În această dimineață, în jurul orei 7, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o persoană a fost găsită spânzurată de bariera unui dig, în localitatea Crai Nou.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba de un tânăr de 23 de ani.

Tânărul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.