Un bărbat de 55 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa aseară pe Drumul Național 6, în zona localității Becicherecu Mic. La un moment dat, acesta a fost implicat într-un accident rutier, intrând în coliziune cu un vehicul electric destinat persoanelor cu dizabilități.
Vehiculul era condus de un bărbat de 68 de ani, care traversa regulamentar drumul public, pe trecerea de pietoni.
Din păcate, în urma impactului bărbatul de 68 de ani a murit.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca împrejurările exacte ale accidentului să fie stabilite în cadrul anchetei.
Tot ieri, o femeie în vârstă de 22 de ani a condus un autoturism pe Calea Torontalului, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Miresei, a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 27 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 28 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.