Dacă de cele mai multe ori anii de viaţă îţi aduc un cumul de experienţă şi de valoare, sunt şi cazuri în care valoarea nu mai are răbdare să aştepte, este pusă în evidenţă încă din tinereţe, sfidând barierele timpului şi impunându-se imperios în diferite domenii de activitate. Este cazul şi tânărului Vlad Popescu, de patru ani director artistic al Festivalului Eufonia şi al proiectului „Pavilion”, dedicat educaţiei muzicale a copiilor. Firul vieţii l-a călăuzit de la Caransebeş la Timişoara, iar de aici la Graz, în Austria, mai apoi la Berlin, în Germania. Nu a vrut niciodată să pară un copil deosebit, un geniu care să fi iubit vioara din primii ani de viaţă... Dimpotrivă, a iubit-o cu greutate, treptat, dar acum acest instrument pare „o prelungire” a artistului spre sideral, se confundă cu însuşi modul său de viaţă. Nu vorbeşte prea mult, specific oamenilor cărora le place „să facă”, este temeinic şi tenace în ceea ce întreprinde, atu-uri care de cele mai multe ori îl duc la izbândă. Nu caută să iasă prin orice mijloc în evidenţă şi de aceea are destui prieteni. Nu l-a atras să cânte de unul singur, cântatul individual. Iubeşte quartetul despre care spune: „Cred că în muzică această comunicare non-verbală mă atrage extrem de mult. Te afli cu patru oameni pe scenă şi nu comunici prin cuvinte, ci prin sunete. Iar pentru mine acesta este cel mai frumos lucru din muzică. Pentru că muzica ne uneşte”. La Vlad Popescu muzica este totul şi ce este mai important este faptul că, după ce a ajuns la măiestrie, s-a întors pe meleagurile natale şi vrea să împărtăşească această minune, această frumuseţe cu tinerii de aici. Împreună cu prietenii lui a adus muzica de cameră, dedicată odinioară doar elitelor, în oraşele din Banat şi, lucrul cel mai important, o explică elevilor şi studenţilor, pregătindu-i pentru vremurile care va să vină.

- Domnule Vlad Popescu, cum v-aţi prezenta în câteva cuvinte?

- Sunt născut la Caransebeş, am studiat acolo vioara în primii ani, apoi am venit la Liceul „Ion Vidu” din Timişoara, pe care l-am absolvit în anul 2007. Din 2008 am plecat în Austria, unde am studiat la Graz şi Klagenfurt, absolvind în anul 2013. Am urmat apoi studiile Facultăţii „Hanns Eisler” din Berlin, pe care le-am absolvit în anul 2016. Am urmat studii postgraduale la Lübeck şi Rostock. În prezent locuiesc în Berlin. Sunt, de zece ani, membru într-un quartet şi cânt în orchestre de cameră în Germania. De patru ani sunt director artistic al Festivalului Eufonia şi al proiectului „Pavilion”, dedicat educaţiei muzicale a copiilor.

- Cum aţi optat pentru vioară?

- Nu a fost dragoste de la început. Primii ani au fost foarte grei, nu eram nici într-un mediu propice. La Caransebeş eram singurul dintre prietenii mei care cântam la vioară. Mergeam singur la ore, seara, după şcoală, în timp ce colegii mei erau la joacă. Cu cât am început să cânt mai bine la vioară, cu atât a început să-mi placă mai mult; acum o iubesc, e parte din mine, este o extensie a trupului meu.

- Aţi avut muzicieni în familie?

- Nu am avut. Dar tata, fiind preot, a studiat timp de un an vioara la seminar şi a luat şi lecţii de canto la facultate la Sibiu. Sigur că el a fost întotdeauna un model, prin sonoritatea vocii sale, pe care o admir în continuare.

- Rolul tatălui dumneavoastră, părintele vicar Ionel Popescu, a fost hotărâtor la un moment dat, când aţi dat examenele de admitere la Graz.

- A fost un moment decisiv acela. Pot spune că părinţii mei, şi mama, şi tata, m-au susţinut extraordinar. Fără această susţinere probabil nu aş fi reuşit să ajung în poziţia în care sunt astăzi. Nu consider că am ajuns în punctul final al carierei mele, pentru că viaţa întreagă înseamnă dezvoltare, dar le sunt foarte recunoscător părinţilor şi fratelui meu.

- Dacă prima opţiune este vioara, mai departe aţi mers spre muzica de cameră...

- Pentru mine muzica de cameră este încununarea activităţii mele artistice. Este locul unde pot şi mă simt cel mai bine şi cel mai confortabil. Este ramura muzicii clasice în care cei mai mari compozitori şi-au dedicat lucrările cele mai valoroase, de la Beethoven la Haydn, la Mozart, Bartok, Brahms şi aşa mai departe. Avem un repertoriu extraordinar. Sunt lucrări foarte dificile din punct de vedere tehnic, trebuie petrecut mult timp în repetiţii pentru a le putea reda pe scenă într-o formă care să le facă cinste. Este un proces care nu se încheie niciodată. Iubesc muzica de cameră, quartet-ul în principal.

- Numele mari pe care le-aţi amintit sunt şi compozitorii dumneavoastră preferaţi?

- Nu aş putea zice că am un compozitor preferat. Cred că diversitatea muzicii clasice este lucrul care mă şi ne atrage, de fapt, pentru că fiecare compozitor este atât de diferit şi, mă refer la compozitorii mari, fiecare dintre ei posedă o voce individuală, un stil pe care noi, artiştii instrumentişti, dorim să-l cunoaştem cât mai bine. Ne petrecem practic întreaga viaţă încercând să cântăm un Mozart cât mai bine cu putinţă.

- Sunteţi parte dintr-un quartet. Nu aţi dorit niciodată să vă impuneţi ca solist?

- Nu m-a atras partea aceasta a cântatului individual. Cred că în muzică această comunicare non-verbală mă atrage extrem de mult. Te afli cu patru oameni pe scenă şi nu comunici prin cuvinte, ci prin sunete. Iar pentru mine acesta este cel mai frumos lucru din muzică. Muzica ne uneşte.

- Sunteţi implicat într-o multitudine de proiecte pentru tineri, prin care vă doriţi să-i atrageţi şi să-i îndrumaţi către muzică.


- Consider această implicare ca fiind o responsabilitate a noastră, a muzicienilor. Trebuie să ieşim către generaţiile tinere şi să le împărtăşim un fragment din muzica pe care noi o iubim. Cred că dacă ei cunosc această muzică de la o vârstă fragedă au şansa ca aceasta să le îmbunătăţească viaţa, să le schimbe percepţia asupra sunetelor, să le ofere sensibilitate sonoră de pe urma căreia ei să câştige pe parcursul întregii vieţi.

- Deşi aţi plecat de tânăr de aici, v-aţi reîntors cu câteva programe ambiţioase pentru vestul ţării. Consideraţi aceasta o datorie de onoare?

- Absolut, mă simt legat sufleteşte de această parte de ţară şi de folclorul românesc. Cu cât petrec mai mult timp în afara ţării, relaţia mea de afecţiune cu ţara se dezvoltă. Chiar îmi doresc să pot influenţa în bine viitorul cultural al regiunii noastre. De aceea facem Festivalul Eufonia şi facem proiectele pentru copii. Dorim să avem un viitor mai bun decât prezentul, din punct de vedere cultural.

- Aţi atins un punct despre care vreau să vorbim pe larg: Festivalul Eufonia. De la ce a pornit festivalul?

- A pornit din exact ce spuneam înainte: dorinţa de a aduce muzica clasică de cameră în toate colţurile regiunii de vest, inclusiv în sate, în oraşele mai mici. A fost dorinţa de a aduce muzicieni de mare valoare nu numai la Timişoara, ci şi la Lugoj, Reşiţa, Buziaş, Jimbolia, Radna, Caransebeş, Băile Herculane şi aşa mai departe. Pe lângă aceasta, am dorit să oferim cursuri de măiestrie tinerilor muzicieni români. Noi, când am fost studenţi, nu am avut astfel de cursuri şi a trebuit să mergem în străinătate şi să plătim bani grei pentru aceasta. Pentru părinţi a fost o investiţie considerabilă. Am dorit să schimbăm acest lucru şi să aducem muzicieni de mare valoare la Timişoara. Anul acesta, şi o spun cu mare bucurie, avem un record de tineri participanţi, de cursanţi înscrişi, aproximativ 60. Majoritatea sunt din România, însă avem şi din Italia, Elveţia, Spania, Germania şi Austria. E o mare realizare pentru noi. În altă ordine de idei, anul acesta avem 12 artişti internaţionali participanţi la Eufonia. Cred că în ultimii trei ani au ajuns circa 30 de astfel de muzicieni la Timişoara. Vin din toate colţurile lumii – Africa de Sud, Australia, Coreea de Sud – şi din toate colţurile Europei.

- Câte concerte sunt pe agenda festivalului de anul acesta?

- Anul acesta sunt aproximativ zece concerte. Mai avem o conferinţă susţinută în 28 septembrie, la Universitatea de Vest, de către Angelica Postu, muzicoterapeut şi psiholog la Spitalul Berlin Charite. Conferinţa va fi legată de burnout şi cum să avem grijă de sănătatea noastră emoţională. Nu numai la muzicieni, la artişti, sănătatea emoţională este deosebit de importantă. În prezent cred că o mare parte a populaţiei se confruntă cu acest nivel ridicat de stres. Noi combinăm această muzicoterapie cu psihologia şi deschidem conferinţa pentru publicul larg şi încercăm să aducem elemente de noutate în acest domeniu în Timişoara.

- Cum vedeţi Eufonia la ediţia următoare, a cincea, dar şi în perspectivă?

- Anul viitor va fi aniversarea de cinci ani; va fi, cu siguranţă, o sărbătoare. Vom avea mulţi muzicieni de valoare. Am început deja să-i contactez. Va fi, cu certitudine, un regal muzical. Vom ajunge să concertăm în toate oraşele din vestul ţării, asta îmi doresc.

- Vă ajută autorităţile locale în demersurile dumneavoastră?

- Da, ne ajută. Din fericire, anul acesta este şi primul în care suntem incluşi în circuitul cultural al Capitalei Europene a Culturii Timişoara 2023, finanţat şi de Consiliul Judeţean Timiş. În cadrul acestui circuit am pregătit, de exemplu, un concert deosebit în satul Ofseniţa, în fosta Biserică Romano-Catolică. Spun fosta pentru că a fost grav avariată de cutremurul din 1991. Regretatul părinte Varlaam a descoperit-o acum câţiva ani, fiind lângă Partoş, şi a dorit să o recondiţioneze şi să o transforme într-un spaţiu pentru poezie, literatură, teatru şi muzică. Va fi primul eveniment cultural din această biserică, un loc deosebit; biserica nu mai are acoperiş, aşa că va fi un concert sub cerul liber, înconjuraţi de zidurile bisericii, la asfinţit... Vor participa muzicieni din străinătate, care cântă pe instrumente deosebite: violonista Nurit Stark cântă pe o vioară Guarneri din 1710, iar Manuel Hofer cântă la violă Gasparo din 1590. Există doar trei viole de acest gen în lume şi iată că una dintre ele ajunge la Ofseniţa, iar sâmbătă pe scena Filarmonicii „Banatul”. Consider că aceste valori trebuie să ajungă la comunităţi din întreaga noastră zonă. Acesta este crezul Eufoniei: să ducem muzica în toate colţurile comunităţilor noastre, inclusiv în penitenciar, spitale, în sate, comune şi oraşe.

- Aşadar, îi aşteptaţi pe timişoreni şi nu numai la concertele şi evenimentele din cadrul Eufonia 2021...

- Doresc să invit întreg publicul la concertele Eufonia; să nu considere că muzica clasică de cameră este înconjurată de un zid de nepătruns şi că este adresată doar unei elite. Din contră, noi în concerte încercăm o abordare cât mai non-formală, vorbim despre lucrări, despre muzicieni, dialogăm cu publicul şi alegem programul într-un mod cât mai variat şi divers. Aşa că îi invit pe iubitorii tuturor genurilor muzicale să vină odată la un concert Eufonia şi le promit că se vor întoarce şi a doua oară.

A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ