Peste 100 de oameni își vor spune poveștile de viață în cadrul ediției din acest an a programului ”Cămine în mișcare”. Este vorba de un proiect de cercetare antropologică despre migrația din Banat, în care vor fi prezentate mai multe tragedii prin care au trecut cei care au fost deportați în Bărăgan, sau au fugit de regimul comunist și de războiul din Yugoslavia. Ulterior, acestea vor fi transpuse în diverse forme de artă și prezentate publicului larg.
”În prima jumătate a acestui an, activitatea de cercetare în localitățile Banatului istoric este esențială pentru reîmprospătarea arhivei de povești Cămine în mișcare. Aceasta va fi realizată în parteneriat cu Fundația Culturală Jazz Banat, Comunitatea Românilor din Serbia și Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara. Peste 100 de oameni își vor spune poveștile de viață, care vor fi publicate treptat pe siteul proiectului și vor sta la baza Apelului Internațional de Proiecte Cămine în mișcare, ce va fi organizat în septembrie-noiembrie 2022, menit să genereze noi produse culturale și creații contemporane care vor fi prezentate în anul 2023.
Din august până în noiembrie vor fi organizate schimburi de bune practici și rezidențe artistice și gastronomice cu participanți din Margina (RO) și Kovacica (SRB), prin colaborare cu Comunitatea Românilor din Serbia și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș.
Simpozionul internațional Why Culture Matters?, din luna octombrie, activitate comună Cămine în mișcare – Centriphery – Ambulanța pentru Monumente Banat și găzduită de Universitatea de Vest Timișoara, va aduna peste 16 experți internaționali în tematica patrimoniului cultural și va avea ca scop întărirea relațiilor și crearea de noi oportunități de cooperare între sectoarele culturale și educaționale locale și internaționale”, transmit organizatorii.
De-a lungul anului 2022, vor mai fi organizate spectacole de teatru împreună cu teatrele independente Auăleu şi Basca, expoziţii tematice în colaborare cu Asociaţia Memorialul Revoluţiei, lansarea volumului “Cămine în mişcare 2022”, organizarea de lecturi publice, dar şi producţia unui film documentar.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2022.
Răzvan IDVOREAN

