Ceremonia încoronării de acum o sută de ani, desfășurată la Alba Iulia, a fost momentul prin care Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria cea Mare s-au consacrat drept suverani ai Regatului Întregit al României. Mărețul eveniment a avut loc în ziua de 15 octombrie 1922 și a adunat în jurul lui reprezentanţii Caselor Regale din Europa, ai guvernelor din întreaga lume, reporteri trimiși de agenţiile de presă internaţionale pentru a relata de la fața locului.
Ideea încoronării Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria cea Mare a venit imediat după Marea Unire din 1918 şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional. Organizarea ceremoniei încoronării a fost gândită pentru a marcat, simbolic, unirea istorică a teritoriilor româneşti sub un singur sceptru asigurândțării, în acelaşi timp, creșterea prestigiului la nivel internaţional.
Primele inițiative pentru organizarea ceremoniilor încoronării s-au luat în timpul celei de-a doua guvernări a generalului Alexandru Averescu (martie 1920 - decembrie 1921), iar orașul ales pentru acest eveniment a fost Alba Iulia, pentru că, acolo, în vechea cetate a Bălgradului, în anul 1600, Mihai Viteazul proclamase Unirea Ţării Româneşti, Ardealului şi a Moldovei, realizând, pentru scurt timp, Unirea sub sceptrul său.
Un prim pas pentru ceremonia încoronării de la Alba Iulia, din urmă cu 100 de ani, a fost formarea unei comisii guvernamentale cu rolul de a organiza și coordona acest măreț eveniment din istoria națională, președinte al acestei comisii fiind generalul Constantin Coandă, din vara anului 1920.
Pentru acest eveniment s-a luat decizia construirii Catedralei Încoronării, lăcașul de cult fiind ridicat în perioada 1921-1922, drept simbol al actului Unirii tuturor românilor sub conducerea aceluiaşi Monarh. Lucrările au fost începute în timpul guvernului condus de Alexandru Averescu, continuate și finalizate în timpul guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu, ajuns președinte al Consiliului de Miniștri în ianuarie 1922.
Biserica Încoronării a fost realizată având drept model biserica domnească din Târgovişte, în care s-a închinat şi s-a sfinţit domnitorul Unirii de la 1600, Mihai Viteazul, dar şi alţi domnitori ai Țărilor Române. În noul lăcaș, sfințit în ziua de 8 octombrie a anului 1922, nu intrau mai mult de 300 de persoane.
Odată ce, la conducerea executivului de la București, a fost desemnat I.I.C. Brătianu, președintele comisiei guvernamentale care coordona ceremonia încoronării a fost ales Anghel Saligny, cunoscut pentru construirea podului feroviar „Carol I” de la Cernavodă. Din această comisie făceau parte, având atribuțiuni împărțite, Miron Cristea, mitropolit-primat al României, Nicolae Mișu, șeful superior al Curții Regale, generalul Paul Angelescu, șef al Casei Militare Regale, istoricii Nicolae Iorga și Alexandru Lapedatu, pictorii Arthur Verona și Costin Petrescu, muzicianul George Enescu, gravorul Constantin Cristescu etc..
Ceremoniile de încoronare au fost stabilite să se desfășoare între 15-17 octombrie 1922, mai întâi, la Alba Iulia, în 15 octombrie, apoi, în zilele următoare, 16 și 17 octombrie, la București.
Coroana Regelui Ferdinand I a fost aceeași cu care a fost încoronat primul Rege al României, Carol I, turnată din țeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independență, la Plevna, în anul 1877. Forma Coroanei, similară cu cea a lui Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, a fost schițată de pictorul Theodor Aman, inspirându-se din documentele ce i-au fost puse la dispoziție.
Coroana Reginei Maria nu a fost aceeași cu care a fost încoronată Regina Elisabeta, prima Regină a României. Prima Regină a Regatului Întregit al României, Maria, și-a dorit o Coroană inspirată după modelul medieval, astfel că, misiunea pictorului Costin Petrescu și a casei de bijuterii pariziene „Falize”, a fost una cât se poate de dificilă, în cele din urmă, modelul de inspirație pentru Coroana Reginei Maria fiind după cel al coroanei purtate de Milica Branković, soția domnitorului Neagoe Basarab, de pe fresca bisericii mănăstirii Curtea de Argeș. Coroana Reginei Maria a fost lucrată în aur, prețiosul metal provenind din zăcămintele aurifere ale Munților Apuseni.
Familia Regală a sosit la Alba Iulia cu trenul, de la Sinaia, în ziua de 15 octombrie 1922, fiind întâmpinată în gara orașului încoronării de președintele Consiliului de Miniștri, I. I. C. Brătianu și de primarul orașului Alba Iulia, Aurel Sava.
Despre această zi, Regina Maria scria în memoriile sale: „Ploaie! Aceasta a fost prima impresie - dar nu o ploaie tare, doar o stropitură pe fereastra mea, mici linii lungi şi distanţate, ceea ce, din fericire, înseamnă că erau doar picături, şi la linia orizontului se ridica un soare palid”.
Într-o atmosferă de entuziasm, în timp ce fanfara intona imnul de stat al României Regale, „Trăiască Regele!”, în jurul orei 9 și 30 de minute, într-un cortegiu impresionant, cei doi suverani, în trăsură, s-au îndreptat spre Biserica Încoronării, urmaţi de Regina Elisabeta a Greciei, de Regina Maria a Serbiei, de Principele Carol și Principesa Elena, precum și de Principele Nicolae.
Printre oaspeții de seamă prezenți la Încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, s-a aflat Ducele de York, viitorul Rege George al VI-lea al Regatului Unit al Marii Britanii, tatăl regretatei Regine Elisabeta a II-a.
Despre cei doi suverani încoronați la Alba Iulia în ziua de 15 octombrie, în urmă cu 100 de ani, amintim în cele ce urmează:
Regina Maria cea Mare a României, născută în anul 1875, în comitatul Kent din Anglia, la Eastwell Park, a fost fiica lui Alfred, Duce de Edinburg, fiul Reginei Victoria a Marii Britanii și Irlandei şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna, fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În anul 1893 s-a căsătorit cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii, Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana, Mircea.
Regină a României, din 1914, Maria cea Mare s-a implicat în războiul întregirii Regatului României, devenind erou naţional prin participarea activă pe front, unde încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, fără teamă de gloanţe, epidemii, tifos exantematic sau gripă spaniolă, de răni sau de sărăcie. Ea l-a îndemnat și susținut pe Rege, mereu spre alianța României cu Antanta, apoi, la finalul conflagrației, a participat cu mult succes la tratatele de pace.
Regina Maria a fost foarte legată sufleteşte de două locuri din România, Castelul Bran şi Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana, iar pe domeniul Balcic și-a amenajat reședința începând din anul 1925, fiind împlinirea unui vis de pace al Reginei.
De asemenea, Palatul Cotroceni din Bucureşti a fost transformat de cei doi suverani ai Regatului Întregit al României, Regele Ferdinand şi Regina Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti.
Înainte de a trece la cele veșnice, Regina Maria cea Mare a României a redactat un Testament, prin care, printre altele, a solicitat ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela „Stella Maris” a reședinței din Balcic.
Ferdinand I Întregitorul, născut în 1865, la Sigmaringen, fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei, a devenit Rege al României în 1914.
Viitorul Rege al României, Ferdinand I, a absolvit Școala de ofițeri din Kassel și a obținut gradul sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei, apoi a urmat studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen.
Urcă pe tronul României, după decesul unchiului său, Regele Carol I, și a condus România în timpul primului război mondial, de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
În anii de după război, în timpul domniei sale peste Regatul României, a realizat o serie de transformări profunde pentru țară, amintim aici, reforma agrară și votul universal.
În iulie 1927, în urma unui cancer la colon, Regele Ferdinand I Întregitorul a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, alături de soția sa, Regina Maria cea Mare.
Revenind la momentul încoronării de la Alba Iulia, Coroanele perechii regale, au fost aduse în cetatea Bălgradului de către Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, care, împreună cu Gheorghe D. Mărdărescu şi Arthur Văitoianu, le-a dus cu trăsura la Catedrală, iar aici le-a înmânat spre sfinţire, mitropolitului-primat Miron Cristea, care le-a preluat și le-a depus pe altar.
Fiind o zi de duminică, mitropolitul-primat Miron Cristea, după ce a oficiat Liturghia solemnă și Te-Deum, de față cu cei doi suverani, Regele Ferdinand I și Regina Maria, și invitații în Catedrală, a trecut la sfințirea celor două Coroane și a mantiilor regale, apoi s-a ieșit din Catedrală și, pe o scenă, special amenajată în fața clopotniţei, s-a săvârșit încoronarea celor doi suverani ai Regatului Întregit al României, Regele Ferdinand I și Regina Maria.
La orele 11 și jumătate, când în toată țara răsunau clopotele bisericilor, Regele Ferdinand, după obiceiul napoleonian, și-a așezat singur Coroana pe cap, apoi, suveranul a pus Coroana de aur pe capul Reginei îngenunchiate, iar Regina Maria s-a ridicat și l-a sărutat pe Rege.
După momentul încoronării, Regele Ferdinand I a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, după care cei doi suverani, trecând printre emisarii, parlamentarii şi invitaţii străini, s-au îndreptat spre încăperile regale din incinta Catedralei, salutând mulţimea.
Transcriem, în cele ce urmează, preluat fiind din volumul ce-l are autor pe publicistul german Eugen Wolbe, „Ferdinand I, Întemeietorul României Mari”, un fragment din această proclamație, intitulată „Chemarea regelui Ferdinand către poporul său cu prilejul încoronării sale ca suveran al României Mari”:
„Cu inima plină de dragoste şi credinţă, mărturisesc dorinţele sufletului meu. Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire, în folosul ei şi al binelui obştesc.
Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă, într-o viaţă de armonie şi de dreptate socială.
Vreau ca în hotarele României Mari toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale, cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, în care Cel de sus a rânduit să trăiască împreună cu noi.
Vreau ca românii din toate straturile sociale însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului.
Vreau ca în timpul Domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie, ce-i revine în renaşterea orientului european, după atâtea veacuri de cumplită sbuciumare. Sunt sigur că în îndeplinirea marei noastre datorii, voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi în gând şi în faptă în jurul Tronului.
Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om şi de Rege şi asupra-i chem, în această zi solemnă, de înălţare sufletească, binecuvântarea Celui Atotputernic”.
În după-amiaza zilei de 15 octombrie a lui 1922, 40.000 de oameni, de la toate armele, au fost angrenaţi, timp de mai bine de două ore şi jumătate, în parada trupelor, care a reprezentat punctul culminant al solemnităţii laice.
În ziua de 15 octombrie a anului 1922, în timpul Serbărilor Încoronării, Alba Iulia a fost peste tot în Regatul Întregit al României, toate orașele au fost o Cetate Albă prin serbările pe care le-au susținut în cinstea acestui mare eveniment. Astfel, la Timișoara, în bisericile din oraș, începând cu ora 10 au fost oficiate slujbe religioase la care au participat autoritățile civile și militare, iar de la ora 11 și jumătate, când a avut loc încoronarea celor doi suverani, clopotele tuturor bisericilor din Timișoara au sunat, iar artileria a executat 101 salve de tun, apoi, la ora 1, la prefectura județului Timiș-Torontal a avut loc o recepție în cinstea acestui eveniment. Aceste festivități au continuat la Timișoara în după-amiaza zilei de 15, la fel și în zilele care au urmat, 16 și 17 octombrie 1922.
Cornel Seracin
Foto: Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române
