„West Village”, evenimentul care propune îmbinarea unicității peisajului pitoresc al Muzeului Satului Bănățean cu o mostră de muzică urbană contemporană, revine cu ediția a doua.

Pe parcursul celor patru zile, din 18, până în 21 august, evenimentul va găzdui atât artiști români, cât și internaționali. De asemenea, va exista și o zonă cu preparate culinare, unde vizitatorii vor putea degusta diverse sortimente de mâncare.

Evenimentul va fi unul eco-friendly. „Dragostea noastră pentru natură ne-a determinat să fim proactivi în ceea ce privește mediul înconjurător și reciclarea, așa că vom implementa diverse facilități pentru cei care doresc să ni se alăture în acest demers. Mai multe informații referitoare la acest aspect vor fi comunicate în curând”, transmit organizatorii.

Vor urca pe scenă: Arapu, Brad Brunner, Cristi Cons, Direkt, Floog, G76, Gescu, Iuly B, Mahony, Mihai Pol, Mihigh, Paco Osuna, Priku, Raresh, Sonja Moonear, vlf, Noetic - visuals. (I.N.)