Filarmonica Banatul se îmbracă în haine de sărbătoare. Luna aceasta, în data de 17 aprilie, instituția de cultură va împlini 75 de ani de la înființare, iar momentul va fi marcat prin organizarea unui concert vocal-somfonic.

Programul propune celor interesați Recviemul german pentru solişti, cor şi orchestră op.45, de Johannes Brahms.
Această creaţie la care a lucrat între anii 1865 şi 1868 este cea mai lungă compoziţie a lui Brahms. Deşi în 1865 a murit mama sa şi câţiva ani înainte unul dintre cei mai buni prieteni, Robert Schumann, lucrarea nu are nici o dedicaţie şi se pare că nu există o legătură clară între Recviem şi moartea celor doi oameni dragi lui.

Chiar făcând abstracţie de Recviem, se observă, la finele decadei 1857-68, o maturizare spirituală în lucrările sale şi o înclinaţie spre introspecţie. Titlul dat de Brahms este Ein Deutsches Requiem, în traducere, Un recviem german, cuvinte descoperite de muzicologi şi într-un caiet de proiecte al lui Schumann, de unde şi legăturile care se fac cu privire la cu geneza lucrării. Se ştie că în timpul vieţii, Brahms a avut de suportat destule de la adepţii lui Richard Wagner, critici şi melomani, care-l acuzau că este epigonul lui Beethoven, că nu aduce nimic nou în muzică.
Recviemul german este cel mai puternic argument împotriva acestor păreri, detașându-se în primul rând de normele dogmatice ale messei catolice părăsind textul liturgic tipizat în canoanele cultului.

Concertul este programat vineri, 15 aprilie, de la ora 19, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara.

Detalii legate de pretul biletelor si programul casieriilor puteți afla accesând pagina oficială a instituției de cultură: www.filarmonicabanatul.ro.

Un articol amplu despre istoria Filarmonicii Banatul veți putea citi în ediția tipărită a ziarului nostru, care va apărea vineri, 15 aprilie.

 

 

Răzvan IDVOREAN