Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați ieri în patrulare au observat, în jurul orei 15.30, pe Str. Maresal Alexandru Averescu, pe carosabil, un copil în vârstă pe 5 ani care alerga printre autovehiculele aflate în deplasare. Imediat au trecut la oprirea mașinilor astfel încât micuțul să fie preluat în siguranță.

Ulterior polițiștii locali au trecut la verificări în zonă, fiind identificată persoana în grija căreia se afla copilul. Micuțul, care se afla împreună cu cei doi frați ai săi și cu bunicul, intrat pentru scurt timp într-un magazin, a dispărut într-o fracțiune de secundă.