Marți seară, în jurul orei 19:40, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au fost sesizați de către o tânără în vârstă de 19 ani cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada București din Timișoara a fost urmărită și lovită din spate de un bărbat necunoscut, care a deposedat-o de lanțul de aur de la gât, iar in timp ce încerca să se apere i-au fost provocate leziuni cu un obiect ascuțit în zona brațelor.

Ulterior, bărbatul a fugit printre blocuri, într-o direcție necunoscută.

Polițiștii de investigații criminale au început de îndată cercetările, iar ieri un bărbat în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost depistat în Timișoara.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.