Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada martie - iunie 2019 cea de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”. Județul Timiș aduce în atenția publicului tradițiile bănățene prin intermediul unui eveniment major care coagulează în jurul său peste 1.500 de artiști și peste 50 de formații artistice care intră în competiție anual.
Una dintre fazele categoriei „Zestrea Timișului” s-a desfășurat la Variaș, acolo unde au intrat în concurs și reprezentanții comunei Dumbrăvița. Aceștia au avut o prestația apreciată atât de publicul prezent, cât și de juriul festivalului.
Anul acesta componența juriului este următoarea: coregrafie: Toma Frențescu, Nicolae Stănescu, Vasile Peri; muzică: Carmen Popovici-Dumbravă, Marius Cîrnu, Remus Vălungan; poezie dialectală, teatru popular: Adela Popa, Tania Stavilă-Țunaș, Alina Mafa; gastronomie tradițională: Uica Mihai, Nicolae Tomescu; expoziții, colecții: Maria Hadiji, Marius Bacriu.
La secțiunea muzicală, subsecțiunea soliști vocali, pe scena Căminului Cultural din Variaș au urcat mai multe tinere soliste vocale din Dumbrăvița: Sara Băloi (categoria 8-14 ani), Sabrina Szantha (categoria 8-14 ani), Maria Boșcu (categoria 8-14 ani), Georgiana Geapana (categoria 14-18 ani) și Denisa Gog (categoria 14-18 ani).
Maia Muntean a participat la subsecțiunea dedicată recitatorilor în grai bănățean, categoria 8-14 ani.
În ceea ce privește secțiunea coregrafie, au fost prezentate de către tinerii artiști amatori din Dumbrăvița un dans mixt, apoi dans de grup și dans solistic (soliști fiind Valeriu Raț și Georgiana Geapana).
De asemenea, grupul coral al copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani a fost prezent în concurs la subsecțiunea specifică a secțiunii muzicale.
O prezență consistentă a avut comuna Dumbrăvița la secțiunea de gastronomie. Mariana Geapana, Ramona Toth, Ioan Luchian, Marius Paraschivu, Sidonia Iordache, Attila Erdelyi și Vasilica Ocolișan au pregătit preparate delicioase tradiționale din Banat și specifice zonei Dumbrăvița.
Participarea reprezentanților comunei la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu zestre” a fost posibilă grațile implicării autorităților locale - a primarului Victor Malac și a Consiliului Local - în sprijinirea activității artistice de amatori și nu numai.
Festivalul-Concurs „Lada cu Zestre” are ca și scop conservarea, valorificarea și promovarea culturii bănățene prin intermediul artelor tradiționale (dansuri, muzică, literatură dialectală, meșteșuguri tradiționale și gastronomie tradițională) din toate zonele și subzonele județului Timiș.
Festivalul este structurat pe secțiuni: coregrafie, muzică, expoziții, colecții, poezie dialectală, teatru popular și gastronomie tradițională.
Concursul cuprinde două categorii intitulate: „Laureați” și „Zestrea Timișului” (la toate secțiunile) pentru a realiza o jurizare pe același nivel de pregătire și pentru a oferi mai multor localități șansa de a câștiga premii dar și pentru a stimula performanța.
La Muzeul Satului Bănățean în data de 7 iunie 2019 va avea loc gala Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”, unde cei mai de seamă reprezentanți ai județului Timiș vor prezenta un spectacol care aduce în atenția publicului „zestrea” județului Timiș.
Se vor acorda premii în bani pe localitate în funcție de punctajul total acumulat.
Directorul festivalului este prof. Liliana Laichici, organizator - Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, parteneri - primăriile și consiliile locale ale comunelor din județul Timiș, iar finanțator, Consiliul Județean Timiș.