Ca urmare a unor sesizări ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin DRDP Timișoara, DGA Arad a declanșat astăzi verificarea activității mai multor angajați ai ACI (Agenția de Control și Încasare) Nădlac 2.

Peste 40 de persoane, din cele 60 angajate ale DRPD Timișoara, au fost conduse la sediul DGA Arad, fiind suspectate de săvârșirea unor acțiuni asimilate faptelor de corupție, situații descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR.

Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituțiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor.

Se pare că persoanele bănuite luau șpagă de la șoferii de TIR care veneau cu camioanele la cântărit.

„Aceste acțiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR. Atunci când sunt identificate abateri de natură penală, concluziile sunt transmise către organele de cercetare abilitate”, precizează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.