Artiștii Asociației non-profit „Prezent” aniversează anul acesta Ziua Timișoarei cu expoziția „Călător prin Timișoara”. La 10 ani de la prima ediție a expoziției cu acest titlu, Asociația non-profit „Prezent” marchează împlinirea deceniului acestei expoziții și, până acum a inaugurat două expoziții cu acest titlu, „Călător prin Timișoara”, una în spațiul Galeriei de Artă „Armonii Cromatice”, iar alta în spațiul expozițional al Secției de Artă „Deliu Petroiu” a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, cea de-a treia urmând să fie inaugurată în spațiul virtual al Galeriei „3D ART”.
La Galeria de Artă „Armonii Cromatice”, expoziția a fost deschisă publicului încă de marți, 26 iulie și va rămâne aici până în 30 august. La vernisajul acestei expoziții, ce a avut loc joi, 28 iulie, au fost prezenți invitați din Serbia, din comunitatea românilor din Voivodina, dar și alți iubitori de artă din Timișoara, cu toții având parte de un nou moment deosebit.
Lidera grupului „Prezent”, proprietara Galeriei de Artă „Armonii Cromatice” din Timișoara, dr. Steluța Guțiu, a vorbit despre expoziția susținută de artiștii „Prezent” la consulatul german din Timișoara, în 2019, expoziție intitulată „Timișoara întâlnește consulatul german, în artă și diversitate” și a spus despre aceasta că „a avut o reverberație foarte bună în Germania”.
Doamna Mărioara Sfera, reprezentanta comunității românilor din Voivodina, Serbia, invitată la vernisajul acestei expoziții, a vorbit despre aniversarea celor 75 ani de la fondarea revistei de literatură, artă și cultură transfrontalieră „Lumina”, „unică de acest gen din Voivodina, din Serbia”, care se vor marca în trei localități din țara vecină, Vršac (Vârșeț), Pančevo (Panciova), Coștei, cu prilejul acestei aniversări urmând să fie organizat un simpozion internațional la care vor fi invitați oaspeți din Ungaria, Bulgaria, România și Serbia.
În continuarea vernisajului au avut loc momente muzicale susținute de artista timișoreană Ingrid Nicolaescu și eleva sa de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, Ana-Maria Moldovan, care a debutat în lumea muzicii cu acest prilej.
La Secția de Artă „Deliu Petroiu” a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, „Călător prin Timișoara” s-a deschis publicului la 1 august și va rămâne aici pentru vizitare până în 26 august, joi, 4 august, de la ora 17, urmând să aibă loc prezentarea expoziției.
În lumea virtuală, lucrările care vor compune această ediție aniversară a expoziției „Călător prin Timișoara” vor putea fi vizualizate cu începere de la 1 septembrie 2022, în Galeria „3D ART”.
Așadar, la 10 ani de la prima expoziție „Călător prin Timișoara”, expoziție dedicată Zilei Timișoarei, 3 august, Asociația non-profit „Prezent” continuă să promoveze, cu lucrările grupate sub acest titlu, frumusețile, tradițiile, istoria și arhitectura orașului Timișoara, invitând la toleranță, prietenie, unitate, compasiune, înțelegere și iubire, pentru a fi mai buni unii cu alții.
Cornel Seracin