Jurnalistul timișorean Ovidiu Forai a scris prima sa carte de proză, „Povestiri din Fabric”, și a lansat-o la finalul lunii iunie în librăria „La Două Bufnițe”.
Cunoscut mai mult pentru cronicile sportive pe care le-a scris de-a lungul timpului în ziarul TIMIȘOARA, mai apoi, pentru cercetările istorice, din care au rezultat câteva volume care se pot încadra foarte bine în istoriografia orașului Timișoara (menționăm aici volumul „Biserica Sfântul Gheorghe, prima catedrală a Timișoarei”), apoi pentru reportaje și interviuri (volumul lansat în urmă cu câțiva ani, „Un castel cu vinuri vechi”), Ovidiu Forai vine acum cu un nou volum în fața publicului timișorean, unul în care îmbină realitatea cu ficțiunea.


„Tot ceea ce face Ovidiu, face cu har și cu talent și cu deosebită angajare în respectivul proiect. El povestește cu naturalețe, firesc. Se zice că stilul e omul. Da, aici, aceste proze, așa cum veți vedea, poartă pecetea unui om care s-a identificat empatic cu această lume a Fabricului și îl reprezintă pe el, așa cum îl știm, onest, bonom, optimist, generos, inteligent.
În privința lumii Fabricului, aceasta e o lume diversă pe care el și-o prinde în toate obișnuințele, tipurile de comportament și de limbaj, în tot felul de gesturi, fie că e vorba de meseriași, muncitori, mici funcționari și mari vagabonzi. Deci, lumea acesta reușește să o prindă nici nu știi cum, pentru că intervenția lui este discretă în curgerea aceasta firească a povestirii. Parcă el vrea să se retragă cu multă delicatețe, și cu o sensibilitate aparte, ca să nu-și bruscheze personajul. Veți găsi bine reprezentat, ceea ce e specific în diversele meserii ale oamenilor de acolo, nici nu știu cum a făcut să știe toate uneltele, toate ustensilele acelor oameni, fie că e vorba de arhitecți, de florari, instalatori, personal medical. Există o tehnică a amănuntului, a detaliului, dar nu detaliu sâcâitor, ci unul care, într-adevăr, reușește să-ți scoată în evidență câte ceva important, chit că nu e vorba, să zicem, un detaliu relevant, ci unul care pigmentează și unul care-ți trebuie în memoria afectivă, reverberează, ceea ce e o calitate de prozator, chiar dacă Ovidiu nu vrea să nu se știe despre asta.
Se mai întâmplă, la câte o povestire, să existe câte o încheiere cu iz didactic, și hățurile sentimentalismului să-i scape autorului, dar nu aceasta este linia volumului. E un volum care, zic eu, o să vă placă și un volum pe care Timișoara și Fabricul îl merită”, a spus în discursul rostit în timpul lansării cărții, scriitorul timișorean Viorel Marineasa.


Cartea intitulată „Povestiri din Fabric” are puțin peste 120 de pagini, se deschide cu un „Cuvânt înainte” al autorului, apoi continuă cu șapte proze, toate desprinse din lumea cartierului Fabric, cartier pe care Ovidiu Forai îl cunoaște foarte bine, locuind acolo o bună parte din viața sa, pe strada Tigrului.


„Ovidiu tratează niște subiecte care mă interesează și pe mine personal foarte mult, adică subiecte legate din viața din Timișoara din alte epoci. Citind aceste povestiri, am regăsit o lume care nu mai există. Adică, la noi s-a și trecut într-un mod foarte radical, nu știu, Timișoara austro-ungară, sau Timișoara interbelică a fost radiată de Timișoara comunistă, Timișoara din epoca socialistă a fost radiată de Timișoara post revoluție din 1989, tot ce-am știut, tot ritmul vieții, toate obiceiurile, tot ce exista atunci, s-a încheiat, practic, odată cu schimbarea paradigmei politice.
Mi-a făcut mare plăcere citind aceste povestiri. Au o anumită căldură. Se vede că sunt scrise, cum îmi place mie să spun, cu herz, există o doză de nostalgie, fără de care eu cred că nici nu se poate scrie proză de genul acesta. E un sentiment normal, pe care-l am și eu de multe ori, nu după un regim politic sau după vreo epocă, dar pur și simplu după niște ani care au trecut iremediabil. Vă recomand să citiți! Lui Ovidiu îi doresc să continue să mai scrie în registrul acesta și cred c-ar mai avea și alte povestiri interesante”, a spus în cuvântul rostit în timpul lansării acestui volum, jurnalistul timișorean Goran Mrakić, laureat, în 2006, cu premiul „Radoje Domanović” pentru cel mai bun autor de satiră sârb din diasporă.


Din cele șapte proze aflate în paginile acestui volum, autorul ne mărturisește că doar prima, intitulată „Irma”, este în totalitate ficțiune, fiind scrisă în urma unui „vis cu o casă în care locuiau trei bătrâne”, visul acesta oferindu-i autorului „doar scena nuvelei”, celelalte șase având câte un sâmbure de adevăr.


„Iubesc, într-adevăr, cartierul Fabric și-l cunosc, îl cunosc destul de bine. Fabricul este un cartier istoric, este un cartier care cândva a fost frumos. În copilăria mea, începea să se decrepească destul de bine. Mi-aduc aminte că Piața Traian avea deja un aer ponosit. Eu nu mă consider scriitor. Da, este prima carte pe care o scriu și-n care vin cu ficțiune, pentru că până acuma am scris istorie, am scris sport, am scris reportaje, adică lucruri care s-au întâmplat în realitate. Am trecut în viață prin niște încercări destul de dificile la un moment dat, și neavând ce face m-am pus să scriu, eu știu, să însăilez pe marginea unor întâmplări reale, să le adaug eu un final. Nu toate povestirile sunt cu happy-end, unele dintre ele, chiar dimpotrivă.
Sunt multe lucruri despre care aș mai putea să scriu. Nu știu dacă o să mai repete acest experiment. Este un fel de semi-proză. E o încercare. Nu sunt un scriitor experimentat, am încercat, dar m-am jucat, mai bine zis, și acuma, dacă mi-a ieșit, o să judecați dumneavoastră”, a rostit Ovidiu Forai, în discursul susținut în timpul lansării noului său volum.


Revenind la povestirile din paginile cărții, așa cum am scris mai sus, ele au la bază câte un sâmbure de adevăr, „Crima de pe strada Tigrului” a fost, iar citind această proză, aflăm că autorul acelei crime a rămas necunoscut, organele care aveau misiunea să descopere criminalul neavând competența necesară să o facă, „Procurorul” a existat și el, decedând în anul 1989, acest procuror ascunzând crima comisă de un milițian, în anii ̓50, asupra unui student, în timpul unei anchete, din finalul povestirii aflăm că milițianul a supraviețuit procurorului, fiind în viață în 1989, „Casa de lângă turbină”, este o altă proză interesantă, despre o casă ridicată în urma furtului proiectului acesteia de către un ucenic al celebrului arhitect timișorean László Székely, chiar de la acest arhitect, cu ajutorul menajerei arhitectului, „Sfada florarilor”, aduce în atenția cititorilor un aspect din mentalitatea colectivă a bănățeanului, „Crăciunul lui Vladi”, despre un preot tânăr, catolic, care trebuie să plece de la Timișoara la Recaș, proză cu un final interesant, „Déjà-vu”, ultima povestire din acest volum apărut la Editura „Ariergarda” din Timișoara, începe cu un meci de fotbal jucat de băieții din cartier și se încheie tragic pentru unul din aceștia, „Sică”.
Personajele acestui volum nu poartă numele reale, autorul preferând alte nume pentru oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului și pe care i-a surprins în acest volum. Totuși, un singur personaj din paginile cărții are numele real, „Sandu”, din povestirea „Casa de lângă turbină”, iar în două povestiri, un personaj face, oarecum, continuitatea în acea lume pe care autorul cărții a cunoscut-o atât de bine, numele lui (fictiv) fiind păstrat de autor în ambele povestiri.
Volumul de proză scris de Ovidiu Forai și-a epuizat primul tiraj, iar acum, la librăria „La Două Bufnițe”, „Povestiri din Fabric”, la cel de-al doilea tiraj, poate fi achiziționat din nou.

Cornel Seracin