Laszlo Szekely a fost unul dintre arhitecții care și-a lăsat cel mai mult amprenta asupra clădirilor din Timișoara, după ce în decursul a două decenii de activitate a proiectat instituții publice, școli, sanatorii, clădiri industriale, conace, vile și case. Este autorul a numeroase construcții emblematice, printre care se numără Complexul Piarist, Băile Neptun, Abatorul orășenesc și Uzina de apă.
S-a născut la Salonta, județul Bihor, pe data de 3 august 1877, unde a absolvit gimnaziul, iar ulterior a urmat cursurile liceale la Iglo ( Slovacia ) și Sighetul Marmației. După examenul de bacalaureat s-a înscris la Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnice Regale „József Nádor” din Budapesta, de unde, după ce și-a terminat studiile, a plecat cu o bursă în Italia unde a dobândit noi cunoștințe în domeniul tehnic pe care și l-a ales.
După demolarea zidurilor cetății Timișoara, orașul a intrat într-o perioadă de dezvoltare din punct de vedere arhitectural, iar primarul de atunci, Karol Telbisz, în urma unor consultări, l-a ales pe Laszlo Szekely să coordoneze ridicarea noilor imobile. Timp de aproape două decenii, timp în care s-a aflat în slujba administrației locale, a proiectat numeroase clădiri, dar în paralel a condus și propriul atelier, unde a lucrat pentru comunități private și religioase, atât din Timișoara cât și din alte părți ale Imperiului Austro-Ungar.
Casa Szekely
În ciuda faptului că Laszlo Szekely a proiectat la începutul secolului XX o serie de palate impunătoare în zona centrală a orașului, fiind unul dintre cei mai importanți exponenți ai stilului Secession, locuința de pe bulevardul Mihai Viteazu în care a trăit și desfășurat activitatea zilnică, este una relativ modestă, dar care păstrează stilul personal al arhitectului.
Aceasta a fost construită între anii 1908 și 1909 și este formată din două părți alăturate, cea nordică fiind mai înaltă pentru a delimita zona de locuit de cea în care își avea biroul.
Abatorul comunal
Una dintre primele clădiri proiectate a fost cea a abatorului, construită în anii 1904 și 1905. La vremea aceea, creșterea numărului de locuitori în majoritatea orașelor a determinat apariția unor legi care au obligat autoritățile să construiască și să întrețină abatoare comunale.
La Timișoara, terenul pe care a fost ridicat a fost „recuperat” în urma procesului de asanare a mlaștinilor existente, iar întreaga arhitectură stradală a fost gândită în așa fel încât circulația trecătorilor și a clienților să nu se intersecteze cu arterele folosite pentru alimentare. Aspectul medieval al turnului campanilă care a mai rămas în picioare, inspirat de formele clădirilor municipale din Evul Mediu dar şi de construcţii similare şi contemporane din Europa Centrală, cum ar fi abatoarele din Budapesta şi din Ostrava (azi în Cehia), amintește trecătorilor mai degrabă de un castel decât de un loc în care se sacrificau animale. Poate doar prezenţa la intrarea în curte a celor două grupuri statuare simetrice care înfățișează două persoane în preajma unor animale de talie mare, ilustrează destinaţia ansamblului.
Uzina de apă
Tot la începutul secolului XX a fost propus un plan inovator de folosire mai profitabilă a forței hidraulice a râului Bega, printr-o instalație de producer a energiei electrice. Astfel, în 1909 a început execuția lucrărilor pentru ceea ce astăzi numim ”Uzina de apă”, iar un an mai târziu ansamblul a fost finalizat. Trebuie menționat că hidrocentrala constituie un element inedit în peisajul arhitecturii industriale timișorene, ansamblul fiind alcătuit dintr-un corp supraînălțat, asemănător unui turn, un corp de clădire aflat pe malul stâng al Begăi și un altul ce se întinde deasupra apei.
Palatul Neptun
O adevărată opera a lui Laszlo Szekely este Palatul Neptun, pentru care a primit autorizația de construcție în 1912 și l-a finalizat doi ani mai târziu. La vremea inaugurării sale, clădirea era dotată cu un ansamblu modern de băi publice, un bazin de înot și un restaurant care au funcționat multă vreme în Timișoara. Băile publice mai ales, au fost proiectate pentru a înlocui fostele băi turcești din cartierul Fabric și au fost deschise într-o perioadă în care nu toți oamenii aveau în propriile case aceste dotări. La etajele superioare ale clădirii erau apartamente de locuit pentru chiriașii cu stare și exista chiar și o intrare separată față de stabilimentul acvatic, ce se găsea pe latura dinspre canalul Bega (actualul Splaiul Nistrului).
Palatul este un exemplu al Secesiunii Vieneze și poartă pe fronton inițialele arhitectului care l-a proiectat, în vreme ce coronamentul acoperișului este o replica a esteticii lui Otto Wagner.
”Până astăzi se păstrează poarta de acces din fier casetat și cu ochiuri de geam colorat în maniera unor vitralii actualizate. Însuși arhitectul, când a văzut ce clădire trainică a reușit să edifice, a refuzat să o mai scoată la vânzare. A rămas în proprietatea lui Székely Laszlo încă mulți ani. Impunătoarea clădire este un mod mai aparte de stil Secession. Frontonul principal de deasupra intrării mari este marcat cu o monogramă simplă ce reprezintă literele S și L ce arată că arhitectul și-a asumat lucrarea și ca executant și ca stăpân”, transmit specialiștii de la Muzeul Național al Banatului.
Numele actual l-a primit după anul 1919, până atunci fiind cunoscut ca Hungaria Furdo ( Băile Ungaria ) sau Casa Szekely, după cel care l-a proiectat. Odată cu instaurarea regimului comunist clădirea a fost naționalizată și a aparținut Grupului Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă. În acea vreme, timișorenii care mergeau la băi erau întâmpinați de un angajat al structurii, dar în bazinul din incinta imobilului și-a desfășurat o vreme antrenamentele și echipa de polo a orașului, ILSA ( Industria Lânii ). După mai multe renovări care mai mult au stricat decât au ajutat imobilul, Palatul Neptun și-a pierdut din strălucirea de altădată și a fost chiar și subiectul unor procese.
Complexul Piariștilor
Liceul Piarist a fost una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din Timișoara, care a funcționat fără întrerupere între anii 1789 și 1948. La venirea lor în oraș, în 1788, piariștii au primit Biserica Sf. Ioan de Nepomuk și mănăstirea adiacentă din Piața Libertății, ambele ridicate de călugării franciscani observanți bosnieci.
Actualul ansamblu arhitectural din zona centrală a orașului a fost construit în perioada 1908-1909 în stil art nouveau și proiectat de Laszlo Szekely, arhitectul ce a creionat conturul Timișoarei începutului de secol XX, alături de Alexander Baumgarten.
Ridicat pe un teren eliberat de zidurile cetăţii, Complexul piarist este mărginit azi de bulevardul Regele Ferdinand I, bulevardul Republicii şi stradă Piatra Craiului. Clădirile impozante formează o curte interioară de formă triunghiulară, iar intrarea principala dinspre Piaţa Reginei Maria, are deasupra un balcon larg între coloane monumentale şi cu fronton arcuit şi înalt. Faţada în stil Secession cu motive florale şi geometrice este împărţită în trei segmente.
Spaţiul interior se deschide generos în casa scării: pilaştrii impresionanţi cu ornamente vegetale şi geometrice susţin tavane decorate de cartuşe arcuite, boltite, balustrade unduite, frumos împodobite și pardoseli de mozaic, în vreme ce capitelurile sunt împodobite cu ghirlande şi capete de îngerași poleite.
Potrivit colegilor de la Spotlight Heritage Timișoara, în 1934 au fost îndepărtate de pe fațada principală statuile Sfântului Ștefan și a Sfântului Emeric, realizate de sculptorul Gyorgy Kiss, iar patru ani mai târziu au fost sfințite două clopote și montate în turnul bisericii. În 1948, regimul comunist a desființat liceul piarist și ordinul călugăresc piarist din România, ansamblul fiind confiscat și transferat Politehnicii, cu excepția bisericii. Din anul 1992, în clădire funcționează Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum.
Palatul Bruck
Rămânem în zona centrală a orașului, pentru că trebuie să amintim și de unul dintre palatele din Piața Unirii, care prin jocul volumetric al acoperișului, ornamentele Secession și detaliile ceramice specifice arhitecturii maghiare, se evidențiază în perimetrul zonei, fiind în contrast cu arhitectura preponderant barocă a pieței.
Până la începutul secolului XX, pe locația actualului edificiu a existat un imobil mult mai modest din punct de vedere arhitectural, iar actuala construcție a fost proiectată de Laszlo Szekely și finalizată în vara anului 1911. La fel ca și prima clădire și aceasta din urmă are la parter un punct farmaceutic ce se remarcă în special prin mobilierul vechi, sculptat cu migală.
Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe
După planurile lui Laszlo Szekeli au fost ridicate și multe dintre palatele din Piața Operei, dar și Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Piața Unirii. Povestea complexului sârbesc a început la scurt timp după cucerirea habsburgică, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea erau deja edificate Biserica Ortodoxă Rasciană și clădirea care adăpostea reședința episcopului. Aceasta din urmă a fost construită inițial în stil baroc, însă o modificare importantă a survenit la începutul secolului XX, atunci când întregul complex a fost mărit și reproiectat în acord cu noile tendințe ale vremii.
Mai exact, în anul 1905, comunitatea a obținut o autorizație de construire pentru modificarea ansamblului, proiect ce a fost încredințat arhitectului-șef al Timișoarei, Laszlo Szekely. Clădirea a fost extinsă și supraînălțată, iar în scurt timp a devenit una dintre bijuteriile arhitecturale ale orașului. Imobilul se remarcă prin silueta fațadei principale dinspre piață, prin accentele cromatice, dantelăriile cornișelor, dar și prin detaliile elaborate ale ancadramentelor ferestrelor.
Fără doar și poate Laszlo Szekely ocupă un loc important în istoria arhitecturii timișorene, clădirile proiectate de acesta fiind în prezent adevărate monumente istorice care captează atenția turiștilor ce vin să viziteze acest vechi colț de imperiu.
Fostul arhitect-șef a fost numit cetățean de onoare al orașului, o stradă a fost redenumită după numele său și tot în cinstea lui a fost amplasat un bust din bronz în Parcul Carmen Sylva, în vreme ce la intrarea principală a clădirii Liceului Piarist a fost montată o plachetă ce amintește de făuritorul Timișoarei moderne.
Răzvan IDVOREAN
