La peste un sfert de veac de când a luat ființă, „Caritas” Ciacova pare astăzi o insulă de stabilitate și de bine într-o mare zbuciumată și plină de suferință omenească. Încă de la începuturi, greul inerent primilor pași a fost pe umerii părintelui  Kobor György care, ca într-un puzzle numai de el știut, a adăugat în timp noi și noi piese, fiind artizanul care a dat naștere acestui centru, pe care l-a însuflețit în timp cu părți din propria viața. Cu răbdare de chinez și cu migală de orfevăr, a luptat ca această instituție să devină una de referință în județ și în țară. A militat pentru întregirea spirituală a aproapelui său și, în  același timp, a încercat să aline și durerile fizice, să-i ajute pe cei mai puțin norocoși, pe cei ajunși în nevoie, în mai puține cuvinte, pe cei vitregiți de soartă. Ceea ce statul român nu a reușit nici până în prezent, în cei 26 de așa-ziși ani de democrație în privința persoanelor vârstnice și a copiilor instituționalizați, a încercat să suplinească blândul părinte al „Caritasului” din Ciacova, Kobor György. Despre Caritasul din Ciacova și despre părintele Kobor s-au scris și se vor mai scrie multe. Dar în aceste zile din Săptămâna Luminată aș vrea să prind în condei un aspect mai special al felului în care Căminul de bătrâni din „Caritasul” de la Ciacova își desfășoară activitatea.

Deși Paștile catolic și cel orodox au fost la diferență de aproape o lună, „pensionarii” de la Cămin au sărbătorit în același respect și în același mod Sfintele sărbători, spiritual cu rugăciunile de rigoare și cu Liturghia sărbătorii, iar laic prin nelipsitele ouă roșii, cozonac și bucate alese.

„Între cei 60 de bătrâni pe care îi avem în centru, ne spune părintele Kobor György, avem cinci naționalități diferite. Pot spune că cinci inimi vorbesc în cinci limbi, dar, în același timp, au și o limbă comună, o limbă în care se pot înțelege, o limbă pe care unii dintre ei au învățat-o de dragul celorlalți, pentru a putea comunica. Aș putea spune că aici, la noi, este vorba de o mică Europă, de mai multe naționalități care trăiesc împreună în pace și înțelegere și care formează o adevărată familie, care se ajută la greu, care sărbătorește și petrece împreună. În același timp, dăm dovadă și de un adevărat ecumenism, Paștile catolic și ortodox în acest an fiind oficiat de două ori, dar ținut în comun, de toți cei din centru.

Am celebrat – ne mai spune părintele Kobor – ambele mari sărbători creștine, la fiecare, catolici și ortodocși, în același mod. Adică, într-o atmosferă de înțelegere sufletească și solemnitate, dar și în spiritul acestei sărbători. Am celebrat și am ținut Sfânta Liturghie, dar am sărbătorit și cu ou roșu și cozonac, cu momente de seninătate pentru că nu suntem singuri, iar Cel Înviat este cu noi. Am oficiat aceste slujbe alături de părintele Laszlo Turi, fost părinte paroh la Parohia Fratelia”.

Căminul de vârstnici „Caritas” Ciacova, căminul „Emmaus”, ființează de peste 17 ani... „Văzând că este nevoie de un sprijin pentru vârstnicii rămași singuri, s-a înființat Căminul «Caritas» Ciacova. Avem în îngrijire 60 de persoane, cu vârste cuprinse între 60 și 100 de ani, având condiții sociale diferite. Avem aici și oameni săraci, dar și medici ori profesori universitari, bărbați și femei. Ei beneficiază de ieșiri în aer liber, de plimbări, fac sport și exerciții de întreținere, avem o alee minunată cu trandafiri, avem straturi de flori și de zmeură. De două ori pe lună se organizează după-amieze de romanțe în cadrul cărora se dansează, condiție obligatorie pentru a elimina reumatismul, ne spune, mai în glumă, mai în serios, părintele Kobor. Activitatea cea mai frecventă a colegilor de aici este aceea de ajutorare a persoanelor aflate în îngrijire: la îmbrăcat, la plimbare. Dar la noi, trebuie să mai spun, persoanele internate au adevărate consfătuiri în fața televizorului, unde pun țara la cale, cum se spune”, mai adaugă părintele Kobor.

La Căminul „Caritas” persoanele aflate în îngrijire au o bogată activitate spirituală, participă la Sfânta Liturghie, după propria voință. „În fiecare seară se oficiază Liturghia, în cadrul căreia, timp de o jumătate de oră, au posibilitatea să se roage pentru mulțumirea sufletească a tuturor”, continuă părintele.

Vorbind despre viața spirituală de la Căminul „Caritas”, ajungem și la Capela acestuia, care datează încă de la înființarea așezământului. „Alături de părintele Heghi Janos, Protopop de Deta, am slujit aproximativ cinci ani și tot cinci ani am slujit alături de părintele Mikloș Nakov, de la Biserica Piariștilor. Am mai slujit și alături de părintele Valof  Ferenc. Tot de cinci ani se află alături de mine la slujbe părintele Turi Laszlo. După cum vedeți, au trecut pragul Capelei noastre mai mulți preoți. La Liturghiile de seară vin și copii din vecinătate. Am constatat că, în ciuda faptului că locuiesc mulți oameni în aceeași casă, apare singurătatea sufletească, pe care am vrut să o alinăm cu mângâierea lui Dumnezeu. Din capelă, toți pleacă având sufletul întărit, pentru a face față problemelor vieții, ale bătrâneții”.

Despre Căminul „Caritas”, părintele Kobor vorbește cu mare drag: „Acest Cămin este o mare familie, în care fiecare membru este strigat pe nume. Asistentele cunosc toate aspectele despre pacienții lor, le cunosc bolile, le cunosc rudele, încearcă mereu, cum facem cu toții, de altfel, să țină legătura cu familiile lor. Personalul îi cunoaște bine pe vârstnicii de aici, cu bunele și cu relele lor. O cunoaște la fel de bine pe bunica Maria cum îl cunoaște și pe domnul Hanzi. Sunt relații mai apropiate, nu reci, oficiale”.

Unul dintre momentele cele mai importante ale zilei este asfințitul. „Pregătirea împreună a vârstnicilor pentru apusul soarelui este de o valoare sufletească nemăsurat de adâncă. Se consolează între ei, iar cea mai mare bucurie este aceea că au scăpat de singurătate. Sistemul nervos este în hibernare până când, în comunitate, se întâlnesc cu zeci de persoane. Astfel, sănătatea sufletească este sprijinită de norocul că sunt într-o lume în continuă mișcare. Scăpând de singurătate, având un rost, timpul se petrece altfel: vara participă la activități gospodărești, culeg flori și flori medicinale, iar unii îngrijesc rondourile de flori. Avem vârstnici internați care au propriul pom, pe care îl îngrijesc. Făcând mișcare fizică, obosesc, dar chiar și așa câștigă mult în ceea ce privește liniștea sufletească. Mi-au spus, mai de mult, niște maici că bolnavul nu trebuie să stea doar în pat, iar aici se aplică această regulă”.

Petru Vasile TOMOIAGĂ