De praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Hramul Bisericii Ortodoxe din Dudeştii Noi, a avut loc sfinţirea lucrărilor din prima etapă a construcţiei unui nou lăcaş de cult ortodox în comuna din vecinătatea Timişoarei. Piatra de temelie a noii biserici, cu Hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost pusă în ziua de 6 iunie, în prezenţa ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului. Slujba de sfinţire a lucrărilor care s-au efectuat până acum a fost oficiată de preotul paroh Ionuţ Cristea şi de preoţii slujitori Floria Gaşpar, Ovidiu Cucec, de la Parohia Utvin, şi Romeo Dumitraşcu, de la Parohia Timişoara Nord.


La final, enoriaşilor prezenţi la eveniment părintele le-a adresat un scurt cuvânt: „Iubiţi credincioşi, atunci când am avut nevoie şi am cerut ajutor de la Dumnezeu, l-am primit. Dacă am meritat, dacă am fost vrednici, dacă ne-a fost de folos? Cu siguranţă, se întâmplă de multe ori să ne supărăm, dar după aceea ne dăm seama că alta este lucrarea lui Dumnezeu şi de multe ori nu suntem vredinici nici măcar să o înţelegem. Iată, iubiţi credincioşi, a venit ziua în care să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. Şi când spun pentru toate, mă gândesc nu doar la cele pe care le-am cerut, pentru că noi primim multe de la El pe care nu le cerem şi cerem multe de la El pe care nu le primim. Dar trebuie să avem încredere, trebuie să credem, să fim tari, să privim înainte cu credinţă şi încredere în Dumnezeu că ne va lumina, că ne va ajuta, că ne va arăta calea şi drumul pe care trebuie să mergem.
E limpede pentru toată lumea că vremurile sunt complicate, că oamenii sunt dezorientaţi, unii sunt chiar speriaţi, dar de ce îmi va fi mie teamă, dacă ajutorul meu este Domnul? Iată, iubiţi credincioşi, consider că trebuia şi nu puteam să trecem peste acest moment, nu puteam să lăsăm această zi fără să aducem jertfa cuvenită înaintea lui Dumnezeu. Aşa cum ştim noi, aşa cum putem noi, aşa câţi dintre noi am crezut şi am considerat necesar şi potrivit să ne îndreptăm astăzi paşii către sfânta biserică, pentru a putea să îi mulţumim lui Dumnezeu, pentru a putea să aducem un prinos de rugăciune şi puţin din jertfa noastră. Eu nu pot decât să spun că sunt mulţumit. Sunt mulţumit pentru că, iată, acest loc este un pic altfel decât a fost până acum şi de acum înainte va fi şi mai diferit, pentru că lucrurile se schimbă şi din punct de vedere al organizării noastre.
Am reuşit să împlinim prima etapă şi cu ajutorul bunului Dumnezeu mergem înainte, pentru aceasta, pentru faptul că iată putem fi împreună şi putem să ne rugăm încă împreună sub forma aceasta a comuniunii frăţeşti. Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor, să fim sănătoşi!”.
Părintele paroh a mulţumit primarului, primăriei şi Consiliului Local al comunei Dudeştii Noi pentru implicarea în construcţia noii biserici. De asemenea, mulţumiri au fost aduse Asociaţiei Femeilor Ortodoxe din Parohia Dudeştii Noi.


Ion Goşa, primarul comunei Dudeştii Noi, a spus şi el câteva cuvinte cu acest prilej: „Azi este o zi specială, este o zi sfântă, în care trebuie ca preoţii să ne spună Cuvântul Domnului. În aceste vremuri de cumpănă, vreau să vă spun că vă urez multă sănătate tuturor celor de faţă, comunităţii noastre, pentru că de săbătoarea Sfântului Dimitrie este şi Hramul bisericii noastre, care, din păcate, din cauza vremurilor, doi ani la rând, nu am putut-o sărbătorii aşa cum ne-am dorit şi cum ne-am obişnuit.
Sper ca prin credinţa noastră, prin vaccinul creat de oamenii de ştiinţă, cu ajutorul Celui de Sus, să reuşim să trecem prin această pandemie şi la anul să facem puntea între cele două biserici, între Hramul bisericii vechi – Sfântul Dimitrie – şi Hramul bisericii noi, care vedeţi că se înalţă. Acum trei luni s-a pus piatra de temelie, iar acum avem o fundaţie solidă şi ne bucurăm de această realizare. La anul, în iunie, de Rusalii, vom încerca să ţinem Zilele Comunei şi vom face legătura între Hramul vechi şi Hramul nou. Iată, părintele Ionuţ confirmă ceea ce am spus acum trei luni, şi anume că este un părinte destoinic, şi va termina lucrările împotriva vremurilor grele care sunt acum, împotriva scumpirilor şi împotriva unor piedici. Banii care vin la Primărie sunt banii dumneavoastră şi merg, bine calculaţi, şi înspre biserica noastră.
Îi urez spor în toate părintelui Ionuţ şi vă asigur pe toţi că eu, ca primar, cât şi Consiliul Local am sprijnit şi vom sprijini în continuare, în funcţie de posibilităţile pe care le avem, ducerea la bun sfârşit a acestei mari lucrări, cu ecou istoric în final şi atât de necesară pentru comunitatea noastră”.


Pentru că a fost sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar Ruga tradiţională de la Dudeştii Noi nu s-a putut ţine conform tradiţiei, din cauza pandemiei, totuşi, colacul de Rugă a fost tăiat şi împărţit enoriaşilor prezenţi la eveniment, aşa cum se face din vechime în comuna de lângă Timişoara.

Petru Vasile TOMOIAGĂ