Printre marile personalități ale culturii veacului ce a trecut, care și-au lăsat amprenta peste tărâmul Banatului, personalitatea traducătorului și scriitorului Franyó Zoltán este una emblematică pentru multiculturalismul acestei zone. Născut în localitatea bănățeană Marghita Mică (Kismargita), azi numită Banatska Dubica, în provincia sârbă Voivodina, în ziua de 30 iulie 1887, Franyó Zoltán a fost unul din oamenii de cultură care s-a confruntat în perioada vieții cu regimurile totalitare, fiind dat în urmărire de regimul lui Miklós Horthy în perioada studenţiei de la Viena, considerat „bolşevic şi jidovit” de regimul lui Ion Antonescu, acuzat de „crime contra păcii şi simpatii fasciste” în timpul regimului comunist din România de după cel de-al doilea război mondial.
Anul acesta s-au împlinit 135 ani de la nașterea sa, iar filiala Timiș a Uniunii Scriitorilor din România și-a întrerupt vacanța pentru a marca această importantă aniversare pentru Banat. Așadar, vineri, 29 iulie, reputatul jurnalist bănățean, Petru Novac Dolângă a lansa, în Sala „Orizont” a Uniunii, ediția aniversară a volumului intitulat „Tremurătoarea umbră a veacurilor”.
Cartea, în paginile căreia se pot citi dialoguri literare purtate de-a lungul anilor între Petru Novac Dolângă și Franyó Zóltán, a fost începută în anul 1977, la sugestia criticului și istoricului literar Mihai Gafița și contractată în acea vreme de Editura „Cartea Românească”, dar, datorită cenzurii, cartea nu a fost publicată niciodată până acum, cenzura totalitară respingând-o de trei ori (ultima dată în anul 1987, când s-a marcat Centenarul nașterii omului de cultură bănățean Franyó Zóltán).
Prieten cu poetul german Reiner Maria Rilke și cu scriitorul francez Paul Valéry, Franyó Zóltán s-a remarcat prin personalitatea sa enciclopedică și a contribuit la răspândirea literaturii române în spațiul german și maghiar, realizând traduceri după operele poeților Mihail Eminescu și Lucian Blaga, traducând în limba maghiară și alte capodopere ale literaturii universale ce aparțin lui Reiner Maria Rilke, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe și Johann Wolfgang Goethe sau poeziile lui Ady Endre în germană, făcând cunoscute mai multe nume din lirica africană și cea orientală. Franyó Zóltán a pregătit o antologie bilingvă germano-greacă în patru volume, la editura Academiei Germane din Berlin. Traducerile sale au fost răsplătite cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, și în 1970, cu premiu „Herder”, la Viena.
Scriitorul şi traducătorul din limba română, maghiară, germană, franceză, rusă, chineză sau persană, Franyó Zóltán a pledat de-a lungul vieţii sale pentru toleranţă, a respins toate formele de dogmatism politic şi a fost un adevărat intermediar între diferitele culturi, iar pentru toate acestea a avut mulți rivali care l-au înconjurat de povești fanteziste pe care le-au întreținut în jurul său cu ajutorul serviciilor secrete totalitare.
În deschiderea lansării volumului semnat de Petru Novac Dolângă, „Tremurătoarea umbră a veacurilor”, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria a doi scriitori bănățeni care de curând au trecut întru eternitate, Lucian Bureriu și Ana Pop Sârbu. A urmat cuvântul de salut din partea Mitropoliei Banatului, rostit de părintele ieromonah Rafael, lect. dr. la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, Secția Teologie.


Din cuvântul părintelui ieromonah, redăm aici un fragment: „... Cred că și această carte se încadrează pe deplin în chenarul acesta al «memorie nevăzutului», pentru că autorul Franyó Zóltán, dincolo cu întâlnirea cu Eminescu și cu Blaga, a rămas fidel chiar și în internaționalizarea acestor versuri, sensului adânc, sensului tainic al Cuvântului pe care cei doi poeți l-au pus în Lumină, și atunci nu ne rămâne decât să-i aducem și noi un prinos de recunoștință. Iar în ce privește personalitatea domnului Petru Novac Dolângă, din partea Înalt Prea Sfinției Sale, aducem un gest de felicitări și de mulțumire pentru preocuparea dânsului de a îmbina frumos această revelare perpetuă a Cuvântului într-un act de cultură, și actul de cultură se încadrează nu numai într-o dimensiune, iată, locală, gândindu-mă la ceea ce a însemnat volumul anterior, «Mărturisiri și repere», și-ntr-o dimensiune internațională, într-o dimensiune extinsă, care nu numai că pune cultura română pe planul acesta pe care cred că se cuvine ca și lumea prezentului să-l aibă în vedere, dar în același timp eternizează întâlnirea cu acești autori minunați precum este și Franyó Zóltán. (...). Este o cale a biruinței prin Cuvânt, o cale a biruinței prin cultură și, cred eu că, o cale a biruinței prin permanentizarea transcendentului, pentru că, de fapt, Cuvântul inspirat vine din Lumina Lui Dumnezeu, iar domnul Petru Novac Dolângă rămâne fidel credinței, fidel Cuvântului, fidel culturii românești, și pentru aceasta, iată, transmit și eu mesajul de felicitare din partea Înalt Prea Sfinției Sale Părintele Mitropolit Ioan”.


Lansarea acestui prestigios volum a avut loc, așa cum scriam mai sus, în Sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timiș, chiar la masa în jurul căreia s-au adunat oamenii de cultură care l-au cunoscut pe distinsul scriitor bănățean, Franyó Zóltán și-a desfășurat activitatea din 1968, timp de aproape 20 de ani, fiind prezent aici pentru ședințele Cenaclului Literar Maghiar „Ady Endre”, Cenaclu care, mai târziu avea să poarte numele „Franyó Zóltán”.
Jurnalistul timișorean Szekernyés János a avut privilegiul să-l cunoască pe distinsul om de cultură bănățean, iar în timpul lansării volumului aniversar a depănat amintiri pline de sens și miez despre remarcabila personalitate a acestuia.


Omul de cultură timișorean Szekernyés János a amintit în cuvântul rostit, câteva din locurile din Timișoara pe care le frecventa Franyó Zóltán, unul dintre acestea era cafeneaua „Ada Kaleh” „unde-și făcea apariția, își întindea manuscrisele, hârtiile și lucra. Povestea cu multă plăcere despre tinerețea, despre începutul carierei domnie sale cu întâlnirile cu marii scriitori care la vremea respectivă erau și ei tineri. Atunci am realizat că e ceva ciudat, așa, că acest domn a dat mâna cu Ady, care este un clasic al poeziei maghiare, cu Juhász Gyula. Era o plăcere că evoca întâlniri cu acești oameni, și pentru mine era deja istoria literară de la începutul secolului douăzeci”.
Despre activitatea desfășurată de Franyó Zóltán la Cercul Literar Maghiar „Ady Endre”, chiar în sala în care a avut loc lansarea volumului său aniversar de 135 ani, filologul Szekernyés János a spus că „ținea câte o expunere, târg de înțelepciune, fiindcă, chiar dacă erau manuscrisele unei începătoare, el ținea un discurs foarte elevat, cu mult conținut și-ntr-o maghiară perfectă. El vorbea frumos, și ca dicție avea o voce foarte plăcută, hotărâtă, că era militar de profesie. Prima dată a terminat Academia Militară de la Budapesta, deci, vorbea și făcea gesturi foarte îndesate”.
„Am avut și șansa să fiu reporterul unor filme și chiar un film al lui se poate vedea și acuma pe internet, cu subtitrare și-n limba română, făcut de emisiunea în limba maghiară a televiziunii române, unde deja era la vârsta de 90 de ani, și cu această ocazie s-a făcut filmul „Portret”, are cred că 48 de minute, și acolo se văd gesturile, și-mi amintesc că până vorbea, se ridica, mergea la raft, mergea la birou, la alt birou. Avea, cred, șapte sau opt birouri în camera de lucru, dar știa tot unde e și cum e. Când se făcea o pauză, sau operatorul filma așa-zise imagini de acoperire, el se întindea pe canapea și dormea. Noi eram acolo. Nu-și făcea griji. Când era să se continue filmarea, brusc, așa (asta iară e o moștenire din militărie), se trezea și vorbea mai departe, cu gesturi, cu toate”, și-a amintit jurnalistul Szekernyés János.
„El era un capitol din istoria literară a secolului douăzeci, fiind că a început așa, cu greu. Peste tot a scos reviste, a redactat reviste, și în ̓ 27 s-a mutat în Timișoara, iar de atunci și-a continuat activitatea aici. Până atunci a cutreierat Bazinul Carpatin. La Timișoara, o perioadă scurtă a fost și director de teatru, perioadă care s-a terminat cu un eșec total. A avut o propunere de repertoriu cu piese moderne la vremea respectivă, cu clasici ai dramaturgiei maghiare și universale, dar nu i-a ieșit. După aia a colaborat la un săptămânal, „Tiz perc” („Zece minute”), o perioadă, după care a scos un ziar de un alt nivel, „Ziarul de la ora 6”, care a avut o ținută..., era de stânga. După al doilea război mondial a fost și reținut pentru o perioadă, chiar mai lungă, și fără să fie condamnat, și a avut restricții”, a mai povestit filologul timișorean în momentul de amintire despre viața omului de cultură bănățean Franyó Zóltán.


„Știu că a fost o personalitate marcantă a Banatului. Reușisem să creăm o comuniune sufletească cu ziarul «România Liberă», cu Octavian Paler și știu că întotdeauna răspundea foarte prompt, dacă nu apuca să dea articolul finit ne spunea ideile și ieșea un articol mare. Am fost și la înmormântarea lui la 91 de ani și spunea atunci unul din cei care l-au condus pe ultimul drum că «a trăit o viață de om», iar un altul zicea, «nu o viață, două vieți». Era longeviv, era cel mai, era cel mai în măsură să împace spiritul și să țină treaz spiritul Timișoarei de care ne bucurăm și astăzi. Alături de Franyó nu ai cum să nu fii, pentru că ideile sale sunt ideile generației noastre dinainte și încă vor mai dăinui multă vreme”, a spus jurnalistul Ion Medoia, printre altele, în cuvântul rostit în timpul lansării volumului aniversar.


Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu a spus că, „a-l omagia pe Franyó Zóltán este extrem, extrem de important pentru toți români, pentru că, prin traducerile sale a așezat o fărâmă uriașă din spiritul românesc, din creativitatea românească, din genialitatea românească pe coordonate europene deplin meritate”, iar jurnalistul Lucian Ionică a subliniat faptul că, „Franyó Zóltán, evident, este o personalitate emblematică a spiritului bănățean, a acestei lumi alcătuite din multe etnii, fiecare cu cultura sa, dar fiind într-o relație unii cu alții. Este absolut extraordinar faptul că această carte apare, chiar dacă ea a fost scrisă acum jumătate de secol. Îl felicit pe Petru Novac Dolângă pentru munca depusă, pentru strădanie, pentru că n-a uitat această carte. Acuma revine misiunea noastră, ca această carte să aibă ecou, pentru că, dacă ea rămâne doar tipărită, nu-și îndeplinește misia. Noi trebuie să o facem cunoscută, pentru ca lumea să o citească și să ia ce este valabil, extraordinar din această carte”.


Jurnalistul bănățean Petru Novac Dolângă a publicat în 2019, „Dumnezeu trăiește printre poeți”, în 2020 a tipărit „Cancerul exilului”, iar anul trecut a reeditat, într-o ediție necenzurată, volumul „Mărturisiri și repere”, carte ce a avut prima ediție în anii ̓80 ai secolului trecut și a fost propusă în acei ani pentru Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Volumul îl aduce pe jurnalistul Petru Novac Dolângă în dialog cu personalități remarcabile din viața culturală a Banatului, prin care reconstituie câte o fărâmă din Timișoara interbelică.


„Această carte a lui Petru Novac Dolângă ne dă șansa unei întâlniri extraordinare. O datorăm, în primul rând, domnului Dolângă, fiindcă ne-a adus un album, o carte despre Franyó, ne-a dat posibilitatea să aniversăm 135 de ani de la nașterea lui Franyó. Cartea este foarte importantă pentru noi, la fel cum și celelalte cărțile ale lui Petru Novac Dolângă sunt importante pentru noi, fiindcă sunt despre Banat, despre cultura română, despre cultura europeană. Cultura europeană, putem spune cu mândrie, începe de aici”, a spus în timpul lansării acestui volum aniversar, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, președintele filialei Timiș a Uniunii Scriitorilor din România.


„Tremurătoarea umbră a veacurilor” este carte de autor și va fi distribuită bibliotecilor, în paginile ei regăsindu-se, așadar, „calea biruinței” lui Franyó Zóltán, personalitate emblematică a vieţii culturale din România inter- şi post-belică, omul de cultură bănățean care a învins totalitarismele prin puterea cuvântului, a culturii, a toleranței, iar în finalul vieții, casa proprietate personală situată pe bulevardul Bogdăneștilor, nr. 32 din Timișoara, a lăsat-o pentru a deveni sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.

Cornel Seracin