Sânnicolau Mare, oraşul de pe Aranca, se pregăteşte să se înnoiască! Pe lângă proiectele încheiate deja, şi care au vizat investiţii importante pentru comunitate, administraţia locală pregăteşte şi altele, care vor schimba în bine faţa oraşului timişean. Am discutat cu Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, despre aceste proiecte: „Ca proiecte, în afară de ceea ce avem finanţat prin bugetul local, avem două proiecte mari pe care le-am accesat în ultima perioadă.
Este vorba despre un proiect în valoare de aproximativ 16,5 milioane de lei, pentru construirea unei creşe, a două grădiniţe şi reabilitarea generală a Şcolii Gimnaziale nr. 1 «Teodor Bucurescu» şi asfaltarea a două străzi. La acest proiect lucrăm acum. Cele două străzi au fost deja asfaltate, creşa este finalizată, iar acum s-a încheiat licitaţia pentru cele două grădiniţe noi şi pentru şcoală.
Al doilea proiect finanţat, la fel ca şi primul, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi Ministerul Dezvoltării, este cel de creare a unei baze sportive noi. Vechea bază sportivă va fi reabilitată. Vor exista aici un teren mare de fotbal, sintetic, cu teren mic sintetic, vestiare, tribune, nocturnă, parcări.
Din câte am înţeles, baza va fi omologată până la nivelul Ligii a II-a de fotbal. Contractele sunt semnate, am obţinut avizele, există autorizaţia de construire eliberată şi urmează să se înceapă lucrul.
Sperăm să obţinem finanţare pentru proiecte majore pentru oraşul Sânnicolau Mare: reabilitarea zonei centrale, a zonei pietonale Avem deja studiul de fezabilitate. După obţinerea finanţării se vor realiza proiectul tehnic şi execuţia. Este un proiect amplu care vizează întreaga zonă centrală.
Al doilea proiect îl constituie baza de recuperare, de tratament şi agrement pe care încercăm să o construim aici. Şi în acest caz avem realizat studiul de fezabilitate. Este un proiect care va ajuta la dezvoltarea economică a Sânnicolaului Mare.
Sigur că, în această perioadă, vizăm şi avem informaţii că vor fi fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor; am demarat deja discuţii, în ideea că ne dorim să intrăm şi în acel program. În anul 2010, când era acel program foarte bun de reabilitare termică a blocurilor, în vremea guvernării PDL, noi am prins blocuri în acest program. Atunci Ministerul Dezvoltării aloca 50%, bugetul local 30%, iar cetăţenii 20% pentru reabilitări. Oamenii au fost foarte încântaţi de acel program.
Din păcate, când s-a schimbat guvernarea cei care au venit au renunţat, şi nu ştiu de ce, la el. Acum am înţeles că din fonduri europene vor fi finanţate reabilitările termice la blocuri. Ne intresează acest lucru, pentru că la noi o parte dintre blocuri sunt reabilitate, iar altele nu. Din experienţa noastră, foarte greu ajung cetăţenii să se mobilizeze astfel încât pe cont propriu să reabiliteze termic blocurile.
Tot din fonduri europene dorim să dezvoltăm două zone de agrement în oraş. Sunt foste bălţi şi vrem ca acolo să amenajăm zone de agrement cu terenuri de sport şi aşa mai departe.
În ceea ce priveşte reabilitarea termică a clădirilor publice, avem Şcoala Gimnazială nr. 2 «Nestor Oprean», pentru care vrem să accesăm fonduri.
În afară de cele două grădiniţe pe care le avem prinse la finanţare, ne dorim să reabilităm o clădire veche şi să o transformăm în grădiniţă. În acest context, am rezolva problema creşelor şi a grădiniţelor. Am pus un foarte mare accent pe şcoli şi grădiniţe, care reprezintă obiective importante pentru noi.
Mai sunt fonduri europene pentru spital. Am avut discuţii cu doamna manager a instituţiei şi avem un proiect aprobat pentru spital, pentru achiziţia de aparatură medicală.
Tot ce ţine de partea de accesare a fondurilor europene şi guvernamentale ne interesează, pentru că practic reprezintă un ajutor, sunt bani nerambursabili.
Tot în această perioadă s-a semnat contractul, şi în curând vor demara lucrările, pentru extinderea sistemului de canalizare în Sânnicolau Mare. Este vorba despre parteneriatul cu Aquatim, iar pe câteva zeci de străzi din oraş se vor înlocui conductele de alimentare cu apă. De asemenea, şi la canalizare vor avea loc înlocuiri de reţele şi, totodată, se va extinde reţeaua.
La nivelul oraşului, din punct de vedere administrativ şi investiţional, se munceşte”.


Petru Vasile TOMOIAGĂ