Cultură

Claudius Florimund Mercy d'Argenteau a fost conte, feldmareşal al Imperiului Habsburgic și guvernator al Banatului. A fost preocupat de dezvoltarea economiei zonei, a desecat mlaștinile, a început canalizarea râului Bega, a ridicat industria, mineritul şi a introdus cultura plantelor industriale. În timpul său au fost colonizați şvabi, slovaci, italieni, cehi și în pofida numărului mare de naţionalităţi care trăiau în Banat, aici domneau înţelegerea, toleranţa, respectul reciproc, colaborarea fără discriminare, toate  transmise din generaţii în generaţii până în ziua de astăzi.

Florimund Mercy s-a născut în anul 1666 în localitatea Martin Fontaine, Franţa și înainte de a fi guvernator al Banatului, a fost general de cavalerie în armata lui Eugeniu de Savoya, care a eliberat Timișoara de sub stăpânirea otomană, în toamna anului 1716.

Cariera militară

A rămas în mentalul colectiv al timișorenilor sub numele de „contele Mercy”,  desi a fost general în armata austriacă și a luptat împotriva turcilor în Ungaria (1683-1690), apoi a fost trimis în Italia de nord unde i-a înfruntat pe francezi (1701) şi în ţinutul Rinului. În 1716 a dus război împotriva turcilor, alături de Eugeniu de Savoya, cucerind Petrovaradin-ul, Timişoara şi Belgradul. Ulterior, Mercy a fost însărcinat cu asedirea Panciovei, Palăncii Noi şi Orşovei.

La 12 octombrie 1716, armata condusă de Eugeniu de Savoya a eliberat  Timişoara şi  Banatul de sub ocupaţia otomană care a durat 164 de ani. La finalul luptelor, prinţul Eugen i-a propus împăratului Carol al VI-lea să îl numească  în funcția de Guver­nator al Banatului Timişean pe con­tele Mercy. Astfel, la 1 noiembrie 1716,  generalul de cavalerie Claudius Florimund Mercy a devenit  oficial gu­vernatorul militar şi civil al Banatului austriac. Avea menirea să ridice regiunea din starea înapoiată în care se afla după perioada dominației otomane.

Câteva luni războiul l-a ţinut pe Guvernatorul Mercy de­parte de Timişoara şi de preocupările lui pentru oraş. În 1719 acesta a fost nevoit să plece în Sicilia pentru a lua parte la campania împotriva regelui Spaniei. S-a întors în Banat în luna mai 1720, după ce a fost rănit grav în luptă.

Până atunci însă, el a pre­gătit planul de sistematizare al ora­şului în cele mai mici amănunte şi înainte de a pleca au început activităţile de reorganizare ale urbei distruse de turci.

Guvernator al Banatului

Contele Mercy a impus o disciplină cazonă într-o lume dominată de dezordinea unui oraș aflat până nu demult sub dominația otomană. La câteva luni după cucerirea Banatului şi instalarea sa în funcţia de guvernator militar, el a înaintat la 12 iulie 1717 generalului Camerei Aulice de la Viena, „Proiectul modest de organizare a Banatului Timişoarei” prin care se dorea reorganizarea zonei „pentru a aduce folos Casei Imperiale”. Potrivit acestui proiect, teritoriul urma să fie un domeniu al Coroanei şi al Camerei Imperiale, în care împăratul, pe lângă calitatea sa de suveran al ţării, era şi stăpân feudal, toate veniturile realizate urmând să-i revină. Imediat după aprobarea proiectului, s-a întocmit „Comisia de organizare a Ţării Banatului”, care a funcţionat sub conducerea contelui Mercy.

După instalarea sa la conducerea regiunii, din necesitatea strângerii dărilor de la locuitori, Camera Aulică și împăratul au decis păstrarea împărțirii administrative din perioada stăpânirii turcești. Astfel, prin decretul din 12 septembrie 1718, Banatul a fost organizat în 13 districte, 6 companii militare de graniță și compania din zona Clisurii Dunării. Fiecare district avea în frunte câte un administrator, totodată fiind păstrată instituţia cnezilor (şefi de sate) bănăţeni. Fiecare sat era condus de un cneaz, iar mai multe sate de un obercneaz. Mercy a dispus întocmirea unei hărți detaliate a Banatului, un document important pentru istoriografia zonei, întrucât atestă existenţa a numeroase localităţi bănăţene care au supravieţuit perioadei de dominaţie turcească şi implicit a continuităţii românilor în Banat.

Și cum standardele austriece erau altele decât cele turcești, guvernatorul Mercy a început reconstrucția urbei. În Timișoara au fost aduse materiale de construcții pentru clădirile ce urmau să fie ridicate.  Totodată în oraș au sosit meşteri zi­dari, dulgheri, fierari și tâmplari, în special din judeţele austriece. Administraţia a pus în funcţiune toa­te forţele de muncă din Timişoara şi din Banat. Înainte de începerea con­strucţiilor la noua cetate, în anul 1718, a în­ceput în Piaţa Balasz (situată în faţa magazinului Bega de astăzi) con­strucţia Palatului de reşedinţă a Gu­ver­natorului Mercy, iar mai târziu acesta a de­venit reşedinţa episcopilor şi edificiul parchetului. În anul 1719, Contele Mercy a  început ridicarea cazărmii Transilvania, care cu o lungime de 483 metri, a fost clă­direa cea mai lungă din Europa epocii res­pective. Poarta principală avea un turn de strajă, înalt, care era folosit ca observator.
La 25 aprilie 1723 a început fortificarea Timişoarei, care s-a încheiat abia în anul 1765. Noua cetate a orașului a fost cea mai impozantă construcţie a secolului al XVIII-lea. În paralel cu ridicarea noii cetăţi, după planul de sistematizare al ora­şului conceput de însuși contele Mercy, s-au construit peste tot case de locuit, şco­li, spitale, palate, reşedinţe civile şi militare, biserici şi monumente.
În 1728 guvernatorul Timişoarei a dat startul canalizării râului Bega. El urmărea ca o dată cu asanarea terenurilor inundabile din jurul orașului, acestea să poată fi folosite în agricultură. Ulterior canalul Bega a fost prelungit până în Serbia de astăzi şi a devenit navigabil asigurând astfel Timişoarei încă o variantă pentru realizarea schimburilor economice. Construcția canalului a permis primei nave să ajungă, în noiembrie 1732, de la Pancevo la Timişoara. O altă preocupare a contelui Mercy, în legătură directă cu problema apei potabile, a fost cea a regularizării numeroaselor braţe ale Timişului Mic din zona localităţii.

Pentru a aduce Banatul la standarde cât mai ridicate,  contele Mercy a elaborat un plan pentru a dezvolta economia. Astfel, a început construcţia fabricilor: pe o insulă a Begăi fabrica de po­stavuri,  lângă ea s-a construit fabrica de piele (proprietatea  statului), fabrica de ciorapi, cea de mătase, de cuie, de praf de puşcă, dar și fabricile de săpun, de hârtie, de pălării, atelierul de vop­sit materiale şi presa de ulei.

Mercy a ridicat industria, mineritul şi a introdus în Banat cultura plantelor industriale. A dezvoltat cultura viermilor de mătase, iar pentru a pune în funcțiune fabrica a adus meșteri italieni şi a dispus plantarea de duzi de-a lungul drumurilor. Cei care distrugeau duzii erau aspru pedepsiţi, uneori chiar cu moartea. Colonia italiană „Mercydorf” sau „satul lui Mercy”, astăzi satul Carani din judeţul Timiş, a fost înfiinţată de el pentru cei care lucrau la cultura viermilor de mătase.  În 1723, localitatea apărea pe hărțile întocmite de administrația habsburgică sub numele de Kayran, iar în 1761, era trecut pe hartă „Karan oder Mercydorf”. Re­zul­tatele în acest domeniu nu au întârziat să apară. Primul  pro­dus de  mătase  naturală a fost o reverendă splendid cusută, care a fost oferită catedralei din oraş, dar și Îm­pă­rătesei Cristina i s-a trimis o rochie făcută din primele mătăsuri de la Timişoara.

Gu­vernatorul Mercy s-a ocupat şi de orga­ni­zarea administraţiei, astfel că  a înființat sfa­tul orăşenesc și societatea de con­strucţii. În anul 1723 s-a format societatea comercială ger­ma­nă care a preluat desfacerea mărfurilor din Banat. Odată cu dezvoltarea co­mer­ţului, a fost organizat transportul de per­soane, bagaje şi marfă, urmat imediat de înfiinţarea poştei. Începând cu anul 1728, poşta a funcţionat în mod regulat de la Timişoara spre fiecare localitate a Ba­natului. Administrația a acordat o  atenţie deosebită și sănătăţii populației, pentru că au fost aduse cadre medicale și în­fiinţate două farmacii.

Timișoara și întreg Banatul erau în reconstrucție. Orașul se dezvolta de la o zi la alta,  se ridicau fabrici peste tot în Banat, erau reorganizate sate şi co­mu­ne și prin urmare era o nevoie acută de forță de muncă. Aşa au fost populate cele mai multe localități din Banat cu şvabi, slovaci, italieni, cehi și spanioli, care s-au alăturat în număr substantial  localnicilor existenţi: sârbi, ro­mâni, sloveni, unguri, greci şi evrei. Politica de colonizare adoptată de guvernatorul Mercy  a respectat întocmai politica dictată de casa imperială vieneză.

Colonizarea șvabilor în Banat s-a făcut în trei valuri. Primul val de emigrare a început în toamna anului 1718,  în timpul împăratului Carol al VI lea și s-a numit „colonizarea carolină”. Până în 1740, între 15 mii și 40 de mii de coloniști germani au sosit în Banat. Clima neprimitoare a dus la o rată crescută a mortalității, mulți dintre imigranți murind de malarie la două – trei  luni de la sosire. Mai târziu au urmat alte două valuri de colonizare: „Colonizarea tereziană” , al doilea val care a venit în Banat între 1744-1772 în timpul domniei împărătesei Maria Tereza și al treilea val, numit „colonizarea iozefină” ce a avut loc între anii 1782 – 1787, în timpul împăratului Iosif al II lea.

Nimeni din cei de atunci nu și-a imaginat ce urmări va avea politica de colonizare a șvabilor în Banat. Populaţia din oraşele şi satele bănăţene, oameni simpli, muncitori și ţărani vorbeau două, trei și chiar patru limbi, în funcție de naţionalităţile care conviețuiau în localitatea respectivă. 

De altfel, în pofida faptului că era de religie catolică, guvernatorul Mercy a sprijinit cul­tul ortodox îndrumând pe episcop să in­staleze în fiecare localitate valahă şi sârbă preoţi şi să ridice biserici ortodoxe.

Sfârșit de drum

În 1733 activitatea de guvernator a contelui Mercy a fost întreruptă, acesta fiind trimis pe frontul din Italia pentru a conduce trupele imperiale. Un an mai târziu, la 29 iunie,  a murit pe câmpul de luptă în bătălia de la Corcetta, în apropiere de Parma. Astfel s-a încheiat o viață închinată Imperiului Habsburgic și pusă în slujba celor pe care i-a condus, militari și civili deopotrivă.  A fost înmormântat în Catedrala din Reggio Emilia din Italia. În locul său a fost numit guvernator interimar baronul Engelshofen, până în 1736. 

În semn de apreciere pentru tot ceea ce a făcut pentru Banat, timisorenii i-au ridicat o statuie contelui Claudius Florimund Mercy, pe  Aleea  Personalităților  Bănățene din Parcul Anton Scudier.

Răzvan IDVOREAN

Surse: 

Analele Banatului XII – XIII

Enciclopediaromâniei.ro

Wikipedia