Eveniment

Anul acesta s-au împlinit 70 ani de la momentul în care regimul instaurat în România, după încheierea celui de-al doilea război mondial, a executat un prim lot de luptători anticomuniști din Munții Banatului. După două săptămâni de la acel moment, în anul 1949, un alt grup de luptători din rezistența anticomunistă din zona Banatului, în număr de șapte, pregătiți să fie trimiși spre închisorile de la Gherla și Aiud, spre a-și ispăși „pedeapsa”, au fost împușcați fără condamnare la moarte, duba în care au fost transportați oprindu-se la Timișoara, la Pădurea Verde.
Asociația Foștilor Deținuți Politici din România - filiala Timiș, în colaborare cu Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan - filiala Timiș, a organizat, la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat, comemorarea tragicelor evenimente ce au avut loc în vara anului 1949, marcând împlinirea celor 70 ani de la săvârșirea lor.
Slujba Parastasului a fost oficiată de către Înalt Prea Sfințitul Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, alături de un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara și de la Parohia Timișoara, Pădurea Verde, Protopopiatul Timișoara II. În slujba de pomenire, cei mai neînfricați luptători împotriva regimului totalitar, pentru apărarea libertății și demnității poporului român, ucişi la Timişoara între 1949 -1952, au fost readuși în amintirea participanților la comemorare.
La momentul solemn, desfășurat la „Mormântul Celor Fără de Morminte” de la Pădurea Verde din Timișoara, au participat reprezentanți ai senatului României, oficialități locale și județene, reprezentanții asociațiilor foștilor deținuți politic din județele Caraș-Severin și Timiș, ai asociațiilor foștilor deportați în Bărăgan din Timiș și Caraș-Severin, urmaşi ai acestora.

„Sigur că, noi, când am ridicat acest monument, cu posibilitățile noastre, am căutat să identificăm și alți oameni care au murit în împrejurări de luptă sau de rezistență, în închisori și-n deportări. În mare măsură, am reușit să identificăm foarte multe nume pe care le-am încrustat în aceste plăci de granit, și ele sunt dovada, oarecum, a dimensiunilor genocidului comunist”, a rostit președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici - filiala Timiș, ing. Teodor Stanca, la comemorarea desfășurată la monumentul de la Pădurea Verde din Timișoara.

Prezent la comemorare, viceprimarul municipiului Timișoara, Dan Diaconu, a transmis, în numele municipalității, „profundă recunoștință și prețuire pentru toți cei știuți și neștiuți care s-au frânt pentru azi și pentru mâine”, rostind, printre altele: „...sunt, într-adevăr, 70 de ani de la o zi de masacru și de la începutul unui mascacru, de fapt, care, din păcate, a durat, practic, 50 de ani în România. De-a lungul timpului, Banatul și-a adus din plin tributul de lacrimi, sânge și viață, în epoca comunistă. O provincie a României întregite, cu o osatură istorică milenară, cu oameni păstrători de credință creștină și tradiție străbună, nu putea să nu fie alături de-mpotrivirea națională opusă comunismului”.

Într-o altă alocuțiune ce a fost rostită la comemorare, Valentin Tudorică, vicepreședintele C.J. Timiș, a declarat: „Pe cei pe care-i omagiem astăzi trebuie să-i respectăm ca fiind cei dintâi care au înțeles că trebuie să pună mâna pe armă, să se mobilizeze și să ducă o îndârjită luptă împotriva unui sistem care nu era specific nației române, care fusese importat și implementat în cele mai dure forme ale sale”.

„Am cunoscut, încă de mic, prin ce-au trecut eroii din Munții Banatului. Faptul că ei au început o luptă anticomunistă, acum 70 de ani, prin acest mare sacrificiu, nu-ntâmplător, această luptă pornită-n Munții Banatului, peste 40 de ani, în ‘89, s-a săvârșit, tot în Banat, la Timișoara, prin victoria revoluției din Decembrie. Poate că nepoții, copiii partizanilor au fost și aici în Timișoara, scânteia care-a aprins revoluția din Decembrie. Sunt și eu parlamentar, de trei ani de zile, și-am încercat, ca și primar, de altfel (pentru că în Caransebeș există o stradă Colonel Uță, Martir, în Caransebeș există un monument care se numește direct și clar și mi-am asumat acest lucru, Monumentul Partizanilor), am încercat în Parlament, alături de alți colegi, nu de a răsplăti eroismul, ci de a face un act de dreptate, un act de conștiință națională, prin care România să-și asume tot ce-a făcut rău, de-a lungul istoriei, un regim sau altul și-am promovat, alături de doamna senator de Timiș, Alina Gorghiu, de domnul Slavoliub, deputatul minorităților sârbe, un proiect de lege pentru a cinsti memoria deportaților, memoria partizanilor și-a deținuților politic”, a declarat Ion Marcel Vela, parlamentar ales în Circumscripţia electorală nr. 11 Caraş Severin.

Prezent la momentul comemorativ desfășurat la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat, eroul luptător în rezistența antitotalitară din Munții Banatului, Nicolae Ciurică, a mărturisit: „Am fost condamnat, 25 de ani. Am făcut din ei, 10 ani, trei luni și opt zile. Am fost patru ani, în munte, cu arma-n mână, încercuit de opt ori de armata comunistă. Mi-a trecut un glonț prin sacul unde-aveam Noul Testament, pentru că, atunci, comuniștii ne spuneau «bandiți». Dar acei «bandiți», fiecare în sacul lui de merinde, avea o carte de rugăciune. Eu aveam Noul Testament. Într-o acțiune, undeva în Munții Semenicului, mi-a trecut un glonț (mai multe) prin sacul de merinde (vreo șase), dar unul a nimerit prin Noul Testament pe care-l am acas’ ș’acum. Deci, am suferit prea mult, și-mpare rău să vă spun, consider că, c-am pentru nimic. Ce este astăzi în România, noi n-am dorit (poate unii dintre dumneavoastră vă supărați pe mine). N-a venit o schimbare așa cum am dorit noi. Mai multe, nu pot să vă spun, pentru că, ar trebui să vă vorbesc, poate, două, trei zile, de patru ani din munți și zece din pușcărie, prin câte suferințe-am trecut. Asta este! Eu vă mulțumesc și, să dea Dumnezeu, ca și la anul, să ne-ntâlnim cu bine!”.

Fostul primar al municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, în cuvântul rostit la ceremonia de comemorare, a completat cele declarate anterior de eroul luptător din Munții Banatului, și a spus: „Sacrificul acestor oameni, din păcate, în ziua de astăzi, chiar dacă este recunoscut formal, în fond, multe lucruri au rămas cum au fost. Faptul că tineretul nu este aici, iară este un lucru trist, mai cu seamă că foarte multe cercuri, zise ale tinerilor, se implică-n politică. Se pare că se implică nu-n spirit național, ci, poate, au alte idei. Ceea ce s-a întâmplat aici, cu 70 de ani în urmă, trebuie să rămână în memoria timișorenilor, în primul rând, dar și-a tuturor bănățenilor și-a românilor, în general”.

În timpul administrației Ciuhandu au fost făcuți primii pași pentru ridicarea Monumentului Rezistenței Anticomuniste din Banat, atunci fiind alocat spațiul de la Pădurea Verde pentru ridicarea monumentului și fiind întocmite toate documentele legale pentru a se construi acest monument. Monumentul a fost sfințit în anul 2000 de către Părintele Mitropolit Nicolae Corneanu.

Alocuțiunile momentului comemorativ au fost încheiate odată cu rostirea Înalt Prea Sfinției Sale Ioan, Mitropolit al Banatului și Arhepiscop al Timișoarei, care s-a adresat eroului luptător din Munții Banatului: „Este o mărturie cutremurătoare faptul că unul din cartușe a lovit în Noul Testament. Ce-nseamnă aceasta? Comuniștii au tras și-n Dumnezeu, pentru că Noul Testament este viața și cuvântul mântuirii noastre, adus din cer, de Hristos. Acesta-i semnul, frate Ciurică! Glonțul acela nu te căuta pe dumneata, ci-l căuta pe Hristos. Îl căutau și pe Dumnezeu să-l ucidă, dar n-au reușit.
Oricine, orice regim din lume, orice om va deschide și va purta vreodată luptă cu Dumnezeu, va pierde. Nimeni n-a biruit vreo luptă cu Dumnezeu! Nici chiar moartea. Nici chiar moartea, pe cruce, a lui Hristos, și ea a fost învinsă de bunul Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, când ne-am petrecut părinții pe ultimul drum, am vărsat o lacrimă. Pentru acei bărbați împușcați, uciși mișelește aici, cei de acasă n-au știut clipele acelea, au plâns mai târziu. Însă, cred c-ar trebui să-ntrebăm stejarii aceștia, cum a fost atunci, și ne-ar putea relata povestea acelei mari tragedii umane. Nu i-a plâns nimeni, decât acești stejari care sunt împrejurul acestui monument, și de câte ori plouă, lacrimile de pe frunze se preling și cad liniștit pe mormintele neștiute ale acestor oameni iubitori de Dumnezeu și de neam și de țară. Să dea Dumnezeu, ca în pace să ne putem întoarce în locul acesta, dar teamă-mi este că numai un cutremur ne va întoarce, din nou, la firul istoriei. La firul adevăratei istorii a neamului nostru românesc. Mai bine să ne trezim până este pace, până este liniște, să ne-ntoarcem la vatra istoriei noastre milenare românești. Dumnezeu să-i odihnească-n pace...!”

La ceremonia de comemorare au mai rostit alocuțiuni, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politic - filiala Caraș-Severin și a Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan - filiala Caraș-Severin, doamna Cornelia Fetea, vicepreședinta Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan - filiala Timiș, doamna Cornelia Fiat. În timpul ceremoniei de comemorare s-a dat citire unui mesaj transmis din partea instituției prefectului județului Timiș.

Întorcându-ne la tragicele evenimente din vara anului 1949 și la eroii apărători ai gliei străbune din acele vremuri, consemnăm: prin sentinţa nr. 1091/25 iunie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara au fost pronunţate următoarele pedepse: Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă, zis „Mutaşcu”, Romulus Mariţescu, zis „Fert”, la moarte prin împuşcare; Aurel Vernichescu, muncă silnică pe viaţă; Gheorghe Popovici; Teodor Ungureanu, 20 de ani muncă silnică; Gheorghe Smultea, 20 de ani muncă silnică; Nicolae Ghimboaşă, zis „Micluţ”, 20 de ani muncă silnică; Petre Puşchiţă, zis „Liber”, 15 ani muncă silnică; Gheorghe Luminosu, 10 ani închisoare corecţională. Cei condamnaţi la moarte au fost executaţi în 16 iulie 1949, dar aceeaşi soartă aveau să o aibă şi cei condamnaţi la detenţie, asasinaţi chiar împotriva celor prevăzute prin sentința judecătorească.
Mişcarea de rezistență a luptătorilor anticomunişti din munţii României a fost un caz unic în Europa de răsărit ocupată de sovietici. Grupuri special instruite, conduse de ofiţeri de elită, au fost înfiinţate imediat după 23 august 1944, în speranţa prevenirii unei ocupaţii îndelungate a ţării. După instalarea prin forţă a guvernului prosovietic Petru Groza la 6 martie 1945, mişcarea a început să ia amploare, atât cantitativ cât şi calitativ, prin ralierea unora dintre ofiţerii excluşi din armată pentru că erau ostili noului regim. În 1946, la intervenţia regelui Mihai, grupurile de rezistenţă de pe întreg cuprinsul ţării au fost incluse în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, sub conducerea generalului Aurel Aldea, aflat în anturajul palatului regal.
Din nefericire, mișcarea de rezistență din România nu a căpătat destulă amploare pentru a reuși izgonirea ocupantului sovietic de pe teritoriul României, astfel că, asemenea altor state din Europa Centrală și de Sud-Est, România a sfârșit, odată cu încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, prin a fi supusă ideologic ocupantului sovietic, iar drepturile și libertățile cetățenești și ale omului au fost suprimate în România acelor vremuri, iar pentru că noul regim nu a fost compatibil cu libertatea, „a instaurat asasinatul fizic și moral, drept instrument al tacticilor sale de supraviețuire. Primele vizate pentru dispariție, erau elitele: elitele politice, elitele militare, elitele culturale, elitele satelor păstrătoare de tradiții și, mai ales, elitele spirituale, reprezentate prin bisericile creștine. Biserica a fost ținta predilectă a tartorilor comunismului ateu”.
Ziua de 16 Iulie a fost declarată de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România - filiala Timiș, Ziua Victimelor și a Rezistenței Anticomuniste din Banat. Azi, pe locul în care s-a desfășurat acel sacrificiu uman din 16 iulie 1949, platoul de la Pădurea Verde din Timișoara, se află ridicat Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, „Mormântul Celor Fără de Morminte”, ridicat din inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România - filiala Timiș, cu sprijinul financiar al primăriei municipiului Timișoara și al consiliului local al municipiului Timișoara.