Activitățile Asociației non-profit „Prezent” merg mai departe, joi, 9 iunie, artiștii coordonați de Stela Guțiu ajungând, din nou, pe meleagurile cărășene, la Caransebeș, unde oferă publicului o nouă ediție, cea de-a XVI-a, a expoziției „Armonii Cromatice”.
Vernisajul acestei expoziții a avut loc sâmbătă, 11 iunie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba”, la parterul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș. Ziua vernisajului a fost una însorită, cu participanți iubitori de armonie la invitația sufletistului prieten al „Prezent”, directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, Ion Cojocariu, evenimentul începând într-o mare bucurie a revederii, a aprecierii momentului, a actului de creație și de mulțumire pentru buna colaborare. S-au înmânat diplome, broșuri, plachete totul într-o atmosferă de mare trăire artistică și spirituală.
Expun la Caransebeș artiștii Asociației non-profit „Prezent”, Sebastian Alexa, Ana-Maria Apostol, Loredana Bratu, Daniela Csiri, Ladislau Domolki, Florentina Fiera, Mihaela Florescu, Anca Fodor, Cristian Ghera, Slavița Grigoroaie, Steluța Guțiu, Maria Hadiji, Blazena Karkus, Daniela Lukacs, Ramona Magda, Aurelia Mateiu, Marius Mihai, Simona Molnar, Fabiola Munteanu, Cătălina Muntean, Adriana Mureșan, Dana Pătrașcu, Gabriela Pietreanu, Gabriel Potra, Dan Sasu, Edy Schneider, Lidia Ștef-Vărșândan, Ioana Țiț, George Zamșa.
La Caransebeș, expoziția „Armonii Cromatice” va rămâne până în 9 iulie 2022. După inaugurarea expoziției în municipiul cărășan, joi, 16 iunie, „Armonii Cromatice”, ediția a XVII-a, va avea vernisajul la Timișoara, în Galeria de Artă „Armonii Cromatice”, de la ora 17.
Odată cu cele două ediții ale „Armoniilor Cromatice”, expoziții ce vor putea fi vizitate, concomitent, la Timișoara și Caransebeș, artiștii „Prezent” salută sosirea verii anului 2022.
Cornel Seracin
Foto: Asociația „Armonii Cromatice” Timișoara