Valerian Chifan, un părţan adevărat, dedicat localităţii în care a crescut, organizează, de ani buni încoace, cu diferite ocazii, întâlniri cu bănăţeni din Vârşeţ, prilej cu care, pe lângă consolidarea prieteniilor, se mai joacă şi câte un meci de fotbal. Anul acesta întâlnirea a fost în 9 septembrie, zi în care la Parţa s-a celebrat şi Hramul Bisericii Ortodoxe Române din localitate. Amănunte despre manifestarea de anul acesta şi motivele care stau la baza acestei tradiţii ne-au fost oferite de Valerian Chifan: „Părinţii mei erau din zona Sucevei, dar acolo nu am fost decât de două ori. Pentru mine Parţa este totul. Am făcut şcoala gimnazială la Parţa, apoi şcoala profesională de sculer-matriţer la Timişoara. Am urmat şi liceul, la specializarea mecanic maşini şi utilaje. M-am căsătorit la Parţa cu Liliana şi am un băiat, Ovidiu, care e manager la o firmă, şi o nepoată, Mara-Teodora, şi un nepot, Radu-Cătălin. Nepoţii sunt la şcoală la «Lenau», în Timişoara. De lucrat, am lucrat ca sculer-matriţer până prin 1994, iar după aceea am fost gestionar până în anul 2000, iar în 2002 am deschis la Parţa o firmă de confecţii metalice, un magazin alimentar şi bar, am avut şi o echipă de zidari. În urmă cu şapte ani am închis afacerile şi m-am reangajat ca sculer-matriţer la TRW. De doi ani sunt şi la pensie, dar am continuat să lucrez.
Trecând la întâlnirea noastră cu prietenii din Serbia, din cauza pandemiei a trebuit să o mutăm de Rugă. Înainte, eu cu actualul primar şi cu preotul greco-catolică - era Campionatul Mondial de Fotbal under 21, la Smederevo, în Serbia, în urmă cu 15 ani - am mers să vedem tineretul României la un campionat mondial. Când am mers în Serbia, am dat peste o localitate numită Parta. Am oprit, am mers la un magazin şi am cerut un număr de telefon; le-am spus cu sunt din Parţa/Parta România. Am primit aşadar un număr de telefon. Parta este sat sârbesc. Am sunat la acel număr, ne-am întâlnit cu Beki Belov, care a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti din Vârşeţ, născut în Parta. De atunci, în fiecare an ne-am întâlnit la începutul lunii mai, la noi la Parţa, iar toamna mergeam noi la ei. Pe lângă aceste întâlniri organizate, ne mai vedeam la zile onomastice sau cu alte prilejuri. Când veneau la noi aduceau şi români din Coştei sau Mesici, unde sunt peste 97% români. Câţiva ani am făcut trei echipe din Serbia. La început am făcut numai cu Parta, iar de la noi veneau Sacoşu Turcesc sau Peciu. Apoi am făcut doar noi cu sârbii. După pandemie, am organizat întâlnirea de Rugă, pentru că ne este mai uşor din punct de vedere organizatoric. La întâlnirea de anul acesta au venit 15 persoane, iar noi am făcut trei echipe locale, alături de cea a lor. A fost un patrulater din care toată lumea a avut de câştigat. Dintre organizatori l-aş mai aminti pe Goran Popovici, din Serbia...”
Jovan Stefanov, poreclit Belo, ne-a oferit şi el câteva impresii de la întâlnirea din acest an, rememorând şi momentele de început ale acestei frumoase prietenii: „Totul se întâmplă mulţumită domnului Vali, care s-a dus să vadă la Smederevo partida dintre România şi Germania, în urmă cu 15 ani, şi când s-a întors s-a oprit la Parta. Iată că această prietenie durează de peste zece ani. În vremurile acestea grele, ne bucurăm să fim oaspeţi aici în Parţa şi să ne bucurăm de fotbal. Îi mulţumim lui Vali, lui Daniel Drăgan, primarul Parţei, şi tuturor celor implicaţi în organizarea acestei întâlniri. Întotdeauna ne bucurăm să venim aici. În 12 octombrie este Ruga la noi şi sper ca prietenii noştri să ne întoarcă vizita. Nu e Rugă ca aici, Parta fiind un sat mai mic, dar ne menţinem tradiţiile. În urmă cu aproximativ zece ani au existat şi familii de români în Parta, dar acum nu mai sunt. Cei bătrâni au murit, cei tineri au plecat la oraşe. În Parta oamenii se ocupă cu agricultura, pomicultura, apicultură. Se plantează porumb, grâu, floarea-soarelui. Eu sunt patron de mic restaurant în Vârşeţ şi antrenor de fotbal la o echipă de acolo. Pentru Vârşeţ am jucat şapte ani în liga a treia. Sunt căsătorit cu Miriana şi am două fete, una este învăţătoare, iar cealaltă este în Dubai, unde se ocupă de turism, şi trei nepoţi, doi gemeni de 7 ani şi unul de 13. Suntem hotărâţi să continuăm aceste întâlniri cu prietenii din Parţa, atâta vreme cât ne ţine sănătatea pe mine, pe Vali şi pe Dragan”.
Viorel Bălică din Coştei are 56 de ani, este căsătorit, are patru copii şi trei nepoate. A muncit la viaţa lui în Suedia, din 1982. „Am văzut un pic lumea, pot spune. Dar m-am întors la Parta, un sat cu 99% din populaţie românească. Ne-am împrietenit cu cei din Parţa şi de aici tradiţia acestei întâlniri. Eu particip la ele de vreo patru ani. Îmi plac foarte mult aceste întâlniri şi sunt foarte mulţumit. Cât despre meciuri, le jucăm cu ambiţie, dar prieteneşte. Cei mai tineri au ambiţia să câştige mereu. Pentru că suntem anul acesta aici cu prilejul Rugii, vă pot spune că la noi, la Coştei, din păcate, s-au mai pierdut din tradiţii. Se ţin rugile, dar nu la nivelul cum s-au ţinut înainte. Mă bucur că după o perioadă cu greutăţi provocate de pandemie am reuşit să trecem peste moment şi să ne reluăm viaţa. Sper ca aceste întâlniri pe care le avem cu prietenii din România să nu se mai întrerupă. Eu unul voi veni în continuare la ele şi mă voi lupta ca ele să continue”.
Petru Furtuz, tot din Coştei, după cum îi place să spună: „Banatul românesc din Serbia”, are 70 de ani şi vine la aceste adunări mai mult de dragul întâlnirii, pentru că fotbal nu mai joacă. „Particip - ne spune - de şapte ani la aceste întâlniri şi pot spune că sunt foarte frumoase. Domnul Goran Popovici este cel care organizează echipa de fotbal din partea sârbească, iar domnul Vali Chifan se ocupă de echipa din România. Meciurile de fotbal se joacă cu ambiţie, dar şi repriza a treia e foarte bine organizată. Doi ani cât a durat pandemia de coronavirus nu ne-am putut întâlni, nu ne-am putut deplasa dintr-o ţară în alta. Acum, dacă Dumnezeu ne-a ajutat, iată că putem relua şirul întâlnirilor şi suntem iar împreună. Şi suntem hotărâţi să păstrăm această tradiţie a întâlnirilor între România şi Serbia. Revenind la fotbal, avem şi vreo doi-trei tineri care joacă şi ne mai ajută pe noi, ăştia mai bătrâni. Peste o lună îi invităm pe prietenii din România să vină la noi, să ne întoarcă vizita. Îi aşteptăm cu drag, aşa cum ne aşteaptă şi ei pe noi”.
Goran Popovici din Coştei, sufletul părţii sârbeşti a acestei tradiţii, ne-a declarat: „Am 47 de ani şi mai joc câta şi fotbal. Sunt căsătorit şi am doi copii, băiatul are 27 de ani, iar fata 25. Şi eu particip la aceste întâlniri de vreo şapte-opt ani. Eu vin să mă întâlnesc cu prietenii de la Parţa, nu particip şi la jocurile de fotbal din cadrul acestor întâlniri. E foarte frumos de fiecare dată, cum zicem noi sârbii, frăţietate şi unitate. E o frăţie între sârbi şi români, iar acest lucru pot spune că ne reuşeşte de fiecare dată. Aşa ne place şi nouă, să fie sănătate şi voie bună. Eu şi cu Pătru Furtuz am jucat în tinereţe la echipa de fotbal din Coştei, dar eu am jucat şi la Sabac, de unde sunt de loc. Îmi place foarte mult la Parţa şi pot spune că am mulţi prieteni în România”.
Viorel Caza are 45 de ani, născut şi crescut în Parţa, a jucat fotbal la Flacăra, echipa din localitate, pentru o perioadă. Este căsătorit şi are două fete. Lucrează la Flex în Timişoara din anul 2000. „În ceea ce priveşte întâlnirile cu prietenii sârbi - ne spune Viorel Caza - sunt de la început alături de organizatori, am fost şi la ei, aşa cum vin şi ei la noi. Ca o părere personală, pot spune că mulţi dintre românii din Serbia sunt mai români decât noi, cei de aici. Probabil dorul de ţară îi facă să simtă mai mult româneşte decât noi. Vom continua aceste întâlniri, pentru că după noi cu siguranţă va veni cineva din spate şi se va duce mai departe această tradiţie care s-a format. La meciurile de fotbal, pe teren, fiecare dă totul, fiecare vrea să câştige, dar după aceea suntem prieteni, stăm la masă şi ne respectăm”.
Cătălin Opriţa este şi el din Parţa şi are 41 de ani. „Sunt căsătorit, am două fete de 14 şi 13 ani. Tatăl meu a fost unul dintre antrenorii din Parţa, la o echipă care înainte s-a numit Pandurii. Fratele meu mai mare a şi jucat fundaş stânga la acea echipă. Eu nu am apucat să joc la Parţa, am jucat în schimb la juniorii de la CSŞ Timişoara. Apoi am optat pentru şcoală, considerând-o mai importantă decât fotbalul. La întâlnirile româno-sârbe particip încă de la înfiinţarea lor. Joc acum fotbal în echipa satului, atât aici, cât şi la ei. La meciuri suntem tot timpul ambiţioşi, pentru că de aceea ieşim pe teren. Întâlnirile sunt foarte plăcute, atât cele de la noi, cât şi cele din Serbia. La început am căutat să ne înfrăţim cu localitatea Parta şi de acolo a început totul. Am mai fost apoi la Vârşeţ, unde am cunoscut nişte români. S-a creat o legătură atât de strânsă între noi, încât ne avem ca fraţii, iar aceste întâlniri vor fi duse mai departe”, ne-a spus Cătălin Opriţa.
Dar pentru că, până la urmă, a fost o competiţie, la finalul zilei, în cadrul celei de-a doua zile a Rugii de la Parţa, au fost acordate medalii, diplome şi cupe, după cum urmează: locul 3 - echipa din Parţa reprezentată de Ionuţ Buzincu; locul 2 - echipa de old-boys din Parţa reprezentată de Mircea Drăgan; locul 1 - selecţionata venită din Banatul sârbesc - Vârşeţ, Coştei, Mesici - reprezentată de domnul Petru Furtuz; cel mai bun portar - Sorin Bulai de la Parţa; cel mai bun jucător - Denis Mikici de la Vârşeţ; golgheterul turneului - Iovan Stefanov Belov tot din echipa din Banatul sârbesc.


Material realizat de Petru Vasile TOMOIAGĂ