Nici administrația comunei Parța nu a încetat, în perioada pandemiei, să lucreze la implementarea proiectelor de investiții edilitare. Primarul comunei, Mihai-Florin Petricaș, precizează: „Avem foarte multe investiții deschise la ora actuală, după cum toți locuitorii comunei pot vedea. Totuși, pentru conformitate, le enumăr în cele ce urmează.
Lucrăm în continuare la școală - lucrare aflată spre finalizare. La fel, se muncește la birourile Primăriei, aflate și ele aproape de finalizare, acum lucrându-se la interioare.
Se mai lucrează la tribuna pentru spectatori de la terenul de fotbal.
Capela morturară este finalizată, urmează să o inaugurăm și, în caz de nevoie, ea poate fi folosită. Am achiziționat două capace frigorifice pentru sicrie, două mese și urmează să cumpărăm și restul de mobilier necesar.
Am extins în întreaga comună, pe terenurile intravilane, rețelele de alimentare cu apă, canalizare și gaz metan. În scurt timp vom trece la branșarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare, care este finalizată. Urmează să mai facem doar traversarea din cartierul Munteni peste râul Timiș.
Am achiziționat, pentru acest sistem, trei generatoare de electricitate, care vor asigura funcționarea canalizării și atunci când sunt întreruperi de curent.
O altă investiție pe care doresc să o menționez este amenajarea unui parc, în Munteni, cu mai multe aparate pentru joaca copiilor.
De asemenea, în această perioadă se vor reabilita două drumuri de pe raza localității.
Mai avem un proiect de realizare a unui drum asfaltat de la terenul de fotbal la Nelu Olaru.
Deoarece câțiva cetățeni de rea credință din comună m-au acuzat că am făcut sensul giratoriu de la biserici, le spun acestora că acel sens a fost făcut cu un scop principal: toți conducătorii auto să reducă viteza în acea zonă, întrucât pe acolo circulă în primul rând elevii de la școală, copiii de la grădiniță și foarte mulți alți cetățeni.
Deloc de neglijat, sensul giratoriu a schimbat în bine și aspectul zonei respective.
În interiorul sensului vom amenaja o fântână arteziană.
Aș mai aminti aici și realizarea parcărilor la cele trei biserici din centrul localității noastre.
Ce pot să spun? Întotdeauna se găsesc să critice cei care nu au făcut nimic în viața lor. Oamenii de bună credință văd ce s-a făcut și ce se face.
Eu, ca primar, împreună cu viceprimarul Ioan Dunca și consilierii locali Loredana Chifan, Adrian Puiu, Aurel Potra, Nicolae Moraru și Liviu-Simion Jorj, am făcut atâtea lucruri în această comună, încât mă întreb dacă cei care vor să ne ia locul vor putea măcar să întrețină toate aceste lucruri, nu doar să facă altele noi... Pentru noi vorbesc faptele.
Noi spunem «am făcut», nu spunem, precum ceilalți, «vom face»”.
Revenind la actualitatea imediată, pentru a preîntâmpina problemele generate de pandemia de coronavirus, s-a făcut dezinfecție la școală, la grădiniță, Centrul de Permanență Medicală.
„Urmează să dezinfectăm întreaga comună, la momentul oportun. Pentru aceasta, ne-am pregătit cu substanțele necesare.
Am achiziționat 600 de litri de clor, iar dezinfecția se va face prin forțe proprii. Nu vom încheia contract cu vreo firmă, economisind în felul acesta aproximativ 30.000 de lei de la bugetul local.
Pot spune că până în prezent situația este sub control în comuna Parța.
De aceea, îi rog pe toți cetățenii să se informeze numai din surse oficiale, pentru că prin anumite medii se propagă panica, de către «haștagiști» și «feisbuciști».
Cetățenii care au probleme deosebite (nu se pot deplasa la magazin, farmacie, dispensar) sunt rugați să sune la Primărie, la numărul de telefon 0256-392.264, și vor fi ajutați de funcționarii de la Serviciul social”, a completat primarul Mihai-Florin Petricaș.

Petru Vasile TOMOIAGĂ