Unirea de la 1859 a fost privită cu ostilitate de către imperiul ce administra teritoriile româneşti din interiorul arcului carpatic, Imperiul Austriac (imperiul condus de dinastia habsburgilor), iar asta pentru că imperialii au văzut în constituirea statului naţional român modern, o piedică, un ciot, în calea planurilor lor expansioniste. Prin urmare, imperialii au întrebuinţat toate mijloacele să combată Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, presa oficială a imperiului, având în acest sens un rol deosebit de important.
Se detaşează în această campanie ziarul „Temesvarer Zeitung”, ziar oficial al imperiului, care în mai toate coloanele a pus sub semnul îndoielii asupra pregătirii locuitorilor celor două Principate de a se constitui într-o formaţiune statală, unită şi naţională. Ziarul apărea la Timişoara, oraş măreţ în cadrul imperiului austriac.
Erau românii din teritoriile administrate de Imperiu, interesaţi de Unirea de la 1859?
Interesant este faptul că în coloanele ziarului ce apărea în acea vreme nu se relatează mai nimic despre ecoul avut de Unire, în Banat, ceea ce ne poate aduce un semn de întrebare asupra interesului bănăţenilor pentru această Unire, dezvoltarea din aceste teritorii, mai târziu devenite româneşti, fiind mult peste cele două Principate, fie ele chiar şi unite, cu mentalităţi înrobite orientului fanariot-bizantin.
Şi totuşi, un indiciu cum că bănăţenii nu au fost indiferenţi la această Unire se poate observa din dispoziţiile pe care Comandamentul General din Timişoara le dă cu privire la eliberarea paşapoartelor. Astfel, într-o circulară din 2 iunie 1859, Comandamentul General Bănăţean, ordonă că, „având în vedere situaţia existentă în Principate şi Serbia, să se acorde o atenţie deosebită eliberării paşapoartelor, mai ales atunci când scopul călătoriei solicitantului nu este arătat clar sau există suspiciuni în privinţa antecedentelor politice sau de natură poliţienească”. Se dispunea, în special, urmărirea mişcărilor cetăţenilor sosiţi din Principate, din Franţa şi din Italia. Putem observa îngrijorarea autorităţilor imperiale faţă de cetăţenii veniţi din Principate, aceştia fiind consideraţi la fel de periculoşi ca şi cei sosiţi din Franţa şi Italia, națiuni cu care Imperiul se afla în război la acea vreme.
Grija autorităţilor imperiale faţă de atitudinea populaţiei din Banat, pentru Unire, îşi găsea rădăcinile şi în faptul că imperialii au cunoscut în timpul mişcărilor de schimbare din anul 1848/1849 ostilitatea pe care majoritatea populaţiei din Banat a manifestat-o faţă de adiminstrația austriacă, românii bănăţeni de aici luptând împreună cu ungurii împotriva austriac. În asemenea condiţii, imperialii se temeau pentru agitaţii venite din partea unor anumiţi „cetăţeni sosiţi din Principate”, aceste agitaţii, în viziunea lor, ar fi putut să găsească un răsunet de masă în Banat, ţinându-se seama şi de faptul că în primăvara anului 1859 se duceau tratative în Principate cu generalul Klapka, emisar al lui Kossuth, aceste tratative fiind îndreptate împotriva imperiului, într-un moment când acesta se afla în dificultate, fiind atacat de Franţa şi Piemont, în Italia.
Ostilitatea imperialilor faţă de Principatele Unite, mai ales în prima jumătate a anului 1859, se poate vedea şi din corespondenţa dintre Consulatul austriac din Bucureşti şi Comandamentul General Bănăţean. Într-un raport din 30 martie 1859, agenţia consulară imperială din Bucureşti arată că „în prezent nu este în legături oficiale cu autorităţile româneşti”. Legăturile au fost întrerupte datorită refuzului imperialilor de a recunoaşte îndoita alegere şi de a accepta titlul de Principatele Unite. Autorităţile imperiale din Banat urmăreau cu multă atenţie situaţia din Principate de după Unire, domnia lui Cuza şi nutreau speranţele unor schimbări. Într-un raport al comandantului de cordon al Dunării de Jos din Orşova Veche, ce era datat din 6 noiembrie 1859, către Comandantul General Provincial, se spune: „Căderea aşteptată a ministerului Creţulescu în Ţara Românească este acum un fapt îndeplinit; s-a format un nou guvern sub preşedinţia lui Ion Ghica, fostul principe de Samos, care ar fi râvnit tronul valah... Acest Ghica s-ar bucura de deosebită favoare a Porţii, ceea ce susţine speranţa boierilor că domnia Principelui Cuza, care tot zăboveşte cu plecarea lui la Constantinopol, să nu fie de lungă durată. Pe de altă parte, Principele Cuza ar tinde la înmulţirea miliţiei ţării şi ar fi aprobat în ultimul timp o mare avansare în armată, ceea ce a avut ca urmare că fiecărei companii a miliţiei grănicereşti i-au fost repartizaţi câte patru ofiţeri”.
Atât din presă, precum şi din documente oficiale, reiese interesul cercurilor din conducerea imperiului, faţă de speranţele boierimii din Principate, unii boieri, nefavorabili actului istoric de la 24 Ianuarie 1859, considerau Unirea şi domnia lui Cuza ca ceva trecător, netrainic. Un raport al comandamentului cordonului Dunării de Jos din 22 noiembrie 1859 arată că boierii din Ţara Românească refuză plata impozitului introdus de Cuza şi cunoscut sub numele de „capitaţie”, că se formează ministerul Ghica şi că „boierii speră că domnia lui Cuza va fi de scurtă durată”.
Scurte relatări ale corespondenţilor ziarului „Temesvarer Zeitung”, martori oculari ai momentelor din ianuarie 1859 din Ţara Românească şi Moldova
Relatările corespondenţilor fostului ziar imperial „Temesvarer Zeitung” despre evenimentele din Ţara Romînească şi Moldova anului 1859 (ianuarie) sunt expuse pe larg în coloanele publicaţiei.
Deşi unele din ele se arată subiective şi părtinitoare, chiar adverse, putem spune, aduc, totuşi, mărturii interesante, multe din ele confirmate de către documentaţia cunoscută.
Situaţia existentă în cele două Principate Române înainte de alegerea domnitorului, apare în informaţii publice în coloanele ziarului, după ce, în aceeași publicație, sute de articole şi relatări au apărut în cursul anilor 1856-1858 despre cele petrecute în anii amintiți.
Corespondentul la Iași al ziarului timişorean mai sus amintit, sub titlul „Les extremes se touchent” („Atingerea extremelor”), doreşte să prezinte situaţia politică din Moldova „sub faimoasa căimăcămie actuală” în care „toţi poruncesc şi nimeni nu vrea să asculte, aşa că domneşte cea mai comodă anarhie”. Aprecierea viza pe cei doi caimacami unionişti, Anastase Panu şi Vasile Sturza, cei doi aflându-se în conflict cu al treilea, Ştefan Catargiu, susţinut de imperiile austriac și otoman.
Ştefan Catargiu, după cum se ştie, nu respecta procesul-verbal din 20 octombrie 1859 şi nu se supunea hotărârilor majorităţii căimăcămiei. Era susţinut în acţiunea sa de Imperiul Austriac, care considera ca ilegale dispoziţiile luate de către căimăcămie cu majoritate de voturi. Despre aceste dispoziţii, corespondentul la Iaşi al ziarului „Temesvarer Zeitung” afirmă: „Consulul general austriac a fost primul care a combătut în mod serios şi respectuos aceste încălcări şi uzrurpări ale căimăcămiei”. Prin intervenţia sa, consulul imperial urmărea să accentueze disensiunile din sânul căimăcămiei moldave pentru a pune sub îndoială pregătirea locuitorilor Principatului pentru unirea politică.
Un alt corespondent al foii timişorene, din Bucureşti, transmite la 19/31 ianuarie 1859 o relatare întocmită în baza informaţiilor primite din Iaşi: „Dl Kogălniceanu - scrie corespondentul - este conducătorul partidului liberal. Mihail Sturza, în dorinţa lui de a ajunge la tronul principatului, voi să-l câştige de partea sa. El îi oferi 130.000 de ducaţi dacă îi sprijină candidatura şi reuşeşte alegerea sa ca domn. Kogălniceanu nu este bogat şi acea sumă l-ar fi făcut bogat. Dar nu, Sturza a fost cel tras pe sfoară. Kogălniceanu s-a apropiat de el, atât cât să obţină o asigurare scrisă obligatorie, asupra acelei oferte. Este cunoscut că în hotărâri a lucrat împotriva lui M. Sturza şi pentru Cuza”. „După terminarea alegerilor - corespondentul adaugă o informaţie ce lipseşte din alte izvoare - el păşi înainte şi spuse: «Ca să cunoaşteţi că eu cuget cinstit şi am urmat cu credinţă convingerile mele, vă arăt aici negru pe alb ce bogăţie mi-a promis Sturza dacă i-aş fi dat votul meu şi al partidei mele». Aceasta a produs o senzaţie de entuziasm...”. Autorul corespondenţei aruncă din când în când o umbră de îndoială privind integritatea întregului popor român, considerându-l lipsit de scrupulozitate și corupt pentru că l-a acceptat pe M. Sturza să-l reprezinte.
Relatări despre alegerea lui Cuza în Moldova
O corespondenţă din Iaşi, datată 1/13 ianuarie 1859, relatează evenimentele din Adunarea electivă a Moldovei, ziaristul posibil să fi participat şi însoţind pe consulul austriac. Sunt relatări pline de ironie la care recurge pentru a-şi masca decepţia produsă de eşecul uneltirilor imperiului. „În ziua de 9 a acestei luni -relatează el - s-a deschis Adunarea. Ar fi nedrept să-i facem căimăcămiei imputarea că nu a considerat această zi ca o zi de sărbătoare, căci, în sfârşit, şi-a văzut toate intrigile şi uneltirile încununate de succes”. Putem vedea din acest citat cum corespondentul imperial, susţinător al lui Ştefan Cartagiu, consideră, în mod nejust, ca fiind intrigi şi uneltiri măsurile celorlalţi doi caimacami unionişti care, de fapt, reprezentau dorinţele naţiunii. „Mai multe zile înaintea anunţării programului oficial - continuă corespondentul - care urma să pună în scenă spectacolul de sărbătoare, artileriştii trebuiau să anunţe în orele de dimineaţă (în zori), înalta semnificaţie a acestei zile pentru fericirea moldovenilor”.
Neavând argumente împotriva unioniştilor, corespondentul recurge la ironii nereuşite, căutând prin asta să scadă importanţa evenimentelor acelor zile cu o deosebită importanţă în istoria naţiunii române. Relatările corespondentului se referă la o înscenare a celor văzute, de aceasta putem să ne dăm seama pe baza citatului „să pună în scenă spectacolul de sărbătoare”. Corespondentul continuă - „urmează apoi părăzi militare, liturghii solemne, apoi iarăşi 101 lovituri de tun, muzică, prezentări de arme, seara iluminaţii şi focuri de artificii. La ora 10 jumate a avut loc în aceeaşi sală a palatului principelui, unde mai înainte s-a ţinut Divanul ad-hoc, deschiderea Adunării de către preşedintele de vârstă Rosetti-Bălănescu.
Mitropolitul, care a fost invitat la deschidere şi căruia, după Convenţie, îi revenea scaunul prezidenţial, şi-a scuzat absenţa (care e explicabilă ca urmare a protestului său împotriva alegerilor) printr-o indispoziţie trecătoare. Sala este ticsită şi se putea intra numai pe baza unei cărţi de intrare. Toţi consulii au primit invitaţii scrise, şi trebuie să observăm, pe lângă aceasta, că invitaţia consulului austriac nu era prevăzută cu sigiliul «Principatele Unite», pe care căimăcămia îl întrebuinţa întotdeauna cu plăcere.
Cei mai mulţi deputaţi au apărut în frac, consulii şi adjutanţii principilor în uniforme de gală, iar în galerie o frumoasă ghirlandă de doamne. La intrarea în holul palatului ne-a făcut impresia că mergem la dezbaterile unui grandios proces de înaltă trădare; toate coridoarele, antreurile, ferestrele, uşile, scările, aproape fiecare treaptă erau ocupate de poliţişti şi militari cu baioneta la armă. De ce şi împotriva cui au fost luate toate aceste măsuri de precauţie - căci poporul privea cu un calm stoic această agitaţie - nu am putut afla”.
Alegerea lui Cuza în Ţara Românească
Izvoarele vremii relatează despre corespondenţele din Bucureşti ca fiind mult mai detaliate şi mai bogate decât cele din Moldova. Aceasta scoate în evidenţă importanţa pe care Imperiul o acorda alegerilor din Ţara Românească şi rezultatului lor.
Totuşi, referitor la acest eveniment (alegerea lui Cuza domnitor şi în Tara Românească), se desprinde o ştire din Iaşi, datată din 15/27 ianuarie 1859 (cu zece zile înainte de alegerea propriu-zisă din Ţara Românească). În această ştire se comunică, printre altele: „Se zvoneşte din Bucureşti, că acolo circulă ideea ca să-l propună pe Alexandru Ioan I pentru alegere”. De aici desprindem o concluzie, şi anume că, dacă această veste a ajuns la Iaşi până în 15/27 ianuarie, înseamnă că ea a existat încă înainte de această dată la Bucureşti. Informaţia este o altă dovadă că alegerea din Ţara Românească nu a fost un act de circumstanţă, o soluţie născută în şedinţă secretă pentru a evita anumite ciocniri, ci o idee care circula în rândul forţelor înaintate ale vremii.
Participarea de masă a poporului român (condiţiile în care s-a deschis Adunarea Electivă) la înfăptuirea Unirii de la 24 ianuarie 1859 este relatată astfel de corespondentul „Temesvarer Zeitung”: „Ce-i drept, cete de ţărani, venite din împrejurimi în Capitală, se îndreaptă spre Adunare. Se intenţiona cu aceasta mai mult o manifestaţie, care să arate că poporul e interesat în această cauză, decât să o prezinte ca un act de violenţă. Caimacamii, care se temeau de cea din urmă, au dat ordin ca poporul să fie oprit în drumul spre Bucureşti. Însă, în zadar! Oamenii şi-au pus în cap că trebuie să observe ce se petrece în Bucureşti, şi sunt numai de compătimit ciocnirile provocate din osteneala de a-i abate de la planul lor. Comandanţii au dispus ca dorobanţii să lovească bine, şi mulţi ţărani au fost răniţi şi câţiva chiar - dacă suntem drept informaţi - ucişi. Câţiva ţărani au venit în oraş”.
Modul în care s-a ales Alexandru Ioan Cuza domnitor al Ţării Româneşti este relatat în corespondenţele din 25 ianuarie/6 februarie, astfel: „După o scurtă discuţie asupra protocolului şedinţei din 4, s-a cerut de partea stângă să se ridice şedinţa pentru scurt timp, ca deputaţii să se poată consfătui în secret. Deputaţii s-au retras şi după circa o oră, cei rămaşi auziră puternice urale ale adunării secrete. S-au înţeles ca în unanimitate prinţul Cuza ales în Moldova să fie ales şi ca domn al Ţării Româneşti şi toţi membrii, liberali şi conservatori, şi-au dat cuvântul şi au subscris să nu voteze pentru nimeni altul. Şedinţa secretă a fost ridicată şi deputaţii au intrat în sală. Fără a exagera: toţi se îmbrăţişau, se sărutau, săruturile au durat o oră. Cei mai mari adversari păreau că se împacă; Brătianu, Golescu s-au aşezat lângă Oteteleşteanu, G. Ştirbei, Brîncoveanu etc. Câte sărutări a lui Iuda au fost!”.
După acest moment, corespondentul „Temesvarer Zeitung” arată tehnica votării care a început la ora 6, dar şi rezultatul ei: alegerea unanimă cu 64 de voturi a lui Alexandru Ioan Cuza. Sunt descrise în continuare momentele ce au urmat: „Ovaţiile şi strigătele de ura nu mai luau sfârşit. La început Boerescu a ţinut o cuvântare, prin care scoate în evidenţă cu câtă abnegaţie s-a purtat fiecare partidă; că într-adevăr, conform Convenţiei, vor fi două domnii însă ambele vor fi unite într-o singură persoană, şi cât de folositor va fi aceasta pentru ambele ţări”.
La final, putem concluziona că relatările corespondenţilor „Temesvarer Zeitung” din Bucureşti şi Iaşi, martori oculari ai înfăptuirii Unirii, aduc informaţii preţioase asupra desfăşurării evenimentelor din acel timp. Toate aceste relatări, menţionăm că vizează doar linia de interes a imperiului austriac, Imperiu ce administra, atunci, viitoarele teritorii româneşti din interiorul arcului carpatic, toate aceste opinii conţinând numeroase tendinţe de a împiedica desfăşurarea firească a evenimentelor, imperiile considerând că popoarele mici pot să prospere doar în cadrul unui mare Imperiu.
Material îngrijită de Cornel Seracin
Foto: www.timpul.md
