Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara sub coordonare procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un bătut pentru furt calificat. Ulterior, acesta a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
La data de 5 februarie polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în noaptea de 4 spre 5 februarie, dintr-un cabinet aflat în incinta unei clinici medicale de pe strada Divizia 9 Cavalerie din Timișoara, ar fi fost sustrasă suma de 5.860 de lei și o cameră video de supraveghere.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei.
La data 20 februarie bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar astăzi a fost prezentat magistraților care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului precum și pentru recuperarea prejudiciului.