10 Mai 1866 – Carol depune jurământul şi devine principele Carol;
10 Mai 1877 – România devine stat independent;
10 Mai 1881 – România devine Regat, principele Carol este proclamat primul
rege, Regele Carol I;
10 Mai 2011 – Regele Mihai anunță ruperea legăturilor dinastice cu Casa de Hohenzollern, consfințind caracterul național și independent al Dinastiei și Casei Regale a României, conform deciziei Regelui Ferdinand din 1921.

Nevoia de demnitate
„Departe de a fi o instituție perimată, o «relicvă istorică», monarhia ocrotește democrația și îi permite să se afirme și să se consolideze. Fiind la adăpost de luptele înverșunate de partid, Regele este chezașul stabilității statului, dar și simbolul reconcilierii naționale și sociale. (...) Istoria nu poate fi oprită. Ea nu poate fi decât puțin amânată”. (Regele Mihai, 10 mai 1992, Mesaj către țară cu ocazia zilei de 10 Mai)
Timp de mai bine de jumătate de secol, ziua de 10 Mai a fost mai mult decât o sărbătoare naţională: era ziua demnităţii poporului român. Semnificaţiile ei ne făceau să fim mândri de trecutul nostru şi să privim cu încredere în viitor.
Zece Mai a fost ziua în care Principele Carol I a ajuns în România, inaugurând o epocă de prefaceri economice şi sociale fără precedent. În acea zi din 1866 s-au pus bazele României moderne. Zece Mai a fost ziua în care, după dezbaterile parlamentare din ziua precedentă, Carol I a proclamat independenţa de stat a României. A fost momentul din care am putut să privim înainte din perspectiva unui stat european suveran şi independent, stăpân pe destinele lui.
Tot într-o zi de Zece Mai a fost proclamat Regatul României, începutul unei ere cu o dezvoltare economică fără egal în Europa acelor vremuri, concomitent cu o înflorire culturală fără precedent. Şi, în fine, în urmă cu opt ani, tot în 10 Mai, Regele Mihai I al României a anunţat ruperea definitivă a legăturilor Familiei Regale a României cu Familia de Hohenzollern, parafând prin aceasta legarea definitivă a Familiei Regale de România. Statalitatea, Independenţa, Regatul şi Suveranitatea sunt cele patru lucruri care ne-au rămas, printr-o fericită coincidenţă, toate din câte o zi de 10 Mai. Sunt cele patru lucruri care ne fac să fim un stat demn şi respectat.
Primele trei i-au făcut pe înaintaşii noştri să meargă peste tot în lume cu fruntea sus şi mândri de faptul că sunt români.
După 1947, însă, comunismul a făcut tot ce i-a stat în putere să şteargă din manualele de istorie ziua de 10 Mai. Regele a fost alungat din ţară, Monarhia a fost înfierată iar Independenţa a fost considerată o sărbătoare de rangul al doilea şi mutată cu o zi mai devreme decât ziua în care a fost proclamată, tocmai din încercarea de a elimina ziua de 10 Mai până şi din conştiinţa poporului român. Este foarte trist faptul că, în mare parte, comunismul a reuşit în ceea ce şi-a propus. Şi, luându-ne ziua de 10 Mai, a reuşit să ne ia demnitatea.
După 1989, ar fi fost firesc să revenim la tradiţiile noastre, la instituţiile noastre, la sărbătorile noastre. Ce s-a întâmplat, însă? Majestăţii Sale Regelui Mihai nu i s-a permis ani la rând nici măcar accesul în ţară. Coroana română a continuat să fie denigrată pe toate canalele posibile. Ziua naţională a fost declarată 1 Decembrie, în timp ce Ziua Independenţei a rămas tot o sărbătoare de al doilea rang şi, ceea ce este şi mai grav, aniversată în continuare de foarte multe instituții publice pe 9 mai. De ce?
Răspunsul la această întrebare nu îşi are rostul. A fost şi este frică, a fost şi este laşitate, a fost şi este dezinformare, a fost şi este manipulare, au fost şi sunt zbaterile de supravieţuire ale unui sistem pe care ar fi trebuit să-l îngropăm definitiv în 1989.
Independenţa noastră are 142 de ani. Statalitatea noastră are 153 de ani. Coroana Română aniversează 138 de ani în slujba naţiunii. Familia Regală este legată indisolubil de România, și cu un caracter național și independent consfințit printr-o decizie a Regelui din urmă cu opt ani.
Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de slujirea intereselor României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României şi, în fapt, Regina României, ne dovedeşte în fiecare zi că este urmaşa demnă a celor care au creat România.
Prin tot ceea ce face, Casa Regală ne arată că este pregătită pentru a reveni în fruntea noastră, demn catalizator al destinului românesc.
Nu au fost puţini cei care au spus că, o dată cu plecarea Regelui Mihai dintre noi, capitolul istoric cu titlul „Casa Regală” se va închide definitiv. Iată că nu este aşa. Românii, într-un număr din ce în ce mai mare, îşi arată suportul şi susţinerea pentru Casa Regală, membrii Familiei Regale fiind pe primele locuri în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în personalităţile publice.
În urmă cu câţiva ani scriam că lozinca mitingurilor de la începutul anilor ‘90, „Nu mai vrem 10 Mai fără Regele Mihai” este mai actuală decât oricând - o actualitate dată de nevoia aproape dureroasă de demnitate pe care o simţim cu toţii. Din păcate, nu mai avem cum să avem un 10 Mai cu Regele. Dar avem, în continuare, aceeaşi nevoie de demnitate; iar familia regală pare a fi singura capabilă să ne-o redea.

Cvadrupla semnificaţie istorică
„Ales de către naţiune, cu spontaneitate, Domn al Românilor, mi-am părăsit, fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale.
Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Eu vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei.
Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea. Din acest moment, totul este comun între noi. Credeți în mine, precum cred eu în voi”. (Regele Carol I, la 10 mai 1866)
Regele Carol I al României (20 aprilie 1839 - 27 septembrie/ 10 octombrie 1914), s-a născut ca Prinţul Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern - Sigmaringen, la castelul din Sigmaringen, fiind fiul Principelui Karl Anton de Hohenzollern - Sigmaringen şi al Principesei Joséphine de Baden.
În afara tradiţionalei cariere militare prusace, a urmat studii politice şi de estetică. A fost ales Domnitor al Principatelor Române Unite în aprilie 1866.
La 10 Mai 1866, el intră în Bucureşti şi depune jurământul de credinţă în faţa naţiunii. La 29 iunie, Parlamentul adoptă prima Constituţie a României, una dintre cele mai avansate ale vremii, redactată pe modelul celei belgiene, care îl confirmă pe Carol I ca Domn. La 15 noiembrie 1869, Carol I se căsătoreşte cu Elisabeta de Wied, devenită Doamnă a României. Singurul lor copil, Principesa Marioara, a murit la doar trei ani.
Depăşind dificultăţile politice, intrigile anti-monarhice şi propriile sale îndoieli, tânărul Domn a reuşit să se impună şi să îşi consolideze poziţia de monarh modernizator al ţării.
În 1875, bugetul României se dublase faţă de cel din 1866.
La 10 mai 1877, Carol I proclamă România stat independent.
El va participa personal la campaniile militare din timpul Războiului Ruso-Româno-Turc din 1877/1878, asumând comanda armatei ruso-române la asediul Plevnei.
Războiul fiind câştigat, România îşi vede Independenţa confirmată. La 26 martie 1881, Carol I este proclamat Rege al Regatului României, aducând astfel ţara în rândul naţiunilor europene ale vremii.
La 10 mai 1881 este încoronat cu o coroană de oţel, fabricată prin topirea unui tun de la Plevna. Regele Carol I a fost o persoană foarte calculată, austeră, meticuloasă şi demnă. Un lider puternic, care a avut permanent grijă de imaginea şi influenţa României pe scena europeană şi care a ştiut să fie arbitrul înţelept al forţelor politice ale vremii.
La 10 Mai 2011, Majestatea Sa Regele Mihai al României anunță ruperea legăturilor istorice și dinastice cu Casa De Hohenzollern și renunțarea la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen”, respectând astfel decizia din 1921 a Regelui Ferdinand de a conferi un caracter național și independent Dinastiei și Casei Regale a României.
Ziua de 10 Mai a fost, până în 1947, Ziua Națională a României. Comunismul a încercat din răsputeri să o șteargă din conștiința națională, mutând inclusiv sărbătorirea independenței pe 9 mai. Abia în 22 aprilie 2015, printr-o decizie istorică, cu 294 de voturi pentru, unul împotrivă şi șase abţineri, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege nr. 609/2013 privind declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională.
Potrivit proiectului de lege, ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare naţională (art. 1). Instituţiile publice centrale şi locale vor organiza manifestări pentru sărbătorirea acestei zile, în limita alocaţiilor bugetare (art. 3). Din păcate, însă, autorităţile publice centrale şi locale evită în continuare, cu bună ştiinţă, să aniverseze ziua de 10 Mai. Lucru care, din fericire, nu îi împiedică pe români să o facă.

Articol realizat de Flavius BONCEA