Expoziţia „Armonii Cromatice 15”, inaugurată la Oradea, în Sinagoga Neologă Sion, s-a bucurat de mult succes, Asociaţia non-profit „Prezent” din Timişoara fiind bine primită de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, Comunitatea Evreilor din Oradea şi Centrul de Cultură, o parte a artiştilor ce activează în cadrul acestei asociaţii fiind prezenţi la eveniment, coordonaţi de lidera grupului, dr. Stela Guţiu, artist plastic.
Din partea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, Gabriela Lobonţ, istoric, a lansat invitaţia pentru artiştii Asociaţiei „Prezent” să-şi îndrepte atenţia către Casa „Darvas - La Roche”, un monument arhitectural orădean construit în stil Secession vienez cu forme simplificate, geometrice, datând de la începutul secolului al XX-lea şi care ar fi o gazdă la fel de potrivită pentru viitoare expoziţii ale grupului.
„Armonii Cromatice 15” va rămâne la Oradea, până în 21 octombrie 2021.
De curând, Asociaţia non-profit „Prezent”, Revista de Literatură, Artă şi Cultură Transfrontalieră „Lumina” a Casei de Presă şi Editura „Libertatea” din Panciova au parafat, la Timişoara, acordul de parteneriat şi contractul de colaborare.
Joi, 7 octombrie 2021, au fost la Timişoara, din partea românilor din Banatul aflat sub administraţia sârbă, Mărioara Sfera, Mariana Stratulat, Valentin Mic, cu această ocazie parafându-se cele două acte, acordul şi contractul. Co-autorul acestui parteneriat este medicul radiolog Emanuel Trika, zis „Naş”, domnia sa mijlocind crearea punţii de legătură între Serbia şi România. Prin cele semnate s-a stabilit programul pe care Asociaţia „Prezent” îl va susţine timp de două zile la Vârşeţ, aici urmând să inaugureze o expoziţie temporară, în data de 22 octombrie, la Centrul Cultural din Vârşeţ - Casa Armatei (Kulturni Centar Vršac - Dom Vojske). Expoziţia intitulată „Dialoguri cromatice între Serbia şi România) va rămâne pentru vizitare până în data de 12 noiembrie 2021.
După discuţiile purtate, oaspeţii galeriei „Armonii Cromatice”, conduşi de gazda Stela Guţiu, au vizitat sediul revistei „Orizont” din Timişoara, au efectuat un tur al oraşului, au revenit la galeria de artă, apoi, pe seară, au plecat spre Vârşeţ, promiţând că vor reveni, cât de curând, la Timişoara.
Cornel Seracin