Despre pictură se spune că este prima mare victorie a spiritului față de materie, dar, artistul, prin creația sa, arată că pictura este tributară materiei, însă doar prin împrumutul imaginii. Ceea ce face pasul hotărâtor în descătuşarea de lanţurile materiei, este muzica, aici neintervenind nici materia şi nici imaginea, muzica manifestând o viaţă spirituală nemijlocită prin intermediul sunetelor.
Pictura și muzica s-au împletit armonios la vernisajul expoziției „Prin culoare”, ce a avut loc în spațiul Galeriei de Artă „Armonii Cromatice” din Timișoara, miercuri, 7 septembrie.
Lucrările care compun această nouă expoziție de pictură în ulei pe pânză, sunt realizate de Katharina Rosnovsky, artist plastic, născută în Carei, județul Satu Mare, care, cu prilejul vernisajului acestei expoziții a intrat în rândul artiștilor vizuali ai Asociației Culturale Non-Profit „Prezent”.
Educatoare de profesie, doamna Rosnovsky a frecventat cursurile Școlii Populare de Artă din Carei, între 1964-1966, secția „Pictură”, sub îndrumarea profesorului Alexandru Bogaty. De-a lungul acestei perioade, Katharina Rosnovsky a participat la expoziții colective, iar lucrările pe care le-a creat au fost realizate în mai multe tehnici, însă, tehnica uleiului pe pânză a rămas preferată artistei.
În anul 1969, la Sala „Dalles” din București, doamna Rosnovsky a expus lucrări realizate în tuș colorat, a obținut locul II pe țară și posibilitatea de a participa la tabăra de creație ce s-a ținut la Cozia.
Din anul 1973, Katharina Rosnovsky s-a stabilit la Timișoara, iar după 1989 a urmat un curs de jurnalism și a lucrat, colaborator permanent, pentru ziarul „Agenda”. A urmat o perioadă de 30 ani în care nu a mai pictat, iar din anul 2011 a reluat activitatea plastică, reușind să descopere natura înconjurătoare, altfel.
„Este impresionant cum trece, ușor și, bineînțeles, cu grația unei balerine, cu precizie și cu șarm, de la o tematică la alta. Lumea ei este o lume care se dospește, se reconfigurează”, a spus, la vernisaj, în momentul oratoric de prezentare al acestei expoziții, dr. Gabriel Kelemen, istoric de artă.
Tablourile doamnei Rosnovsky redau peisaje, flori, portrete, iar potrivit celor rostite de istoricul de artă Gabriel Kelemen despre universul artistei, acesta este unul „complex, copleșitor și, poate, ieșit din comun. Avem de-a face cu această stare de frumos, natural, este o formă de restaurare a armoniilor incipiente, poate, endemice, ca și într-un soi de refacere a țesutului vătămat de atâtea vicisitudini care te aruncă dintr-o parte în alta, ajungând, poate, uneori, la derută, deprimare și, poate descurajare”, dar și despre tematica sa, pe care dr. Kelemen, curator al acestei expoziții, o apreciază „exuberantă, vastă și plină de un soi de bucurie primăvăratică” și în care vede „o dorință de frumos și o înclinație spre armonie”.
Expunerea lucrărilor este una în trei planuri. În primul plan, artista aduce privitorului câte ceva din cuprinsul universului din afara lumii terestre. În aceste lucrări cu reprezentări non-figurative, privitorul ar putea descoperi nebuloase intergalactice și tot ce ar putea să fie dezlipit de lumea de pe Terra.
Cel de-al doilea plan, este unul al lumii terestre, aici întâlnim peisaje, lac, cărări, anotimpuri, o stare „care trimite cu gândul, un pic elegiac, la acea stare de visare, ușor nostalgică, dar bucuroasă, pe care orice om o are atunci când își face anamneza, când se gândește, răsfoind, propria biografie, amintirile care se prăfuiesc și care revin tocmai, poate, estompat, metamorfozat”.
Planul al treilea aduce vizitatorul în lumea florilor, în această serie de lucrări putându-se vedea, buchete de flori, flori în vaze, natură statică, deci, pentru ca, apoi, artista să părăsească cadrul artificial al florilor și să revină în natură, în grădină, acolo unde florile sunt în mediul lor, în care nu sunt captive, fiind prezentate în toată măreția lor, artista revelând privitorului legătura planului întâi cu cel de-al treilea, legătură cu reflexie asupra „Marelui Anonim” care contribuie și la viața lumii florale.
„Arta Katharinei Rosnovsky este o artă care vindecă, și vindecă și pentru că această Galerie este o Galerie care permite lucrul ăsta, și aici avem un Stâlp (referindu-se la doamna Guțiu, proprietara acestei galerii) care, cred că are o armată de Îngeri (referitor la echipa pe care dr. Guțiu o coordonează), care ajută ca acest lucru să se-ntâmple, într-o lume în care toată se surpă, se sluțește, urâțindu-se aproape pe nesimțite și în defavoarea bucuriei sufletești”, a mai spus dr. Gabriel Kelemen în prezentarea acestei expoziții, iar în finalul momentului său oratoric, a felicitat artista, „pentru curaj, abnegație și energia pozitivă, care, cu foarte multă putere, se descarcă prin ea și ne-o oferă nouă”.
În scurtul moment oratoric pe care l-a susținut la vernisajul expoziției personale, Katharina Rosnovsky a mulțumit pentru participare, tuturor invitaților prezenți, „pentru că v-ați făcut timp pentru mine”, echipei Galeriei de Artă „Armonii Cromatice”, familiei domniei sale, care a sprijinit-o foarte mult în realizarea acestei expoziții, mărturisind că titlul, Prin culoare” a fost dat de unul dintre nepoți. „Doresc ca, ceea ce simt eu, și ceea ce am simțit când am pictat aceste tablouri, să reușesc să vă transmit și dumneavoastră și sper ca să aveți acele emoții puternice și acele trăiri pe care le-am avut și eu când le-am creat. Doresc să vorbească tablourile mele pentru mine”, a conchis artista.
Katharina Rosnovsky este parte a comunității de Artă din București, unde lucrările pe care le-a realizat se află în top 20 cele mai vizionate tablouri, de-a lungul carierei de artist vizual, pictând în jur de 300 tablouri și expunând, prima dată la Timișoara, în anul 2013. A realizat expoziții, atât în orașe din România, cât și în orașe din afara României, având lucrări în colecții private, în Canada, Italia, Germania, Israel, Austria, Ungaria și România.
Momentul muzical, când invitații au avut posibilitatea să interacționeze numai cu partea spirituală a evenimentului și să guste din viaţa armoniei universale primare, a fost asigurat de Qartetul „Resonance” (video), compus din Cristi Duță (vioara întâi), Horațiu Bălan (vioara a doua), Irina Andrei (violă) și Andrei Șaramet (violoncel), cu toții în Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara și în Orchestra Filarmonicii „Banatul”. Prezența qartetului în Galeria de Artă „Armonii Cromatice” din Timișoara a reprezentat o premieră pentru acest spațiu al artei și culturii.
Expoziția, „Prin culoare”, ce conține arta Katharinei Rosnovsky, rămâne pentru a fi vizitată de către iubitorii picturii, în spațiul Galeriei de Artă „Armonii Cromatice”, până în 30 septembrie.

Cornel Seracin