Cea de-a 65-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată de români și anul acesta, în perioada mai - august 2022. Imaginile vor fi expuse publicului larg în piețele publice ale marilor orașe din țară: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Iași, Constanța, Oradea.

Timișorenii vor putea vizita expoziția în Piața Unirii. 

Timp de 35 de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse concomitent în perioada 1 mai - 4 iunie în București, Cluj și Timișoara, ca mai apoi să fie prezentate publicului din celelalte orașe din circuit. Următoarele vor fi Sibiu, Constanța și Brașov (10 iunie - 14 iulie), Iași și Oradea (22 iulie - 25 august). 

Detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook dedicată expoziției.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Anul acesta, din 64.823 de lucrări înscrise de către 4.066 fotografi din 130 de țări din întreaga lume, au fost selectați 241 de câștigători regionali și patru câștigători globali:

  • Premiul fotografia anului: Kamloops Residential School de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times;
  • Premiul articolul anului: Saving Forests with Fire de Matthew Abbott, Australia, pentru National Geographic/ Panos Pictures;
  • Premiul pentru proiecte pe termen lung: Amazonian Dystopia de Lalo de Almeida, Brazil, for Folha de São Paulo/ Panos Pictures;
  • Premiul pentru proiect multimedia: Blood is a Seed de Isadora Romero, Ecuador.

Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea câștigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în școala rezidențială indiană Kamloops, o instituție creată pentru a asimila copiii indigeni și locul unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate. (I.N.)