Asociația „Prezent” a inaugurat o nouă expoziție „Armonii Cromatice”, la Pecica, localitatea arădeană având o sărbătoare ce este strâns legată de seceriș, un moment deosebit al festivităților fiind cel în care sunt sfințite cununile de grâu și apoi pâinea. Sărbătoare se numește „Praznicul de Pită Nouă”, iar la deschiderea acestei sărbători, artiștii „Prezent” au vernisat expoziția lor, „Armonii Cromatice 14”.
„Prezent” are în componența sa doi artiști din localitatea Pecica, Blazena Miroslava Karkus - profesor, director adjunct la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica și Cristian Huț.
Gazda evenimentului și organizatorul principal al acestei frumoase sărbători a fost Eugenia Pete, director al Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu”, pe simeza oferită de holul acestei instituții artiștii „Prezent” și-au expus lucrările.
Au onorat cu prezența acest vernisaj, domnul Petru Antal, primarul localității Pecica și domnul Miodrag Stanoiov, viceprimar al localității arădene, ambii exprimându-și recunoștința pentru activitatea artistică a grupului „Prezent”, transmițând mulțumiri artiștilor pentru operele expuse. La eveniment au participat numeroși invitați, toți cei prezenți exprimându-și opinia potrivit căreia vernisajul expoziției, expoziția întreagă, a fost un moment de „hrană pentru suflet”, o activitate cu multe vibrații pozitive și emoții, care le-a umplut sufletele de bucurie.


„Expoziția reunește lucrări diverse, cu teme, stiluri, tehnici, cromatici diferite abordate de artiști dar care sunt așezate astfel încât să creeze armonia de care avem atâta nevoie. Este o expoziție deosebită care merită și așteaptă să fie vizitată”, au transmis reprezentanții asociației „Prezent”.


Vernisajul expoziției a fost urmat de lansarea volumului de poezii „Lumina de cuvinte”, semnat Eugenia Pete.
Expoziția „Armonii Cromatice 14” a rpmas expusă în holul Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” din orașul Pecica și poate fi vizitată până în 20 septembrie.

Cornel S.