Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada martie - iunie 2019 cea de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”.
Județul Timiș aduce în atenția publicului tradițiile bănățene prin intermediul unui eveniment major care coagulează în jurul său peste 1.500 de artiști și peste 50 de formații artistice care intră în competiție anual.
Comuna Margina a participat anul acesta la faza desfășurată la Tomești, în cadrul categoriei „Zestrea Timișului”. Au fost acoperite trei dintre secțiunile festivalului-concurs.
La secțiunea coregrafie, grupul „Noi, dacii” au prezentat două dansuri de băieți, „Călușarul” și „Bătuta călușarului”.
Același grup a participat și la secțiunea muzicală, subsecțiunea grupuri de dubași, cu „Marșul dubilor”, „Capra” și „De gazdă”.
Alexandra Tofalvi a concurat la secțiunea muzicală, subsecțiunea destinată soliștilor vocali.
La secțiunea de poezie dialectală au fost prezenți trei recitatori în grai: Bogdan Tudorescu a recitat poezia „La frizer”, autor Sorin Olaru, Alexandru Ursulescu a recitat „La ghințari”, de Petru Chira, iar Alesia Stănilă - „La școli mari”, autor Virgil Șchiopescu.
În cadrul secțiunii expoziții-colecții, Ciprian Mert a fost prezent cu o colecție de costume populare și elemente de etnografie, iar la subsecțiunea meșteșugari, cu o colecție de opinci.
Prezența artiștilor amatori din comuna Margina la ediția din acest an a Festivalului-Concurs „Lada cu zestre” a fost posibilă grație sprijinului primit din partea autorităților locale, a primarului Ionel Costa și a Consiliului Local.
Festivalul-Concurs „Lada cu zestre” are ca și scop conservarea, valorificarea și promovarea culturii bănățene prin intermediul artelor tradiționale (dansuri, muzică, literatură dialectală, meșteșuguri tradiționale și gastronomie tradițională) din toate zonele și subzonele județului Timiș.
Festivalul este structurat pe secțiuni: coregrafie, muzică, expoziții, colecții, poezie dialectală, teatru popular și gastronomie tradițională.
Concursul cuprinde două categorii intitulate: „Laureați” și „Zestrea Timișului” (la toate secțiunile) pentru a realiza o jurizare pe același nivel de pregătire și pentru a oferi mai multor localități șansa de a câștiga premii dar și pentru a stimula performanța.
Juriul acestei ediții a tradiționalului festival-concurs este format din: coregrafie: Toma Frențescu, Nicolae Stănescu, Vasile Peri; muzică: Carmen Popovici-Dumbravă, Marius Cîrnu, Remus Vălungan; poezie dialectală, teatru popular: Adela Popa, Tania Stavilă-Țunaș, Alina Mafa; gastronomie tradițională: Uica Mihai, Nicolae Tomescu; expoziții, colecții: Maria Hadiji, Marius Bacriu.
Concursul este structurat anul acesta în șapte centre zonale. La categoria „Zestrea Timișului” au fost desemnate cinci centre zonale după cum urmează: Dudeștii Vechi – 16 martie 2019, Peciu Nou – 17 martie 2019, Variaș – 23 martie 2019, Tomești – 24 martie 2019, Nițchidorf – 30 martie 2019. La categoria „Laureați” au fost desemnate două centre zonale: Deta – 31 martie 2019 și Sânnicolau Mare – 7 aprilie 2019. La Muzeul Satului Bănățean în data de 7 iunie 2019 va avea loc gala Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”, unde cei mai de seamă reprezentanți ai județului Timiș vor prezenta un spectacol care aduce în atenția publicului „zestrea” județului Timiș. Se vor acorda premii în bani pe localitate în funcție de punctajul total acumulat.
Directorul festivalului este prof. Liliana Laichici, organizator - Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, parteneri - primăriile și consiliile locale ale comunelor din județul Timiș, iar finanțator, Consiliul Județean Timiș.