Creştinii prăznuiesc în data de 15 august Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători atât pentru ortodocşi cât şi pentru catolici.
Preafericitul Părinte Daniel a mărturisit într-o predică închinată Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, că Sfinţii Părinţi au rânduit ca acest praznic să fie numit „mutare” şi nu înviere sau înălţare, pentru că Maica Domnului nu s-a ridicat la cer prin propriile puteri, ci cu puterea dumnezeiască a Fiului Său. După cum Fecioara Maria L-a purtat pe Hristos în lume pe mâinile ei, tot aşa şi Hristos în ceruri, după adormirea Maicii Sale, a ridicat-o cu braţele Lui, arătând-o îngerilor ca fiind Împărăteasa cerurilor. Ca orice om, ea trece prin moarte, dar Maica Domnului nu rămâne în moarte, ci din iubire şi cinstire pentru ea, Fiul său cel veşnic o ridică la ceruri.
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Arhanghelul Gavril s-a arătat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu vestindu-i: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vi la viaţa cea nemuritoare”. Auzind cele spuse de înger, Fecioara Maria a mers pe muntele Măslinilor pentru rugăciune, iar acolo pomii s-au aplecat, dându-I Maicii Domnului cinstea cuvenită.
Întoarsă la casa ei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a anunţat apropiaţii de ceea ce avea să se întâmple, arătându-le crenguţa de fenic pe care o primise în dar de la înger. Scrierile Sfinte spun că apostolii şi ucenicii lui Hristos au fost aduşi pe nori pentru a fi alături de Fecioara Maria. Ajunşi în satul Ghetsimani, la ceasul potrivit, aceştia au aşezat în mormânt sfântul trup al Fecioarei.


În timpul procesiunii s-au petrecut mai multe minuni. Vă redăm în rândurile următoare un fragment din sinaxarul zilei 15 august:
„(…) După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viaţă începător, şi a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii si obraznicii aceia, le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare (…)”.


Toma întârzie din nou – deloc întâmplător Apostolul Toma a ajuns cu trei zile mai târziu decât ceilalţi sfinţi şi ucenici şi dorind să se închine şi el Născătoarei de Dumnezeu, a cerut să fie deschis mormântul. Mare a fost mirarea tuturor atunci când au văzut că în acesta nu a rămas decât giulgiul în care a fost înfăşurat sfântul trup al Fecioarei Maria. Dacă după Învierea Mântuitorului, Toma doreşte să vadă urmele rănilor pe trupul lui Hristos pentru a verifica dacă nu este o nălucă, de această dată întârzierea lui, deloc întâmplătoare, şi dorinţa de a fi deschis mormântul, duc la confirmarea faptului că sfântul trup al Maicii Domnului a fost mutat la cer.


În cartea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” – ediţia îngrijită de arhimandritul Constantin Chirilă ( editura Doxologia – 2013 ), sosirea apostolului Toma este descrisă astfel:
„Atunci când s-a petrecut cinstita Adormire a Maicii Domnului, Apostolul Toma se găsea în ţinuturile Indiei, propovăduind Evanghelia. Toţi ceilalţi apostoli au fost aduşi pe nori din locurile unde se aflau la Ierusalim, la înmormântarea Preabinecuvântatei Fecioare. Prin rânduiala dumnezeiască Toma nu a fost adus şi el atunci, aceasta petrecându-se cu voia lui Dumnezeu, pentru ca toţi credincioşii să poată afla că Maica Domnului a fost mutată şi cu trupul la ceruri. Căci aşa cum s-au încredinţat şi mai mult despre Învierea Domnului prin necredinţa lui Toma, tot astfel aveau să afle şi de mutarea cu trupul la ceruri a Preacuratei Fecioare Maria, prin întârzierea lui.
În a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului, Toma a fost luat dintr-odată din India şi purtat pe nor, până ce s-a oprit undeva în văzduh, deasupra mormântului Fecioarei. Stând acolo şi văzând mutarea ei cu trupul la ceruri, a strigat către ea: «Încotro mergi, o, Preacurată?». Atunci, desfăcându-şi brâul, Fecioara i l-a dat lui Toma, spunând: «Primeşte aceasta, prietene». Apoi şi-a urmat drumul către înălţimi. După aceea Toma a fost coborât din văzduh şi i-a găsit pe ceilalţi ucenici priveghind la mormântul Născătoarei de Dumnezeu. Ajungând între ei cu brâul Maicii Domnului în mâini s-a întristat adânc când a cunoscut că el nu a fost de faţă la Adormirea Preacuratei, precum au fost ceilalţi apostoli, şi a spus: «Noi suntem toţi ucenici ai Învăţătorului, toţi propovăduim acelaşi lucru, toţi suntem slujitori ai Unuia Domn, Iisus Hristos. Cum, dar, aţi fost socotiţi vrednici să fiţi de faţă la Adormirea Maicii Lui, iar eu nu? Oare nu sunt şi eu Apostol? Oare lui Dumnezeu nu îi este bineplăcută propovăduirea mea? Vă rog fraţii mei, deschideţi mormântul, ca să pot să îi privesc moaştele, să le îmbrăţişez şi să îmi iau rămas bun».
Milostivindu-se, Apostolii au hotărât să deschidă mormântul ca Toma să poată măcar vedea şi cinsti sfintele moaşte. Aşadar, au prăvălit piatra de la intrarea în mormânt. Cu toţii s-au cutremurat când au văzut că trupul nu mai era acolo, necunoscând că, doar cu câteva clipe mai înainte Fecioara urcase şi cu trupul la ceruri. Doar veşmintele de înmormântare mai rămăseseră acolo, răspândind o minunată mireasmă. Cu toţii au sărutat uimiţi veşmintele care zăceau în mormânt, apoi s-au rugat Domnului să le descopere unde a fost mutat trupul Maicii Sale”.


Prima icoană a Maicii Domnului este atribuită Sfântului Luca Apostolul, care a pictat-o încă din vremea în care trăia Fecioara Maria. „Odighitria” sau „Îndrumătoarea” o înfăţişează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu pruncul în braţe, arătând spre el cu mâna dreaptă.
În ceea ce priveşte icoana Adormirii Maicii Domnului, aceasta o înfăţişează pe Fecioara Maria întinsă pe un pat, cu mâinile pe piept, înconjurată de sfinţii apostoli ai lui Hristos, precum şi unii sfinţi ierarhi şi femei plângând. Mântuitorul apare înconjurat de o mulţime de îngeri, ţinând în braţe sufletul Maicii Sale reprezentat ca un prunc înfăşat. Frecvent, în icoană mai este zugrăvită şi întâmplarea din timpul procesiunii de înmormântare, atunci când evreul Atonie a încercat să răstoarne patul în care se afla Maica Domnului. În acel moment un înger a venit şi i-a tăiat mâinile cu sabia, pentru a împiedica această profanare.

Răzvan IDVOREAN