O expoziție nouă poate fi vizitată la Muzeul Banatului din Timișoara. Începând de marți, 16 noiembrie, mansarda B1 a Bastionului Theresia găzduiește o colectie de arme, unele dintre ele piese unice, din diferite perioade ale istoriei. Potrivit oficialilor instituției, archebuze medievale, shishane otomane, puşti orientale, pistoale de epocă şi multe altele vor fi prezentate în cadrul expoziţiei „Arme de foc din colecţia Muzeului Național al Banatului”.


„Vor fi prezentate piese unice, deosebit de valoroase pentru istoria spaţiului bănăţean, cum ar fi pistoalele atribuite ultimului paşă de Timişoara, pistolul care i-a aparţinut lui Victor Vlad Delamarina sau «piperniţa» juristului timişorean Gozsdu Elek.
Vizitatorii vor mai putea vedea arme de duel din secolul al XIX-lea, puşti şi pistoale balcanice cu cremene aduse ca pradă de război în anul 1878, după pacificarea Bosniei, şi diverse obiecte militare din secolele XIX-XX. La capitolul curiozităţi vor fi expuse, printre altele, puşca-tromblon din secolul al XVIII-lea şi mai multe «piperniţe» de la mijlocul secolului al XIX-lea”, transmit organizatorii.


Armele de foc utilizate în perioada celor două războaie mondiale vor fi prezentate în cadrul expoziţiei prin amabilitatea Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” şi a Cercului Militar Timişoara.
Potrivit paginii oficiale a Muzeului Național al Banatului, expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10-18.

Răzvan IDVOREAN