Lansarea romanului „Zilele amanților” – scris de Corina Ozon –  va fi găzduită de librăria „Cartea de Nisip”. Iubitorii de lectură sunt invitați la lansare sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 16. Clubul de carte timișorean „O carte pe lună” va organiza o serată dedicată autoarei. Cel de-al doilea eveniment – moderat de unul dintre membrii clubului, Georgia Harasim – va avea loc duminică 30 noiembrie, începând cu ora 16, la cafeneaua „Klapka”.
Scriitoarea Corina Ozon a mărturisit: „Am început să scriu pe blogul personal pentru relaxarea cititorilor. După fiecare episod, au cerut continuarea. Sunt adesea întrebată: «Cum cineva cu față îngerească a putut scrie o carte ca ZILELE AMANȚILOR?»”. Trupa „The Chain Reaction” și actorii Naționalului timișorean Bogdan Spiridon și Alina Chelba vor transforma librăria într-un loc al muzicii și al teatrului.
Cornel Ungureanu, Tudor Creţu, Nina Ceranu și Cornel Secu alcătuiesc lista invitaților speciali, iar întâlnirea va fi moderată de Tania Ţunaş – prezentatoare TVR Timișoara. Brașovul a fost primul oraș unde scriitoarea și-a lansat romanul, urmând Timișoara și Constanța.
„«Zilele amanților» este, cu siguranță, cea mai îndrăgită carte a toamnei, pe rețelele de socializare și nu numai. Cu un umor care apasă pedala de accelerație, de la început și până la final, romanul te face să uiți, instantaneu, de toate problemele din jur. Te cucerește prin sinceritate, tonul detașat și hazul «spumos». Personajele principale îți vor deveni prieteni imediat după lectură”, au declarat organizatorii evenimentului.
Apărut la editura „Herg Benet”, primul tiraj a fost epuizat la o lună după apariție.
„Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Te surprinde, în primul rând, pentru faptul că refuză fără efort scriitura feminină, melancolică şi vag lamentabilă. Frazele sunt scurte şi nu intră «bătând la uşă, ci trântind-o de perete». Apoi, te surprinde tema predilectă a cărţii: amantlâcurile, iubirile frugale, relaţiile interzise, tot tacâmul.
Practic, Corina «omoară» în poveştile ei orice ipocrizie feministă (chestie care mie mi-a mers la suflet), o «îngroapă adânc şi îi pune capac». N-o să omit sub nicio formă limbajul, care surprinde, de asemenea. Corina foloseşte limba română fără să se ferească de extremele ei. Nu că ar fi singura, nu că ar fi o raritate – dar a manipula cuvinte interzise într-un text literar, fără a-i strica «savoarea», nu e la îndemâna oricui. Cartea se citeşte uşor, e cinică, e vie, are tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes”, a spus scriitorul Ştefan Caraman.
Intrarea la eveniment este liberă.
Alexandru Virgil STOICA