A XIII-a ediție a „Zilei Europene a Limbilor” va avea loc în data de 26 septembrie 2014. Gazda evenimentului, Centrul Cultural German din capitala Banatului, își va deschide porțile pentru timișorenii care doresc să învețe despre limba și cultura germană. Doritorii pot vizita Centrul în intervalul orar 13-17.
„Ne bucurăm să vă avem alături de «Ziua Europeană a Limbilor». Prin ateliere interactive, dorim să vă oferim o imagine asupra activității Centrului. Principala noastră preocupare este de a apropia oamenii din Timișoara de limba și cultura germană. Suntem o echipă tânără, entuziastă și creativă– care și-a propus să transmită o imagine actuală a Germaniei și să promoveze relațiile culturale dintre locuitorii celor două țări. Prin activitățile noastre, ne adresăm publicului larg, fie că este vorba de copii, adolescenți, adulți sau seniori care sunt interesați să trăiască o parte din viața culturală a Germaniei la Timișoara”, au spus organizatorii evenimentului.
Program:
13 – 14: Germană interactivă (pentru adulți)
14 – 15: Germană interactivă (pentru copii și adolescenți)
15 – 16: Germană interactivă (pentru adulți)
16 – 17: Proiecție de film
Alexandru Virgil STOICA

