În preajma Zilei Culturii Naționale, președintele României, Klaus Iohannis, a găzduit la Palatul Cotroceni o ceremonie în cadrul căreia a decorat mai multe personalități și instituții culturale, între care criticul de film Irina Nistor, Muzeul Peleş sau Filarmonica Moldova din Iași. Președintele a evocat cu acest prilej recenta introducere a ei în patrimoniul UNESCO și a precizat că a promulgat Legea care dedică anul 2023 cinstirii operelor lui Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu alături de anunțul privind Timișoara.

„Am decis să confer înaltul patronaj Programului cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. La 16 ani de la prima capitală europeană a culturii nominalizată în România, care a fost Sibiul, timișorenii vor dovedi, așa cum spune sloganul programului, că pot să-și lumineze orașul prin ei înșiși, prin cultură și implicare comunitară”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Anunțul șefului statului subliniază rolul strategic pe care Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, îl are pentru întreaga țară și reprezintă o recunoaștere pentru sute de artiști, specialiști și instituții de cultură care contribuie la cele peste 1.000 de evenimente care se vor desfășura în acest an și fac din Timișoara un loc de avangardă în Europa.