Azi noapte, în jurul orei 1:30, în urma unei sesizări, polițiștii Secției 5 Timișoara au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, care era cazat la un hotel din Timișoara, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă emis de către Curtea de Apel Alba Iulia pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În momentul sosirii polițiștilor, tânărul a încercat să se sustragă, sărind de la etajul doi al imobilului unde era cazat.
Acesta a fost transportat conștient la Spitalul Municipal Timișoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.