Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus astăzi în executare un mandat de percheziție domiciliară într-o cauză penală în care se efectuează cercetări față de un bărbat, de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.

În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu după identificarea, în mediul online, a unor materiale video publicate pe o platformă de socializare, în care bărbatul s-ar fi prezentat în mod necorespunzător ca reprezentant al unor instituții ale statului și ar fi desfășurat activități specifice unor autorități de control, inducând în eroare reprezentanții unor societăți comerciale. Concret, el a pretins că este Cristian Popescu Piedone, fostul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

În urma activităților desfășurate până în prezent, au fost administrate mijloace de probă relevante pentru cauză. Totodată, bărbatul a fost condus la sediul poliției în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a împrejurărilor în care au fost comise faptele, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.