În urmă cu 100 de ani, în Cetatea Bălgradului, Alba Iulia, avea loc Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, suveranii Regatului Întregit al României. Mărețul eveniment se desfășura în ziua de 15 octombrie a anului 1922 și marca simbolic unirea teritoriilor românești sub un sigur sceptru, asigurând, în același timp, creșterea prestigiului noului stat întregit la nivel internațional.
Trei zile au fost dedicate, în anul 1922, momentului încoronării celor doi suverani ai Regatului României Întregite, 15-17 octombrie, iar în acele zile România a vibrat de sărbătoare, toate orașele ei organizând manifestări prin care elogiau acest eveniment.
Orașul Timișoara a fost printre cele care, atunci, în acel octombrie 1922, a vibrat alături de întregul Regat și de noii suverani, elogiind încoronarea. Prefectura județului Timiș-Torontal avea să întocmească, în înțelegere cu șefii administrației, un plan amănunțit al acestor serbări.
Pentru ziua Încoronării de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922, din Timișoara au plecat numeroase trenuri pline cu cei care doreau să fie prezenți la acest măreț moment și să-l vadă la locul desfășurării, iar pentru zilele următoare, 16 și 17 octombrie, când serbările dedicate Încoronării au continuat la București, județul Timiș-Torontal a luat parte printr-un conduct etnografic (festival folcloric) condus de consilierul comunal G. Birăescu și printr-un cor compus din cei mai buni cântăreți din corurile Banatului, pus sub conducerea muzicianului Iosif Velcean.
În amintirea acelui moment în care Regatul României Întregite a strălucit aparte pentru fiecare locuitor al lui, în amintirea Încoronării celor doi suverani, Regele Ferdinand I și Regina Maria, la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, artiștii Asociației Culturale „Prezent” au decis să marcheze Centenarul Încoronării printr-o expoziției.
Expoziția, cu tematica specifică evenimentului, intitulată „Centenarul Încoronării, Alba Iulia 1922-Timişoara 2022”, va fi una artistică, cu multiple forme de redare și va reflecta viziunea artiștilor „Prezent” despre acest măreț moment din istoria României.
Vor expune, pe simezele Galeriei de Artă „Armonii Cromatice” din Timișoara (str.16 Decembrie1989, nr.14), artiștii, Ana-Maria Apostol, Daniela Barbulov, Loredana Bratu, Radu Clețiu, Florentina Fiera, Mihaela Florescu, Cristian Ghera, Slavica Grigoroae, Steluța Guțiu, Maria Hadiji, Blajena Karkus, Daniela Lukacs, Aurelia Mateiu, Ramona Magda, Simona Molnár, Dana Pătrașcu, Gabriela Pietreanu, Gabriel Potra, Katharina Rosnovski, Lidia Ștef Vărșândan, Daniela Tripșa, Ioana Țiț, George Zamșa, Verginia Vasiloanca.
Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă timișorean, dr. Gabriel Kelemen. Momentele, muzical și cel de dans tradițional din Banat, pentru acest eveniment, vor fi susținute de solista Antonia Rădulescu și de patru componenți ai Ansamblului de Dansuri Tradiționale „Akademika Banat” din cadrul Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”, Timișoara, Petru Vasile, Vlad Trif, Mădălina Tălălău și Antonia Martescu. Coregrafia celor patru componenți ai Ansamblului este semnată, Dezdemona Toma, coordonator fiind prof. dr, Ingrid Nicolaescu.
Vernisajul expoziției „Centenarul Încoronării, Alba Iulia 1922-Timişoara 2022” va avea loc vineri, 14 octombrie, de la ora 17, în spațiul Galeriei de Artă „Armonii Cromatice”, Galerie care, luna trecută, a împlinit un an de la deschidere.
Cu prilejul acestui eveniment expozițional ce va rămâne ca unul aparte în amintirea serbărilor dedicate Centenarului Încoronării, dr. Steluța Guțiu, curator al expoziției, a transmis un mesaj iubitorilor de artă și istorie a României, „vă invităm să sărbătorim împreună, într-un cadru expozițional de excepție, Centenarul Încoronării Suveranilor României, Maria și Ferdinand, ... vă așteptăm la vernisarea expoziției pe toți iubitorii de artă, și nu numai, cu momente artistice realizate și prezentate cu mare dăruire la acest Centenar Aniversar”.
Expoziția „Centenarul Încoronării, Alba Iulia 1922-Timişoara 2022” poate fi vizitată de către public, începând de marți, 11 octombrie, în Galeria de Artă „Armonii Cromatice”, până în data de 18 noiembrie 2022.
Cornel S.

