La sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș, complexul Bastion - Theresia din Timișoara, luni, 6 septembrie, de la ora 12, va avea loc o nouă manifestare culturală. Este vorba despre un nou simpozion care are pe ordinea de zi Sărbătoarea Maicii Domnului, dedicată primului eveniment major din Noul An Bisericesc, Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie și aniversarea marelui patriot bănățean, juristul, profesorul și omul politic Eftimie Murgu, de la a cărui naștere se vor împlini anul acesta 216 ani.
Vor susține câte un comunicat, despre Sărbătoarea Maicii Domnului, avocat Constantin Muntoiu, iar despre personalitatea lui Eftimie Murgu, ex. magistrat Ioan Ionescu.
Vor fi prezenți la acest simpozion, seniorul-jurnalist Ioan Medoia, muzeograful Ioan Traia, Silvia Hîrceagă, prof. Gheorghe Lungu, comisar-șef-președinte M.N.A.D.O.R. Remus Știr, consilier Andrei Gorscovăz, Vasile Iacob, Ion Roșca. Moderatorul simpozionului va fi conf. Univ. dr. Ioan David, președinte Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Valeriu Braniște” Timiș.

Cornel S.