Ieri după-amiază, la Shopping City, a avut loc un accident cu trei persoane rănite. Acestea se aflau în zona pietonală din incinta centrului comercial, moment în care au fost surprinse de un taxi condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani.

Persoanele rănite sunt o femeie în vârstă de 56 de ani, un bărbat în vârstă de 34 de ani și un alt bărbat, ale cărui date de identificare nu au putut fi stabilite la fața locului întrucât a fost transportat la spital. Totodată, și celelalte două persoane au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.