Interviu cu Liviu-Simion Mihalescu, viceprimarul comunei

- Domnule Liviu-Simion Mihalescu, sunteți primar interimar al comunei Satchinez și, așa cum ați anunțat, veți candida, la alegerile din luna iunie, pentru fotoliul de primar. Ce v-a făcut să luați această hotărâre?

- Mă folosesc și de acest prilej pentru a-i anunța pe locuitorii din Satchinez, Bărăteaz şi Hodoni, că m-am hotărât să candidez la funcţia de primar al comunei Satchinez, deoarece consider că este de datoria mea să-mi continui munca pe care am depus-o în ultimii patru ani în calitate de viceprimar. În acelaşi timp, aş vrea să clarific şi motivul care m-a făcut să părăsesc Partidul Naţional Liberal şi să trec în Partidul Social Democrat. În urmă cu şase-şapte luni, nu am fost de acord cu anumite proiecte ale administraţiei locale, mai precis sumele pentru acestea mi s-au părut prea mari şi nu am avut încredere în evaluarea făcută acestor proiecte. Într-o discuţie pe care a avut-o cu mine, domnul primar mi-a reproşat faptul că nu îl susţin, prin poziţia mea de a nu fi de acord cu anumite proiecte şi mi-a spus că, din acel moment, fiecare ne vom vedea de propriul drum. Astfel, am înţeles că nu mai sunt dorit în echipa domnului primar Ion Dan Florin.

La aproximativ trei luni de la acea discuţie, domnul primar nu a mai colaborat cu mine, îndepărtându-mă practic de ceea ce trebuia să fac prin prisma funcţiei mele de viceprimar. Nu a mai purtat cu mine nici măcar o discuţie asupra proiectelor sau lucrărilor care se desfăşurau în comună. În aceste condiţii, m-am găsit în faţa a două soluţii privind viitorul meu politic şi administrativ. Astfel, ori mă retrăgeam definitiv din toate funcţiile pe care le aveam ori găseam o nouă soluţie pentru a-mi putea continua activitatea în administraţie. Dacă alegeam prima variantă, aceea de a mă retrage din toate activităţile pe care le-am avut, însemna să renunţ la tot ce am făcut în aproape trei ani de mandat, să renunţ şi la proiectele în derulare, pentru că despre cele viitoare nici nu s-ar mai fi pus problema. În acelaşi timp, însemna să-i las, cum se spune, baltă pe toţi cei care m-au ales şi şi-au pus încrederea în mine, putând fi oarecum acuzat de laşitate. Fiind în această situaţie, am avut discuţii cu mai mulţi lideri politici de la alte partide. În aceste condiţii, cei de la PNL au făcut două şedinţe la Satchinez, cu Biroul Permanent Local, intenţionând să mă facă să plec din partid. În a doua şedinţă au luat decizia să rămânem împreună până la sfârşitul mandatului, cu toate că eu le-am spus că în mod sigur voi candida pentru funcţia de primar, nefiind încă hotărât la ce partid voi merge. Mai vreau să adaug că, în momentul în care m-am hotărât să candidez, mi-am făcut şi un plan minim de proiecte pentru comuna noastră. Cum în situaţia actuală nu pot realiza prea multe fără a avea un partid mare şi puternic alături, aveam, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, două variante: PNL, care în acele momente miza pe primarul în funcţie, şi PSD, care, în urma discuţiilor avute, a hotărât să mă susţină.

Mai vreau să adaug că, deşi în comuna noastră, contează în primul rând omul şi nu partidul, după alegeri persoana votată de majoritate are neapărată nevoie de un partid pentru a-şi putea duce la îndeplinire proiectele şi promisiunile făcute pentru comună.

Mai vreau să spun că am fost, rămân şi voi fi întotdeauna, înainte de toate, un om de cuvânt, pentru că funcţiile trec, dar onoarea şi omenia rămân.

După multă chibzuinţă, stând de vorbă în primul rând cu familia, dar şi cu cei apropiaţi, m-am gândit că trebuie să candidez, pentru că Satchinez merită mai mult şi chiar se poate face mai mult în această comună, pentru binele tuturor.

- Vă rog să vă faceți o scurtă prezentare...

- M-am născut în ziua de 9 februarie a anului 1965, în localitatea Marginea din judeţul Suceava. Părinţii mei au fost muncitori. Am fost cinci fraţi la părinţi, dar sora mea Elena s-a stins, rămânând în viaţă eu şi fraţii Gică, Leonte şi Costică. Şcoala primară am făcut-o în comuna natală, apoi am urmat, la Bucureşti, cursurile Şcolii Profesionale de operator în sticlă. Armata am făcut-o la artilerie, la Râmnicu Sărat. La Bucureşti am cunoscut-o pe soţia mea, Maria, împreună cu care am 11 copii: 

Samuel, Emanuela, Beniamin, Alin, Tabita, Loredana, Liviu, Naomi, Gabriela, Ionatan şi Anamaria. După ce m-am căsătorit, în anul 1987, împreună cu soţia am hotărât să ne mutăm la Hodoni, venind la lucru la Comtim. De atunci locuim în Hodoni, iar în anul 1988 ne-am cumpărat o casă pe care, după nevoile familiei, am tot modernizat-o. Am putut să fac mai uşor acest lucru, deoarece la Comtim am muncit în construcţii, iar astfel, cu forţe proprii, am reuşit să modernizez mereu casa. Fiind o familie mare, în timp am mai cumpărat două case, destul de deteriorate, pe care, de asemenea prin forţe proprii şi împreună cu familia, le-am renovat şi adus la standarde moderne.

Am muncit la schela petrolieră, apoi din nou în construcţii, după care m-am hotărât să-mi iau soarta în propriile mâini. 

Împreună cu familia am deschis un magazin alimentar la Hodoni, în anul 2006, magazin care funcţionează şi astăzi. În anul 2012, prin încrederea pe care mi-au acordat-o locuitorii comunei Satchinez, la primul mandat, am ajuns viceprimar, astăzi fiind primar interimar. Menţionez că nu am făcut parte din nici un partid până în anul 2012, când, văzând că nu pot participa în nici un fel la viaţa gospodărească a comunei, m-am hotărât să mă înscriu în PDL. În toată această perioadă, am încercat să propun şi să susţin proiecte legate de comuna noastră, eu fiind consilier de Hodoni. La ora actuală, opt membri ai familiei mele sunt angajaţi în diferite domenii, Tabita este studentă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, iar Anamaria, cel mai tânăr membru al familiei, este la grădiniţa din Hodoni. Întotdeauna am considerat familia ca fiind ceva sfânt şi cel mai important lucru din viaţa unui om. În acest sens, am încercat să trăiesc în înţelegere şi armonie atât cu membrii familiei mele, cât şi cu ceilalţi consăteni. Consider că cele mai mari realizări le poţi avea doar prin muncă cinstită şi după această idee m-am călăuzit întotdeauna în viaţă. Familia mea este o familie de credincioşi, care a respectat întotdeauna valorile morale şi spirituale ale creştinismului, având, în acelaşi timp, respect şi dragoste faţă de semenii lor. Aşa cum am mai spus, cele mai importante lucruri în familia mea au fost înţelegerea, respectul şi munca, valori care trebuie extinse şi în viaţa unei colectivităţi, fie ea sat, comună, oraş ori ţară.

- Vă pregătiți de alegeri. Care este oferta cu care veniți în fața electoratului din comuna Satchinez?

- La nivelul comunei Satchinez se derulează, în această perioadă, o serie de proiecte de investiţii şi au loc mai multe lucrări edilitare. Astfel, la capitolul reparaţii, amintesc că se continuă lucrările la trotuarele din localităţile Satchinez, Hodoni şi Bărăteaz. Concret, în locurile unde trotuarele sunt deteriorate se toarnă beton pentru remedierea problemelor.

În ceea ce priveşte lucrările din alte surse de finanţare, s-a ajuns în stadiul licitaţiei pentru proiectul Drumului Comunal 37 Hodoni – Sânandrei, drum ce măsoară 7,2 kilometri. Finanţarea lucrărilor la acest drum se va face din fonduri guvernamentale.

Pe fonduri europene avem un proiect în derulare, pe măsura 7.2, privind asfaltarea drumurilor stradale în localităţile Satchinez, Hodoni, Bărăteaz, pe o lungime de 8,2 kilometri. Se află în derulare modernizarea drumului agricol din Hodoni către Carani, în lungime de 2,2 kilometri, lucrare finanţată din fonduri europene şi cu contribuţia Consiliului Local Satchinez. Cu bani de la bugetul local sunt prevăzute noi obiective de investiţii: asfaltarea a patru kilometri de străzi, doi kilometri în Hodoni şi doi kilometri în Satchinez; construirea a două săli de sport, una în Hodoni şi una în Bărăteaz; pavarea curţii interioare a Bisericii Ortodoxe Române din Bărăteaz; reparaţii exterioare la Şcoala Germană din Hodoni; amenajarea de parcări în faţa cimitirelor din cele trei localităţi care alcătuiesc comuna; construirea unei capele funerare în Satchinez şi împrejmuirea cimitirului din localitate.

- Care sunt proiectele pe care le vreți materializate pentru comuna dumneavoastră în perioada de după alegerile din iunie 2016?

- În ceea ce priveşte proiectele, amintesc realizarea reţelei de canalizare în localitatea Satchinez, printr-un amplu program al operatorului regional Aquatim. Acolo unde se impune, conductele metalice, vechi, de apă vor fi înlocuite cu altele noi, din plastic, în toate cele trei localităţi. Se va construi, la Satchinez, o staţie de tratare a apei şi o staţie de epurare.

Tot pentru localitatea Satchinez este prevăzut să se materializeze proiectul construirii unei săli de sport multifuncţionale, de care să beneficieze elevii Şcolii Gimnaziale.

În conformitate cu Planul Urbanistic Zonal (PUZ) deja existent, care este şi parcelat, intenţionez să iniţiez un proiect pentru construirea de locuinţe pentru familiile tinere. Înainte de atribuirea terenurilor vreau să asigurăm toate facilităţile: drumuri, apă potabilă, curent electric, canalizare şi gaz”, adaugă primarul interimar Liviu-Simion Mihalescu.

Nu în cele din urmă, pentru Satchinez voi propune realizarea unui proiect pentru o grădiniţă cu program prelungit, pentru a veni în sprijinul familiilor cu copii mici şi ai căror părinţi muncesc în diferite domenii.

A consemnat Anton BORBELY