Autoare a cincisprezece expoziţii personale de pictură, Dorothea Hîrjoi, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, propune publicului, la Casa Artelor din localitate, încă o expoziţie care, în mod relevant, afirmă o continuitate logică, vădită în raport cu cele precedente, în funcţie de care se fac observate câteva însuşiri care alcătuiesc, după un demers de creaţie cu o direcţie constant menţinută ca problematică artistică şi la nivel valoric, la fel şi ca sens de comunicare şi stil, în funcţie de care se poate considera pictura pe care a realizat-o în integralitatea ei.
Această integralitate se situează calm între un abstracţionism expresionist angajat într-o evocare desfăşurată pe o anume dezvoltare tematică şi abstracţionismul expresionist actual cu o diferită sarcină de comunicare. Într-o primă etapă a picturii, cu o imagistică alcătuită din tuşe lungi orizontale de culori calde, galbenuri, oranjuri, roşuri şi verde crom încălzit, albastru ceruleum atenuat, posibil conexată figurativului peisagistic teluric în ipostază campestră. Gestica, taşismul larg, cu o ritmicitate spaţială evocatoare sugera o câmpie vastă, caldă şi însorită, cu o zare pierdută în trecerile de substanţă dintre pământ şi cer, întindere telurică aflată exclusiv în regimul luminii, al unei generale pozitivităţi a lumii şi a stărilor sufleteşti provocate cu aceeaşi măsură.
În actuala expoziţie este păstrată lumina ca fiind elementaritatea fundamentală a lumii, dar acum direcţia privirii nu mai este orizontală, îndreptată spre zările şi întinderile telurice, acum este îndreptată vertical spre cer, sugerând în spaţiile celeste ipostaze aeriene ale unor simboluri consacrate religios şi cultural, crucea şi pătratul. Spaţiul celest este plin, este acoperit de cruciuliţe, de steluţe sclipindu-şi razele cumva asemănător steluţelor de pe firmament şi chiar sunt interşanjabile acestora. Imaginea sugerează un cer de lumină în care clipesc mulţimi de steluţe, semnificativ ordonate, aliniate în perimetre sub formă de cruce şi de pătrat. Crucea conferă direcţiile de aliniere a steluţelor, iar pătratele, aflate unele în altele, alcătuind un fel de trepte lăuntrice. Dar, atât crucile cu intersecţiile braţelor, cât şi pătratele cu succesiunea lor arată parcursul de la centru spre margini, de la punct la formă.
Urmând firul înţelegerii că avem de a face cu o imagine a cerului, realizăm că este ilustrată o idee a cosmicităţii cu principalele ei simboluri şi a centrului care nu este altceva decât Divinitatea şi pe care artista, ca şi noi, de altfel, nu şi-o poate reprezenta decât ca un punct din care sunt generate toate cele care există şi ordonate razant, liniar, cu sens unic. Evident, sunt imagini ale abstracţionismului expresionist, dar avându-şi justificarea, dincolo de stil şi specificul de limbaj vizual, într-o comunicare artistică de tip alegoric dezvoltată pe simbolica arhetipală a cosmicităţii, a teocentrismului. Sunt peisaje celeste, în aceeaşi măsură în care sunt poeme celeste.


Ioan IOVAN
Foto: www.facebook.com/djctimis