Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut șase tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 4 iunie 2024, polițiștii municipiului Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în proximitatea bulevardului Antenei din municipiul Timișoara, mai multe persoane necunoscute ar fi agresat fizic un minor, fiind supus unor acțiuni care aduc atingere demnității umane.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care au demarat verificările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.

Astfel, în baza materialului probator administrat în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 4 iunie 2024, în intervalul orar 19-20, cei opt tineri ar fi atras un tânăr în vârstă de 17 ani într-o clădire dezafectată situată pe un teren viran din proximitatea bulevardului Antenei din municipiul Timișoara, unde l-ar fi supus unor tratamente degradante, fiind agresat fizic.

Totodată, profitând de starea de temere creată asupra minorului, i-ar fi sustras telefonul mobil și banii din portofel.

În urma verificărilor efectuate au fost identificați opt tineri, șase băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, bănuiți de comiterea faptei.

Față de șase dintre cei bănuiți a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, la data de 17 septembrie 2024 instanța dispunând plasarea a doi dintre aceștia sub măsura arestului la domiciliu, urmând ca în cursul zilei de astăzi ceilalți patru să fie prezentați în fața magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în stare de libertate și față de cele două tinere, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora.