaţilor români şi i-a asigurat de neţărmurita dragoste frăţească, subprefectul Ferenczy Sándor a salutat militarii români în numele locuitorilor judeţului şi ai oraşului, primarul Geml József le-a oferit, conform tradiţei, pâine şi sare. Au fost prezenţi în Piaţa Unirii şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, luând cuvântul personalităţi din rândurile acestora. În numele armatei române, le-a răspuns, tuturor, colonelul Virgil Economu. Dr. Aurel Cosma îşi va aminti peste ani acest moment astfel: „Noi, românii bănăţeni, am fost poate cei din urmă care am ridicat, în strigăte de bucurie, pălăria noastră în faţa drapelelor celor dintâi regimente româneşti care au in- trat pe pământul nostru. Într-adevăr nu era decât 3 august 1919, când oraşul Timişoara şi-a deschis porţile în faţa dorobanţilor români, care au venit să pună stăpânirea veşnică pe acest pământ românesc. Era o zi mare pentru noi. Era praznicul dezrobirii Banatului… Nu se poate cuprinde în cuvinte însufleţirea nemărginită a românilor de aici care au venit în număr de aproape o sută de mii ca să întâmpine glorioasa noastră armată”.
În anii ce au urmat, această zi istorică a trecut puţin observată în rândul mai-marilor oraşului, nu de puţine ori articolele de presă atrăgeau atenţia asupra acestei zile de 3 august, care ar fi meritat organizarea unor festivităţi cu caracter de sărbătoare naţională. Revenind la ziua de 3 august 1919, amintim că după-amiaza acelei zile l-a adus la Timişoara pe preşedintele Consiliului de Miniştri, I. I. C. Brătianu, sosit în capitala Banatului de câmpie cu un tren special. A fost însoţit de Ştefan Ciceo Pop, reprezentant de frunte al Partidului Naţional Român, ministru în Consiliul Dirigent, Mihai Popovici, colonelul Tuhari şi şeful său de cabinet, Alimănăşteanu. Memoria scrisă de la acel eveniment menţionează că I. I. C. Brătianu a rostit la întâlnirea cu românii bănăţeni următoarele: „Simt o deosebită fericire că sunt în capitala Banatului, pe veci liberă. Soarta neamului nostru va fi asigurată cum nevoile sale o cer. Neamul nostru prin bărbăţia sa şi-a atras admiraţia lumii întregi. Acum vă pot spune că anarhia maghiară e înfrântă, patrulele cavaleriei noastre sunt la 15 kilometri de Budapesta. Cu această ştire vă zic bine v-am găsit”.

Redacţia „Timişoara”