Joia Mare sau, cum mai este cunoscută joia dinainte de Marea Sărbătoare a Învierii lui Hristos, Joia Patimilor, ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii, aduce, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, un eveniment expozițional prin care se elogiază arta sacră țărănească. Cu începe de la ora 12, în incinta clădirii pavilionare, corp A, parter, joi, 21 aprilie, se va inaugura o expoziție de icoane pe sticlă din Banat, din patrimoniul Muzeul Satului Bănățean Timișoara.


„În definirea concepției românești, dincolo de funcția sa religioasă, icoana încifrează funcții magice, ritualice și decorative. Acest eveniment aduce un elogiu artei sacre țărănești, oferind o imagine cuprinzătoare a profunzimii trăirilor lăuntrice ale țăranului din această zonă, prin transpunerea lor în icoana pe sticlă”, se arată, printre altele, într-o postare publică referitoare la acest eveniment expozițional.


Evenimentul va cuprinde trei părți, vernisajul expoziției, atelier demonstrativ și momente muzicale. Expoziția va fi prezentată de criticul și istoricul de artă, dr. Gabriel Kelemen, iar atelierul demonstrativ va fi susținut de maestrul iconar Nicolae Munteanu, domnia sa urmând să prezinte tehnica de execuție a icoanei pe sticlă.
Între vernisaj și atelierul demonstrativ va avea loc un moment muzical susținut de prof. coordonator de pian și canto, Ingrid Nicolaescu, alături de elevii de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara și studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara. Distinșii muzicieni invitații vor continua interpretarea lor și după terminarea atelierului demonstrativ, sfârșind evenimentul.
Coordonatorii evenimentului sunt, dr. Maria Hadiji, șef secție expozițională în aer liber şi etnograf Marius Matei, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean Timișoara. Marius Matei deține cea mai mare colecţie privată, din România, de costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii și documente foto-etnografice.
Expoziția va rămâne deschisă până în 21 mai 2022, publicul având prilejul să o viziteze de marți până sâmbătă, între orele 10-18, duminică, între orele 12-20.

Cornel Seracin